Promisiuni pentru autostrăzi, ediţia 2017: în acest an vor fi inauguraţi 90 de kilometri

Publicat miercuri, 22.02.2017 14:42 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Ministerul Transporturilor susţine că România va inaugura în acest an circa 90 de kilometri de autostradă şi va moderniza 275 de kilometri de drumuri naţionale.

La începutul acestui an, Ministerul Transporturilor a refuzat să ofere o estimare a numărului de kilometri de autostradă pe care îi va inaugura în 2017, însă între timp oficialii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au furnizat informaţii concrete în acest sens.

Astfel, Ministerul Transporturilor a anunţat acum că, pe parcursul anului 2017, vor fi gata încă 90.23 de kilometri de autostradă. În plus, vor fi terminaţi 45 de kilometri de centuri ocolitoare, iar alţi 275 de kilometri de drumuri naţionale vor fi reabilitaţi.

România a reuşit anul trecut contra-performanţa de a nu deschide circulaţiei nici măcar un kilometru nou de autostradă, singura noutate fiind reluarea circulaţiei pe cei 22 de kilometri ai lotului 3 Sălişte - Cunţa din cadrul autostrăzii A1, închis din cauza surpării terenului.

Pe de altă parte, există deja o serie de tronsoane finalizate sau foarte aproape să fie finalizate, însă unele dintre ele au diverse probleme. Astfel, tronsonul Dumbrava - Margina cu o lungime de 15 kilometri din cadrul lotului 2 al autostrăzii Lugoj - Deva, care face parte de asemenea din autostrada A1, ar fi trebuit inaugurat încă de la finalul anului trecut.

În plus, sectorul de 9 kilometri care leagă localităţile Gilău şi Nădăşelu din cadrul autostrăzii A3 nu va putea fi deschis circulaţiei în absenţa unui pod peste râul Someş, iar lotul Ogra - Ungheni de 10.1 kilometri amplasat pe autostrada Câmpia Turzii - Târgu Mureş din cadrul A3 are nevoie de un nod rutier la Iernut. Nu în ultimul rând, lotul 3 al autostrăzii Lugoj - Deva, cu o lungime totală de 21.2 kilometri, nu va putea fi dat în folosinţă fără o conexiune cu un nod rutier la Holdea.

Pe de altă parte, în acest an nu au fost alocate sume pentru începerea propriu-zisă a lucrărilor la autostrada Sibiu - Piteşti, însă sunt prevăzute cheltuieli de aproape 460 de milioane de lei pentru contractele de execuţie a loturilor 1 şi 5 de la capetele autostrăzii Comarnic - Braşov.

Via News.ro

  • ABC, miercuri, 22.02.2017 14:52

    Acum cateva zile discutam de 150km. In numai cateva zile au ramas 90. Pana in iulie ajung 15, din care in noiembrie speram la 5 si inauguram 0... Stat de hoti si dobitoci..... In nici o tara de pe planeta asta nu cred ca se fura in halul in care se fura in tara asta si mai sunt si atat de prosti incat nici macar nu fac totusi ceva. Ei numai fura si atat.

  • vianu, miercuri, 22.02.2017 15:01

    anu' trecut au bifat ZERO autostrazi, cu guvernul ala.... "al meu"? hm....pai nu stiu de ce as fi "romanul lui" in conditiile astea.

  • asm, miercuri, 22.02.2017 15:08

    Păi guvernul ăla de anu trecut a stat fix 1 an, timp în care nu putea sa facă vreo autostradă. S-au continuat niște lucrări și s-a stabilit traseul pt Pitești - Sibiu. Ăștia de acum în schimb, nu au alocat nimic pentru ca acesta să fie efectiv început. Minunat...

  • vianu, miercuri, 22.02.2017 15:23

    am spus eu ca trebuia SA FACA? macar sa termine vreuna. ...si erau niste tipi asa de bine...numa' unu' si unu'...

  • Ionut, miercuri, 22.02.2017 15:29

    @vianu Draga domule, niciunde in lumea asta un tronson de autostrada nu se poate face intr-un an. Oamenii aia intr-un an au deblocat proiectele ce erau blocate si au continuat ce era inceput. Iar daca din ce era inceput nimic nu era intr-o stare avansata de executie, cum crezi ca se putea termina intr-un an? Sau voiai sa deschida ca altii autostrada in camapania electorala ca sa o demoleze dupa doua luni? Daca maine, eu deschid un sector de autostrada, nu e meritul meu deloc. E meritul alora care au facut proiectul bine acum cel putin 4 ani, meritul alora care au accelerat procedurile de achizitie si autorizare acum cel putin 3 ani si meritul alora care au alocat banii pentru lucrari acum cel putin 2 ani. (Asta in cazul ideal) Daca anul asta se finalizeaza putin, scade anii astia din 2017 si afla ce guvern nu si-a facut treaba. In 2018 si 2019 vei afla cat de bine si-a facut si Ciolos treaba. Pana atunci, somn usor la Antena3.

  • ignis, miercuri, 22.02.2017 16:00

    Ca tot românul, suferim de disonanță cognitivă. In primul rând nu Statul, nici guvernul nu face autostrăzi, ci firme cu capital străin TOATE din (M)UE, în mjoritate italiene că ăstea se încadrează "inițial" în orizontul de preț. În al doilea rând Statul român este tot atât de bogat ca și firmele pe care le deține și profitul pe care-l face și taxele pe care le colectează. De profitul pe care-l face statul român, nu mai vorbesc ce și cum, pentru că la sfârșit am ajunge la kalașnikoave și la un zid gen Târgoviște, asta ar fi concluzia simplă la 27 de ani de distrugere și spoliere. De taxele pe care le face statul român iarăși nu vorbesc, pentru că și alea puține care se colectează (tot românul este un fitilist - de ce să dau la stat?), se colectează tot de la românii amărășteni, "oameni în câmpul muncii". Ce poți spera la o țară devenită colonie economică, distrusă și dată pe nimic de bandiți, trădători și cozi de topor- numai ca "să mânâncă și gura lor ceva"? Bunăstare? Treziți-vă, sclavilor, și nu mai visați cai verzi pe pereți. Ăștia suntem, asta e țara. http://www.zf.ro/companii/concluzie-surprinzatoare-capitalul-privat-romanesc-raporteaza-profit-trei-ori-mare-cel-strain-afaceri-egale-cele-10-concluzii-studiului-afacerile-firmelor-romanesti-vs-multinationale-16162410 http://www.zf.ro/eveniment/cum-isi-impart-firmele-cu-capital-privat-romanesc-si-cele-straine-top-20-sectoare-in-economie-constructiile-transporturile-si-comertul-sunt-la-romani-pe-cand-energia-si-industria-sunt-la-straini-16166323 Acum înțelegeți de ce România e colonie? Toate ramurile strategice și aducătoare de bani s-au dat pe nimic și acum sunt cu capital străin, iar profitul se sifonează la firmele mamă, ca în orice colonie. Capitalul străin reprezintă 78% din TOP 20 sectoare economice. De aia Statul n-are bani. Pentru că vajnicii noștri conducători de 27 ani și-au văzut numai de burta lor și de interesul lor meschin și și-au băgat picioarele în interesul național. Vreți investitori? Luați investitori. Statul e cel mai "prost" administrator", lasă că vă dăm capitalului străin, să vă rezolve. Așa că puteți să faceți câte mitinguri vreți, puteți înjura cât vreți, urlați la lună, că nu se va rezolva nimic. Lucrurile sunt aranjate Totu-i pe bani în lumea asta. N-ai bani, sau ai și-i dai, e tot una - ești un pârlit amărât, fără nicio putere. Se aplică atât la oameni cât și la state. Chiar dacă alții ar face pe gratis 3000 km de autostrăzi, noi n-am avea bani să le întreținem.

  • bla bla, miercuri, 22.02.2017 17:54

    @vianu ma dezamagesti, tocmai tu sa fii cu romania tv si antena 3...trist

  • vianu, miercuri, 22.02.2017 18:51

    dincolo de categorisirea de tip "tu esti cu aia" pe care am cunoscut-o venind din ambele tabere (si nu de ieri de azi) ...pot sa-ti spun 100 in 1000 ca ma uit mai putin la media gen antene sau romtv decat te uiti tu la RealitateaTV ori B1 :))

  • bla bla, miercuri, 22.02.2017 19:05

    @vianu :) nu m-ai nimerit...la mine tv-ul sta deschis 99% din timp doar pe canalele Descovery, National Geo si HBO.Manipulare este si la(be)1 & realitate tv.Dar nu atat de evidenta ca la latrina 3 si romania tv

  • vianu, miercuri, 22.02.2017 20:25

    @bla bla...:)) Discovery a cazut rau de tot, History facea documentare avand drept consilieri oameni cu PhD cel putin; si-a mai revenit in ultimii 2 ani sa zicem. Mai interesante sunt acum ViaSat-urile si DoQ (chiar daca acesta din urma reia documentare mai vechi) pe teme auto AMS tv. e ok dar traducerea e sub orice critica si, din cand in cand, Motorvision SD si DTX

  • bla bla, miercuri, 22.02.2017 22:52

    @ adevarat ca Descovery a scazut, dar prefer sa-l vad pe Bear Grylls cum papa caca de urs, decat sa vad kkt-ul care sa mananca la televiziunile de stiri de la noi din tara

  • andrei, joi, 23.02.2017 10:13

    nu guvernul trecut e vinovat ca guvernul de trista amintire ponta nu a fost in stare sa dea autorizatii de constructie pe o groaza de tronsoane. parca era un dobitoc cu dosar penal din guvernul ala care se batea cu pumnul in piept ca va sta in cort pana e gata comarnic-brasov. pe langa faptul ca acea autostrada nu e deloc primordiala, nici nu a facut nimic. ca la dat din gura suntem buni toti. guvernul ciolos a deblocat niste tronsoane de autostrada, care tronsoane nu mergeau. nu aveau cum intr-un an sa le si termine. si nu e vina lor ca prostii au stat in casa in loc sa iasa la vot si dupa aia a trebuit sa stam cu saptamanile prin piete la mitinguri, doar-doar om drege ceva. am dres un pic, dar raul nu asa se repara. bun, acum, ce ii impiedica pe actualii hoti sa inceapa pitesti-sibiu? nimic, decat ca nu pot fura cum vor. de fapt ei nu vor sa faca nimic, ci doar sa fure din studiile alea de fezabilitate care trebuie refacute la intervale regulate. chiar zilele trecute hotnews zicea ca exista un tronson langa cluj, facut in TOTALITATE cu bani europeni, pe care actualul guvern l-a taiat complet, desi statul roman nu cotizeaza cu ceva. cate dovezi mai clare de rea-vointa sa ne mai dea ca sa ne fie clar ca astia nu vor face absolut nimic? nici macar rahatul ala de bucata de centura intre a1 si dn1 nu o mai termina odata la 2 benzi. de alte lucrari nu mai zicem ca sunt inexistente.

  • lol, joi, 23.02.2017 12:00

    Dacaz o inaugureaza ca pe aia de la Sebes la Sibiu ii clara treaba, acu o luna miti trebuia sistem de navigatie pentru gropi, denivelkari si altye minuni care inoata pe acoloo!