Salonul Auto de la Detroit va marca debutul a 40 de modele
Ediţia 2011 a salonului american va consemna debutul a aproape 40 de modele noi. Organizatorii se aşteaptă aşadar la un număr de participanţi mai mare ca cel de anul trecut.
Salonul Auto de la Detroit, ediţia 2011, se anunţă a fi un succes încă de pe acum. Marii constructori şi-au anunţat prezenţa, iar organizatorii anticipează între 30 şi 40 de premiere, cifre care confirmă interesul pentru salonul nord-american.
Printre principalele noutăţi se numără debutul mondial al modelelor Audi A6, Chrysler 300C, Ford Escape Concept, Honda Civic Concept şi Toyota Prius MPV. Nu va lipsi nici modelul spectaculos promis de Porsche, menit să marcheze revenirea brandului din Stuttgart în cadrul salonului american.
Organizatorii anticipează o participare mai mare a publicului, comparativ cu ediţia de anul trecut, când au emis 4536 de acreditări media şi au vândut 714.137 bilete, pentru a populariza cele 27 de premiere mondiale.
Şi anul acesta salonul va avea parte de absenţe importante. Printre numele mari din industrie menţionăm Nissan, Infiniti, Mitsubishi, Rolls Royce, Fisker şi Suzuki. Nici constructorii chinezi nu se înghesuie la NAIAS, singura excepţie urmând să o facă BYD, care plănuieşte demararea unei sesiuni de teste pentru vehicule electrice pe teritoriul Statelor Unite.
via | automotivenews
ce Porsche va avea debut ?