Restituirea taxei auto: ANAF va returna banii inclusiv fără dovada plății, certificatul de înmatriculare sau cartea de identitate a vehiculului
Restituirea taxei auto se va realiza chiar și în situațiile în care persoanele nu mai au dovada de plată a taxei, certificatul de înmatriculare sau cartea de identitate a vehicului.
Guvernul a adoptat joi o nouă ordonanță de urgență care reglementează mai clar modul în care autoritățile vor restitui toate formele de taxe auto încasate de la introducerea inițială din 1 ianuarie 2007 și până la eliminarea timbrului de mediu în 1 februarie 2017.
După publicarea procedurii complete în luna august , numeroase persoane s-au plâns că nu pot depune cererea pentru că nu mai au dovada de plată a taxei, însă ordonanța de urgență prevede că ANAF va restitui banii și în absența dovezii, prin simpla consultare a bazei de date.
"În cazul în care contribuabilul nu anexează documentul doveditor al plăţii, ANAF va verifica existenţa acestui document în baza de date", precizează un comunicat al Guvernului.
O altă situație care a generat controverse este cea a persoanelor care au plătit taxa auto, dar care nu au mai înmatriculat mașinile respective. Astfel, persoanele în cauză nu pot atașa la cererea de restituire copiile cărții de identitate a vehicului și a certificatului de înmatriculare. Ordonanța menționează acum explicit că taxa auto va fi returnată și în absența acestor documente.
"În acest caz, cererea de restituire va fi însoţită de documentul de plată, în original, care confirmă plata taxei neutilizate, document care are înscrisă menţiunea ”taxă neutilizată” şi care este semnat şi ştampilat de către persoana desemnată din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule", mai precizează Guvernul.
Potrivit unui anunț anterior, cei care au plătit taxe auto până la introducerea timbrului de mediu în 2013, și anume taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, își vor primi banii înapoi în intervalul 1 ianaurie 2018 - 31 decembrie 2018. Între timp, cei care au achitat timbrul de mediu își vor recupera banii în perioada 1 septembrie 2018 - 31 martie 2019. De asemenea, statul va plăti proprietarilor și o dobândă de 0.02% pe zi pentru perioada cuprinsă între data plății taxei și data restituirii.
În plus, ANAF menționează că, în cazul dosarelor din instanță pentru care au fost emise deja decizii de soluționare, banii se restituie în termen de 120 de zile, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2018 pentru taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule şi taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, respectiv 1 septembrie 2018 pentru timbrul de mediu.
Via News
"...își vor primi banii înapoi în intervalul 1 ianaurie 2018 - 31 decembrie 2018. Între timp, cei care au achitat timbrul de mediu își vor recupera banii în perioada 1 septembrie 2018 - 31 martie 2019. De asemenea, statul va plăti proprietarilor și o dobândă de 0.02% pe zi pentru perioada cuprinsă între data plății taxei și data restituirii." Multumim de info. Dar eu zic sa nu se facem mari sperante. Pana se va ajunge la data de plata, cu siguranta se va schimba ceva, iar banii nu vor mai putea fi restituiti. Uitati-va la faza cu scumpirea carburantilor. Peste tot au crescut preturile, iar ai nostri din fruntea "satului" zic ca nu e adevarat si ni se pare noua. Si voi credeti ca se vor da inapoi cateva sute de euro bune, fiecarui om care a platit taxa asta? Doamne ajuta sa ma insel. :))))