Procedura completă pentru recuperarea taxei auto: cererile trebuie depuse până în august 2018
Procedura pentru recuperarea taxei auto presupune depunerea unei cereri tip însoțită de chitanța care dovedește plata taxei auto. Documentele trebuie depuse cel târziu în 31 august 2018.
Guvernul a anunțat săptămâna trecută că toate taxele auto vor fi rambursate proprietarilor de mașini cel târziu în 31 martie 2019, semnificativ mai repede decât termenul de 5 ani stabilit anterior. La vremea respectivă nu era foarte clar modul în care proprietarii își vor recupera banii, însă autoritățile au stabilit acum procedura completă.
Astfel, procedura presupune completarea unei cereri tip de restituire și adăugarea la dosar a documentului doveditor al plății taxei în copie sau original, dar și a copiilor cărții de identitate a vehiculului și a certificatului de înmatriculare. Formatul cererii tip va fi aprobat în 15 zile, iar dosarul cu documente trebuie depus la ANAF.
Potrivit unui anunț anterior, cei care au plătit taxe auto până la introducerea timbrului de mediu în 2013, și anume taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, își vor primi banii înapoi în intervalul 1 ianaurie 2018 - 31 decembrie 2018. Între timp, cei care au achitat timbrul de mediu își vor recupera banii în perioada 1 septembrie 2018 - 31 martie 2019.
De asemenea, statul va plăti proprietarilor și o dobândă de 0.02% pe zi pentru perioada cuprinsă între data plății taxei și data restituirii.
În plus, ANAF menționează că, în cazul dosarelor din instanță pentru care au fost emise deja decizii de soluționare, banii se restituie în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a normelor metodologice.
Pentru moment nu este clar care va fi suma totală pe care o va avea statul de rambursat. Știm însă că doar din timbrul de mediu introdus în 2013 a încasat 1.42 miliarde de euro.
Via Profit
Da, da. Sa depunem ceceri ca sa recuperam taxa. Pentru ca apoi sa vina un nou gurvern, cu o noua idee, cum ca masinile polueaza si trebuie platit pentru asta. Si uite asa esti obligat sa dai banii inapoi. Si poate chiar mai multi. Pentru ca ,masina deja are o vechime mai mare si normele de poluare vor fi mai stricte. Deci a ta polueaza mult mai mult, fata de cum se considera acum 5-6-7 ani, cand ai platit taxa. Adica suntem la Euro 6. Tu cand ai platit, era "la putere" Euro 5, iar masina ta era Euro 4. Este ca si cand tu ai fi inmatriculat o masina Euro 3. Adica e o diferenta de doua categorii, deci o diferenta mai mare de plata. Nu m-as mira.