Îmbunătățiri minore: Fiat 500X primește sistemul de infotainment Uconnect cu ecran touch de 7 inch
Fiat a anunțat că SUV-ul 500X va fi disponibil cu sistemul de infotainment Uconnect echipat cu ecran touch de 7 inch, pe lângă o serie de alte îmbunătățiri minore.
Fiat 500X și-a făcut apariția în 2015, iar constructorul italian consideră că este momentul potrivit pentru o ușoară îmbunătățire a designului și a opțiunilor de tehnologie, chiar dacă nu vorbim despre un facelift.
Cea mai importantă noutate pentru SUV-ul producătorului este introducerea sistemului de infotainment Uconnect, echipat cu un ecran touch cu diagonală de 7 inch.
Acesta este compatibil cu sistemele Android Auto și Apple CarPlay și beneficiază de bluetooth, audio streaming recunoașterea vocii și porturi USB. Opțional, clienții interesați pot alege și sistemul de navigație TomTom 3D sau serviciile Uconnect Live.
În schimb, din punct de vedere designului, Fiat 500X nu primește nicio noutate, cu excepția introducerii a două noi culori pentru caroserie, botezate pompos Donatello Bronze și Alpi Matte Green. Acestea nu reprezintă însă o noutate absolută, întrucât sunt preluate de la modelele S-Design și pot fi personalizate în mai multe feluri.
Comenzile pentru Fiat 500X vor putea fi făcute în următoarele săptămâni, însă prețul de comercializare nu a fost încă anunțat.
Via Fiat