REPORTAJ: Am testat o anvelopă sport pe circuitul de Formula 1 de la Portimao

Publicat miercuri, 16.03.2022 13:34 de Bogdan Mirică

Volkswagen Golf GTI, Hyundai i30 N și Porsche 911 au fost instrumentele cu ajutorul cărora am testat capacitățile noii anvelope de vară Continental SportContact 7.

Cât de importante sunt anvelopele? Când primesc această întrebare nu spun decât atât: imaginează-ți că anvelopa este singurul contact al mașinii tale cu asfaltul. Cât de importante sunt picioarele pentru un om?

Tocmai de aceea, lansarea unei noi generații de anvelope, indiferent de producător, n-ar trebui să însemne decât o dovadă de evoluție în direcția siguranței pe șosele. Pentru că, odată cu fiecare generație, anvelopele ajută mașina să abordeze mai bine virajele, să nu acvaplaneze și să oprească mai repede cu câțiva metri. Iar acei metri fac, uneori, diferența între viață și moarte.

Am asistat la evenimentul de lansare al unei noi generații de anvelope de vară Continental. Mulți dintre voi ați auzit de SportContact, însă e bine să știți că acum vorbim deja despre generația a șaptea. Care, bineînțeles, promite performanțe mult mai bune decât SportContact 6. Și, pentru că vorbim despre o anvelopă cu pedigree sportiv, lansarea ei nu se putea face în altă parte decât pe circuit. Un circuit pe care aleargă anual piloții din Formula 1 în Marele Premiu al Portugaliei: Portimao.

FRÂNARE DE URGENȚĂ PE ASFALT UD CU VOLKSWAGEN GOLF GTI

Așa cum spuneam și mai sus, principalele diferențe pe care le observi între două generații diferite ale aceleiași anvelope au legătură cu distanța de frânare. Iar Continental a ținut să ne dovedească asta într-un atelier dedicat frânării pe asfalt umed. De fapt, umed e puțin spus, pentru că stropitorile au udat din belșug asfaltul pe care am frânat cu Volkswagen Golf GTI.

Am testat capacitățile de frânare ale hot hatch-ului echipat cu SportContact 6 și apoi cu SportContact 7. Câte trei probe de frânare cu fiecare exemplar, de la 85 de km/h. Aș fi ipocrit să spun că am observat o diferență majoră. Poate doar în materie de stabilitate. Însă, măsurătorile aparatului instalat în mașină, precum și reperele vizuale pe care mi le-am luat la fiecare frânare de urgență, au confirmat ceea ce experții Continental ne-au tot explicat.

Mai exact, pe asfalt umed, SportContact 7 frânează cu 2.2 metri mai rapid de la 80 de km/h. Cât înseamnă acești 2.2 metri? Vă spun doar că lățimea minimă a unei treceri de pietoni este de 2.5 metri. Performanța de frânare pe asfalt umed reprezintă o îmbunătățire cu 8% față de SportContact 6. Iar pe asfalt uscat, performanța de frânare a fost îmbunătățită cu 6%. Așa se face că pe eticheta noului SportContact veți vedea că performanța de frânare pe asfalt ud a primit calificativul maxim, adică A.

COMPARATIV PE CIRCUIT CU HYUNDAI i30 N

Un al doilea atelier dedicat anvelopei de nouă generație ne-a aruncat la volanul unor exemplare Hyundai i30N. Pentru că, așa cum spuneam, anvelopa este dedicată mașinilor cu apetit sportiv, iar hot hatch-ul sud-coreean a tot fost lăudat pentru abilitățile sale pe circuit. Am probat mașina echipată cu SportContact 6, iar apoi cu SportContact 7.

De data aceasta, diferențele au fost evidente, întrucât, în situații limită, noua generație a păstrat mai bine aderența și stabilitatea mașinii. A fost o dovadă clară a faptului că în cele 15 viraje ale circuitului de la Portimao, mașina a stat mult mai bine, iar eu am avut mai puțin de luptă cu volanul. În fișa tehnică, oficialii promit o aderență mai mare cu 3%, dar mie mi s-a părut cu mult mai bine.

Totul se datorează, în mare parte, benzii de rulare adaptive, care se mulează pe situații diferite de asfalt umed sau uscat. Mai exact, la conducerea în viraj, pe asfalt uscat, „amprenta” este mutată pe umărul exterior, care este proiectat în așa fel încât să preia cele mai mari forțe pentru o manevrare stabilă. Noile tipuri de „elemente de blocare” din umărul exterior, care permit doar deplasarea limitată a profilului și astfel oferă o stabilitate ridicată la conducere, asigură o stabilitate suplimentară.

Această amprentă elaborată, cu tăieturi atât de adânci în care chiar intră degetul, a fost studiată vreme de 5 ani pentru a se ajunge la performanțele actuale.

PROBA DE FORȚĂ: TREI TURE DE CIRCUIT CU PORSCHE 911

Și pentru că una dintre principalele caracteristici ale noii anvelope este versatilitatea, Continental a vrut să ne demonstreze că același SportContact 7 poate face față și forțelor laterale imprimate de un Porsche 911. Bineînțeles, pe același circuit de la Portimao. Au fost trei ture de circuit, solicitante nu doar pentru anvelope, cât și pentru subsemnatul.

Circuitul este unul extrem de plăcut, cu multe diferențe de nivel și multe momente în care nu vezi ce se ascunde dincolo de vârful pantei. Au fost multe frânări extreme și viraje largi, abordate cu 140 de km/h. Ba, la finalul liniei drepte, frânările s-au făcut și de la 230 de km/h. Sincer, am fost prea preocupat să ating trasele ideale ca să vă spun cât de bine s-au simțit anvelopele SportContact 7. Însă, câtă vreme am păstrat aderența când am tras cât am putut de mașină, fie el și un Carrera 4S, e clar că și-au făcut treaba.

Continental oferă noul SportContact 7 pentru jante cu dimensiuni cuprinse între 19 și 23 de inch. Asta înseamnă că vor putea fi instalate chiar și pe mașini de performanță și supercaruri. Iar pentru a ne demonstra asta, la eveniment a fost prezent și un Lamborghini Huracan pregătit de germanii de la Klassen.

Aceștia au reușit să modifice motorul V10 pentru a stoarce un total de 1180 de cai putere. Suficient pentru ca mașina să accelereze de la 0 la 100 de km/h în doar 16 secunde. Impresionantă este însă viteza maximă atinsă de Huracan-ul modificat: 384 de km/h. Și toate astea în timp ce mașina era echipată cu anvelope SportContact 7. Pe viitor, ținta germanilor este de a atinge 400 de km/h.

Astfel de viteze vorbesc despre capacitatea anvelopei de a rezista atât pe hot-hatch-uri de 200 de cai, cât și pe mașini de peste 1000 de cai putere. Continental ne spune că vehiculele grele necesită soluții diferite pentru anvelope, față de automobilele ușoare. Prin urmare, specificațiile SportContact 7 sunt adaptate fiecărei clase de vehicule.

În acest scop, au fost dezvoltate noi tehnologii, inclusiv pentru curse, care sunt utilizate în funcție de dimensiunea anvelopei, astfel încât experiența de a conduce o anvelopă din familia SportContact, să fie păstrată pe orice vehicul. Aceasta înseamnă un design personalizat pentru diferite clase de vehicule. Se poate adapta stabilitatea peretelui lateral, aderența în anumite situații de încărcare, precum și capacitatea de viteză mare, manevrabilitatea și designul carcasei la fiecare clasă de vehicule. Așa ajungem să vedem SportContact 7 și pe o mașină de 30.000 de euro, și pe una de 200.000 de euro.

UNA DIN 3 MAȘINI EUROPENE ESTE ECHIPATĂ CU CONTINENTAL

De altfel, utilizarea la scară largă este confirmată și de statisticile Continental privind întreaga sa gamă de anvelope. Brandul german este numărul 1 în Europa când vine vorba de echiparea standard a mașinilor produse pe Bătrânul Continent. Sunt 900 de vehicule diferite, cu dimensiuni cuprinse între 13 și 24 de inch. Continental, susține că una din 3 mașini produse în Europa pleacă echipată din fabrică cu anvelopele sale.

Asta nu înainte ca fiecare model de anvelopă să treacă prin 100 de teste de omologare. Printre ele, testul de protecție a jantei, testul aerodinamic, testul de zgomot, testul de rigiditate și, bineînțeles, testul de longevitate. Spre exemplu, noile SportContact 7 sunt create dintr-un compus nou, inovativ, care se numește Black Chilli. Acest amestec moale se potrivește pentru anvelopele foarte rigide, cu profil redus și nu numai că permite caracteristici de conducere foarte bune, dar asigură și o creștere semnificativă a rulajului.

Așadar, potrivit Continental, comparativ cu vechiul SportContact6, noul SportContact 7 crește rulajul cu 17%, performanțele pe circuit cresc cu 10%, distanțele de frânare pe carosabil umed sunt reduse cu 8%, iar când frânarea se face pe asfalt uscat, noul SportContact performează cu 6% mai bine.

  • Laur, miercuri, 16.03.2022 14:43

    Si Sportcontact 6 sunt extraordinare, eu mi-am pus pe un Leon FR, sunt superbe. Ma astept ca si Sportcontact 7 sa fie cel putin la fel de bune, mai ales fiind editie noua.

  • Mircea Badea, miercuri, 16.03.2022 21:40

    doar de la 19 in sus?! de ce? pt o masina de strada, 16 sunt optime. trebuiau comparate cu echivalentul de la celalalte firme, inclusiv cu all season. cateva procente diferenta doar pe circuit se observa. dar macar e progres. de s-ar si ieftini..

  • sandu, joi, 17.03.2022 09:14

    ma bucura astfel de reportaje. poate le mai intra in cap romanilor ca anvelopele sunt esentiale la o masina si ca ele fac diferenta intre viata si moarte.

  • r, joi, 17.03.2022 15:38

    Eu personal am constatat că anvelopelele de vară sau iarnă Continental se comportă prost pe asfaltul umed. Bine nu astea cu nr. 7, dar cu anvelope de vară peste uzura medie nu puteam ține mașina pe drum peste 80 km/h în condiții de ploaie iar cu cele de iarnă noi (cele care erau cel mai bine cotate la teste că de asta le-am și cumpărat), am mers sanie pe un carosabil umed (nu înghețat) vreo 10 metri până i s-a făcut la unul milă de mine și m-a oprit cu porbagajul său (viteză de 50 km/h). Așa că este o marcă pe care nu o să o mai folosesc vreodată.

  • @r, joi, 17.03.2022 19:00

    nu stiu cum sari tu in frane, dar eu cu cs5 uzate maxim n-am problemele astea, ba chiar sunt impresionat.