Propunere legislativă: 20.000 tichete Rabla 2014 şi înscriere direct la dealeri
Ediţia 2014 a programului Rabla ar putea să primească anumite modificări faţă de anul trecut. Printre acestea se numără eliminarea intermedierii tichetelor prin punctele de casare, acestea urmând să fie distribuite de dealeri, spune o propunere de modificare a proiectului de lege.
Rabla 2014, programul naţional de casare a autovehiculelor uzate în schimbul reducerilor la achiziţia de autovehicule noi, ar putea primi o serie de modificări faţă de formula aplicată în 2013, anunţă Mediafax. Potrivit unui proiect de modificare a legii pus în dezbatere publică, ediţia 2014 a Programului Rabla va implica înscrierea clienţilor direct la dealeri pentru eliminarea colectorilor din circuit, alături de acceptarea autovehiculelor mai vechi de opt ani în program. Tichetele vor valora tot 6.500 de lei, dar vor fi 20.000 de la număr, spune aceeaşi propunere legislativă.
La fel ca şi până acum, persoana care îşi casează maşina nu este obligată să cumpere una nouă, reducerea putând fi transferată unei alte persoane. Diferenţa principală va fi că voucherele fizice vor înceta să existe, acestea urmând să fie transferate în format digital şi incluse în sistemul informatic al Agenţiei Fondului de Mediu. Pentru a beneficia de reducerea acordată prin programul de înnoire al parcului auto, un client trebuie să se înscrie întâi la un dealer auto autorizat, să îşi caseze maşina la un colector validat şi să prezinte apoi dovada casării la dealerul respectiv.
Valabilitatea tichetelor Rabla va fi limitată şi în 2014, spune proiectul propus de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice. Proiectul va avea patru etape de finanţare a câte 60 de zile fiecare, iar tichetele care vor rămâne neutilizate la finalul ultimei etape vor fi anulate.
ECO-BONUS DE 500 LEI PENTRU MAŞINILE ECOLOGICE
Guvernul va oferi o primă de 500 de lei la achiziţionarea unui autovehicul care emite mai puţin de 100 de grame de CO2 pe kilometru, respectiv la achiziţionarea unui automobil hibrid, la fel cum s-a întâmplat şi în 2013. Această primă ecologică vine doar pentru cei care achiziţionează acest tip de autovehicul prin intermediul Programului Rabla şi este un adaos pe lângă prima de casare.
Via Mediafax
Cred ca modificarile autoritatilor aduse programului RABLA 2014 nu pot decat sa ii bucure pe eventualii beneficiari. Cred ca este mult mai fiabil faptul ca voucherul va putea fi achizitionat direct de la dealer ori producator.