Producătorii auto critică noile obiective pentru reducerea emisiilor de CO2: “Sunt prea ambițioase și agresive!”
Producătorii auto sunt nemulțumiți de noile obiective anunțate de UE pentru reducerea emisiilor de CO2 și spun că acestea sunt “prea ambițioase și agresive”.
Comisia Europeană a anunțat o propunere legislativă prin care producătorii auto trebuie să reducă emisiile de CO2 cu 30% până în 2030. Așa cum era de așteptat, reacția constructorilor auto nu a întârziat să apară, propunerea autorităților fiind criticată.
Asociația Europeană a Producătorilor de Automobile (ACEA) consideră că reducerea emisiilor de CO2 este o “provocare mult prea mare”, în timp ce asociația germană VDA spune că ținta este greu de atins, iar constructorii ar fi dezavantajați pe piețele globale.
“La prima vedere, există un mare semn de întrebare dacă aceste obiective CO2 pot fi atinse. Acest lucru va depinde în mare parte de felul în care clienții vor accepta motoare alternative și de cât de repede se dezvoltă infrastructura rutieră”, se arată într-o declarație a grupului VDA.
La rândul său, șeful BMW, Harald Krueger a declarat că “noile reguli venite de la Bruxelles sunt foarte ambițioase". Până în 2021, constructorii trebuie să ajungă la un nivel al emisiilor CO2 de 95 de grame pe kilometru.
Amenzile pentru constructorii care nu vor respecta noile obiective CO2 sunt de 95 de euro pentru fiecare gram de CO2 peste limita admisă și pentru fiecare mașină care nu respectă emisiile.
Pentru ca noile reguli să intre în vigoare, acestea au nevoie de aprobarea tuturor guvernelor europene, precum și a Parlamentului European, un proces ce ar urma să dureze mai mult de un an.
Via Autonews
Producătorii să pună mâna să facă softuri nedetectabile.