Probleme in familie
Jaguar nu se simte foarte bine din punct de vedere financiar, prelungind criza intregului Grup Ford. Iar renuntarea la un nou proiect este doar ultima problema cu care se confrunta britanicii.
Dificultatile financiare prin care trece grupul Ford se fac resimtite tot mai mult in cazul uneia din marcile premium ale sale, Jaguar. Astfel, conducerea marcii britanice a anuntat renuntarea la proiectul platformei comune pentru XJ si XK, modelele de top ale gamei, din cauze care tin de aspecte economice. Este al doilea caz asemanator consecutiv, Jaguar renuntand in vara anului trecut la ideea unei platforme noi pentru S-Type.
Problema Jaguar nu este insa doar a marcii, ci a intregului grup. Asta pentru ca Ford, firma-mama, se confrunta, la randul sau, cu dificultati majore. In aceste conditii, este foarte clar ca bugetul si timpul necesar pentru dezvoltarea unei platforme comune pot fi utilizate in alte scopuri. In plus, ultima infuzie de capital din partea celor de la Ford (1.76 miliarde de euro in luna decembrie) nu au reusit sa schimbe decat o mica parte din aspecte, deci de aici inainte ne putem astepta la un Ford mai precaut din acest punct de vedere.
Insa Jaguar nu sufera doar din aceste motive, casa britanica fiind nemultumita de faptul ca ultimele modele lansate si-au pierdut din aspectul propriu clasic al marcii. Un lucru logic, avand in vedere ca S-Type este bazat pe aceeasi platforma cu modelul american Linoln LS iar X-Type imparte aceeasi platforma cu Ford Mondeo. Ramane de vazut cum vor reusi cei de la Jaguar sa dribleze situatia deloc roz a grupului. Iar noua nu ne ramane decat sa speram ca viitorul XK va reusi sa convinga prin conservarea imaginii de marca atat de iubita de clientii fideli ai marcii.