Primul exemplar de serie Pininfarina Battista va debuta în cadrul Monterey Car Week
Pininfarina traversează oceanul cu ocazia Monterey Car Week. Aici, compania va prezenta lumii întregi primul exemplar de serie al hypercar-ului Battista.
Pininfarina Battista a fost prezentată oficial în 2019, cu ocazia Salonului Auto de la Geneva. Hypercar-ul electric va fi replicat în doar 150 de exemplare și fiecare va fi unic mulțumită programului de personalizare pus la dispoziția clienților.
Primul exemplar de serie va debuta în scurt timp, în cadrul Monterey Car Week, o săptămână în care se desfășoară o serie de evenimente auto în și în jurul orașului Monterey din California. Inclusiv celebrul Concurs de Eleganță de la Pebble Beach.
Pininfarina a publicat primele imagini cu mașina aniversară. Se poate observa că fibra de carbon, din care este confecționată caroseria, este expusă, iar producătorul mai menționează jantele Impulso vopsite în negru cu aspect lucios.
Carbonul este folosit din belșug și la interior. Tot aici, mai regăsim piele ecologică, neagră, cusături contrastante în nuanța Iconica Blu și scaune îmbrăcate în Alcantara.
Pininfarina Battista este echipată cu patru motoare electrice care dezvoltă împreună 1.900 de cai putere și 2.300 Nm cuplu. În aceste condiții, suta de kilometri pe oră este atinsă în mai puțin de 2 secunde, iar repriza 0-300 km/h durează circa 12 secunde. Viteza de top este de 350 km/h.
Hypercar-ul cu zero emisii mai are un pachet de baterii de 120 kWh, care îi permite să parcurgă până la 500 de kilometri cu o singură încărcare.
via Automobili Pininfarina
Adică un Rimac Nevera și mai scump, fardat pe banii indienilor de la Mahindra. Cred oricum că mulți doritori de Dacia Spring se vor răzgândi cu lansarea asta. Nu-mi explic totuși lipsa la apel a 14 CP - poate că Edikkk i-a convins că 1.914 cai sunt prea greu de furajat din 120 kWh = 163 CP/oră.