Primele detalii despre SUV-ul care va relansa marca Chery în Europa: 3 versiuni de propulsii electrificate și ecran de 10 inch
Chery va lansa în septembrie un SUV disponibil inclusiv in versiune electrică. Acesta va ajunge la 100 km/h în 6 secunde și va beneficia de un sistem de infotainment de 10 inch.
Constructorul chinez Chery a anunțat la jumătatea lunii august că se va relansa în Europa cu un nou brand care va include numai modele hibride, hibride plug-in și electrice. Două săptămâni mai târziu, asiaticii au dezvăluit și schița primului model de la relansare, care deoc surprinzător va lua forma unui SUV.
Cu numai câteva zile înainte de lansarea oficială de la Salonul Auto de la Frankfurt, Chery a furnizat o serie de detalii tehnice despre noul model. Astfel, acesta va fi disponibil în 3 versiuni de propulsie: hibrid, hibrid plug-in și electric. Varianta cu sistem hibrid plug-in va ajunge la 100 km/h în 6 secunde și va avea o viteză maximă de 200 km/h, în timp ce consumul va fi de 1.8 litri/100 km.
De asemenea, acumulatorul beneficiază de tehnologie fast-charge și ajunge la un grad de încărcare de 80% în 30 de minute, în timp ce o încărcare la o priză obișnuită va dura circa 4 ore.
La interior, Chery va echipa SUV-ul cu un sistem de infotainment de 10 inch care va beneficia de un sistem de navigație cu trafic în timp real. De asemenea, la capitolul tehnologii putem menționa o cameră video de 360 de grade și diverse sisteme de asistență, inclusiv pentru parcare.
În plus, Chery anticipează că modelul va obține 5 stele în testele de siguranță EuroNCAP, mai ales că va beneficia și de sistem de protecție pentru coliziuni, avertizare la ieșirea de pe bandă de condus și limitator de viteză, pe lângă un sistem care detectează gradul de oboseala al șoferului. Toate detaliile precum și numele mărcii sub care va fi comercializat SUV-ul vor fi făcute publice săptămâna viitoare la Frankfurt.
Via Chery
Ma bucur sa vad ca Chery nu se da batuta. Sper ca noua etapa de prezenta in Europa sa fie un succes. @ Automarket Despre Qoros nu mai aveti noutati? Producatorul chinez are o prezenta foarte interesanta in social-media.