POVEŞTI AUTO: Marele Premiu al Bucureştilor 1939 în presa vremii

În anii '30, Bucureştiul era un oraş cosmopolit. Cursele de automobile făceau parte din atmosfera oraşului, iar relatările din presa de atunci erau savuroase.

"În cochetul parc de vile al şos. Jianu, de două zile este spartă liniştea bieţilor locatari, de eşapamentele libere ale motocicletelor şi autotrăsurilor ce s'au antrenat în vederea "Marelui Premiu al Bucureştilor". În special Vineri şi Sâmbătă când nu prea se ştia de anternamentele concurenţilor, cartierul şos. Jianu a fost trezit în tunetele celor 40 de participanţi cari i-au chinuit de la 6-9. Nu s'a înregistrat nici o reclamaţie; toţi erau mulţumiţi că, măcar odată pe an au posibilitatea să vizioneze o cursă de automobile... Şi încă ce cursă.  O siluetă înaltă, chiar destul de înaltă îmbrăcată în salopetă "bleuciel" cu şapcă albă, se plimba flegmatic în preajma unui bolid argintiu, e... Hans Stuck. O caravană impresionantă a concernului Auto Union însoţeşte pe "assul" german. Am remarcat perfecta organizare a serviciului de curse Auto-Union care a deplasat cinci mecanici şi un inginer şef specialist. Camionul cu unelte ale fabricei era încărcat cu un asortiment complet de piese de schimb, gata în orice moment a schimba toate patru cauciucuri în timpul record de 17 secunde."

Aşa îşi începe un ziar românesc din 1939 relatarea despre Marele Premiu al Bucureştiului, o competiţie automobilistică care se disputa pe un circuit închis ce folosea câteva dintre bulevardele Bucureştiului. Suna familiar, dar asta doar pentru că, pentru doar doi ani, Bucureştiul modern a reîncercat să revină la gloria sportului auto de altădată. Bucharest Challenge s-a disputat pe un circuit stradal amplasat în jurul Palatului Parlamentului. A avut doar două ediţii, în 2007 şi 2008, pentru ca shimbarea primarilor şi a intereselor să anuleze această competiţie. Dar nu ne-am propus astăzi să analizăm de ce Bucureştiul nu mai este în stare să găzduiască o competiţie auto de amploare. Vrem doar să călătorim în trecut.

Anul este 1939, iar capitala României este un oraş european, doar nu degeaba şi-a atras porecla de Micul Paris. Marele Premiu al Bucureştilor se afla la patra ediţie şi crescuse de la an la an ca notorietate, iar valoarea piloţilor implicaţi era direct proporţională. În 1939, la Bucureşti venise chiar celebrul Hans Stuck, unul dintre cei mai cunoscuţi piloţi ai vremii. Odată cu el sosise şi echipa oficială Auto Union cu una din celebrele lor săgeţi argintii, automobile de curse fenomenale animate de motoare cu 16 cilindri în V ce puteau dezvolta 400 CP. Am detaliat povestea lor aici. Însă multe alte elemente sunt parcă desprinse din zilele de azi. De exemplu, evenimentele pentru presă:

Presa aloca pagini întregi cursei auto de la Bucureşti.

"Am mai remarcat competinţa d-nei Stuck, care în afară de soţie mai e şi "managerul" soţului. Vineri, fabrica Auto-Union a oferit reporterilor de specialitate un coktayl şi cu această ocazie d-na Stuck a dat fiecăruia câte un util şi frumos dar. În aceeaşi notă de perfectă organizare tehnică s'a a prezentat şi fabrica B.M.W. de la Muenchen."

Ziarele vremii alocau pagini întregi evenimentului, descriind pe larg pe cei implicaţi, atât piloţii străini cât şi pe cei autohtoni. 

Jean Calcianu era unul dintre cei mai cunoscuţi piloţi români.

"Astăzi se dispută a patra ediţie a Marelui Premiu al Bucureştilor. Un spectacol de reală valoare, menit să înscrie în istoria sportului românesc o glorioasă pagină. Ca şi celelalte ediţii, a IV-as e prezintă cu mare prestigiu, fiind ridicată la rangul de cursă internaţională. Faptul că în acest an ia parte o glorioasă figură a automobilismului internaţional, Hans Stuck, prestigiul, dar mai ales spectacolul este demn de urmărit. Acest campion de rută al Germaniei, dublat cu titlul de campion de coastă al ţării sale, ne-a înmărmurit în cele două antrenamente; am remarcat felul său de a intra în viraje, de a salva maşina angajată în derapaj.

Acest as ajutat în parte si de perfecţiunea tehnică a trăsurii a stârnit nu numai admiraţile specialiştilor, ci chiar uimirea lor. Colegul său Heinemann, care reprezintă culorile unei alte case (BMW n.r), ne-a demonstrat din nou valorea sa ridicată de pilot internaţional.

Şi acum venind vorba şi despre inimoşii noştri piloţi nu-mi pot reţine admiraţia mea pentru Petre Cristea; după ce a colindat Europa, participând şi câştigând nenumărate premii internaţionale, se prezintă astăzi cu cele mai serioase pretenţii. La antrenamentul de eri a reuşit un timp mai bun cu 2'' decât al lui Heinemann. Înfine, simpaticul nostru Jean Calcianu, cel mai vârstnic dintre toţi pare a avea din nou neşansă. Alfa pusă la dispoziţie de d. ministru Titeanu, nu este încă pusă la punct. Îi urăm totuşi lui Nea Jean noroc în categoria sport. Am mai remarcat pe căpitanul Alex. Papană care în afară că e un conducător emerit, amenajările şi felul cum şi-a pregătit maşina ne dovedesc a fi un tot atât de bun tehnician."

Marele Premiu al Bucureştilor organizat în 1939 era împărţit în trei categorii: curse, sport şi moto. Traseul folosit era o secţiune a bulevardului Jianu, numele de atunci al actualului Bulevard al Aviatorilor. Circuitul avea 3.7 kilometri şi era mărginit de Statuia Aviatorilor şi Lacul Herăstrău. Presa publica şi informaţii utile pentru publicul spectator:

Rezultatele ediţiilor precedente, publicate în ziarul România.

"Intrarea la tribune - cu bilete procurate dela magazinele de automobile din Capitală, Automobil Clubul regal din str. Ştirbey Vodă şi Grupul Sportiv Motor, din bd. Take Ionescu 42, prin şoseaua Kiseleff-Bufet-str. Arh. Mincu-Porumbaru-Draghiceanu sau: Arcul de Triumf-şos Mareşal Prezan.

Cu bilet rezervat - cari se pot deasemenea procura cu anticipaţie din oraş - prin Piaţa Victoriei-şos Jianu sau arh. Mincu-Porumbaru-Drăghiceanu.

Iar cu bilete de peluză, prin prelungirea Căii Dorobanţilor-Şos Herăstrău, sau Arcul de Triumf- şos. Mareşal Prezan, sau satul Hereăstrău. 

Spectatorii cu automobile pot intra numai pe la Bufet, str.Arh Mincu-Porumbaru- str.Râmniceanu, încolonându-se spre Statuia Aviatorilor. Automobilele nu vor putea părăsi terenul decât după terminarea curselor.

În ceia ce-i priveşte pe concurenţi, aceştia se vor prezenta la start, în ziua cursei, prin calea Dorobanţilor-str. Andrei Mureşanu- str. Cpt. Demetriade, aşteptând în această stradă rândul, până când vor fi chemaţi la start de comisarul respectiv."

În '39, avea să se dispute ultima ediţie din Marele Premiu al Bucureştiului interbelic. În anul următor, spectrul războiului plana şi asupra României, iar cursa nu s-a mai organizat. Această ultimă ediţiei avea să fie dominată şi câştigată de germanul Hans Stuck şi de puternicul său Auto Union de 400 CP. Categoria sport avea să fie câştigată de Paul Heinemann pe un BMW, iar clasa moto de Ludovic Kraus. 

"Profităm că ziarul nostru închină numărul de astăzi automobilismului - pentru a vă face un sumar istoric al acestei importante manifestări a sportului automobilistic "Marele Premiu al Bucureştilor". Înfiinţat în 1936 de Grupul sportiv motor, această cursă contează azi ca cea mai valoroasă competiţie de acest gen, din ţară. Grupul sportiv motor, una din puţinele, dar valoroasele noastre asociaţii de automobilişti, cu toate că nu a fost susţinută de nimeni şi nici nu a posedat vreodată sume importante, care să-i prilejuiască organizări de concursuri pentru automobile, a reuşit totuşi ca în 1936 să organizeze cea mai spectaculoasă cursă pe circuit închis pe care a botezat-o "Marele Premiu al Bucureştilor". 

La drept vorbind, în acea epocă, şi dacă suntem puţini mai severi putem spune şi azi, nu există un adevărat sport mecanic. Conducătorii noştri, deosebit de inimoşi şi talentaţi, nu au găsit nicicând un mecena care în loc să arunce banii pe alte resurse de plăceri, ar fi putut foarte bine să organizeze un aşa zis grajd de curse. Acest lucru nu s-a întâmplat, şi mulţi sunt aceia, cari găsesc scuze nu destul de întemeiate că nu avem industrie de automobile şi deci nu putem avea şi curse. Ne întrebăm însă, câte ţări ca noi nu au auto-industrii şi totuşi organizează cele mai frumoase alergări. În vitregia şi pot spune inconştienţa celor cari ar fi putut ajuta această manifestare a sportului mecanic s'au pierdut ani dearândul fără ca să putem măcar o singură dată atrage atenţia printr'o astfel de organizare sportivă. Şi de aici porneşte meritul Grupului sportiv motor, care nu a recurs la mijloace dubioase pentru a pune bazele unei competiţii, ci mănunchiul acela de entuziaşti ai volanului au luptat în ciuda tuturor piedicilor de ordin material şi în 1936 pe circuitul Jianu publicul bucureştean a putut urmări o veritabilă cursă de circuit închis."

Nu ştim dacă vom mai vedea vreodată o cursă de automobile găzduită de Bucureşti. Probabil ca circuitul din jurul Palatului Parlamentului nu va mai fi folosit în lipsa unui organizator puternic care să reînvie cursele auto, iar în ceea ce priveşte construcţia unui circuit auto în apropierea Bucureştiului, şansele sunt aproape nule. 

Foto: Automarket.ro şi BMW România