Pagani Huayra va respecta normele de siguranţă americane până în 2013
Cei de la Pagani s-au angajat să respecte normele de siguranţă impuse de NHTSA până în 2013, anunţă GTSpirit.
În urma refuzului înregistrat de cei de la Pagani din partea americanilor de la NHTSA, constructorul de supercar-uri exclusiviste a anunţat că îşi va pregăti modelele pentru anul 2013. Mai precis, integrarea sistemelor lipsă va fi făcută astfel încât Pagani să poată livra modelul Huayra în Statele Unite ale Americii până la începutul anului 2013. Mai mult decât atât, oficialii Pagani au declarat pentru GTSpirit că modelul Huayra este pregătit din fabrică pentru a fi echipat cu airbag-uri "inteligente", ca semn al hotărârii constructorului de a debuta pe toate pieţele importante ale lumii.
Această declaraţie ne arată faptul că Pagani s-a pregătit din timp pentru un răspuns negativ din partea celor de la NHTSA, deşi sperau să evite cheltuirea sumei necesare adaptării noilor sisteme pe Huayra. Potrivit oficialilor Pagani, costul implementării airbag-urilor inteligente pe Huayra este de 4 milioane de euro, ceea ce va ridica dramatic preţul celor 15 unităţi care vor fi vândute în Statele Unite ale Americii. Sistemul de airbag-uri inteligente necesită un computer mai complex, centuri de siguranţă pretensionate, senzor de masă pentru ambele locuri din faţă şi alte sisteme electronice avansate.
Potrivit estimărilor efectuate de colegii de la GTSpirit.com, un Pagani Huayra va costa echivalentul unui milion de euro în Statele Unite ale Americii. La acest preţ se adaugă echivalentul a 267.000 de dolari, suma care revine din împărţirea costurilor de dezvoltare la numărul de unităţi rezervate pieţei americane. În total, un Pagani Huayra va costa 1.267.000 de euro în SUA, ceea ce reprezintă aproape 1.8 milioane de dolari. Ce-i drept, clientul se va bucura de faptul că mai există doar 14 unităţi în toată ţara.
Via | GTSpirit