Opel Karl ecoFLEX: motor de 75 CP și consum de 4.1 litri la sută

Publicat miercuri, 19.08.2015 10:40 de Sebastian Toma

Opel a anunțat specificațiile variantei ecoFLEX a lui Karl, modelul de oraș care îl înlocuiește pe Agila. Versiunea ecologică a modelului german anunță un consum mixt de 4.1 litri la sută și emisii CO2 de 94 de grame pe kilometru.

Opel Karl, noul model de oraș al mărcii germane, va fi oferit și într-o variantă ecoFLEX. Aceasta din urmă este optimizată pentru un consum redus de carburant și va fi disponibilă în reprezentanțele mărcii odată cu lansarea comercială a variantei standard. Opel anunță un consum mixt de 4.1 litri la sută pentru Karl 1.0 ecoFLEX, iar emisiile de CO2 ale acestei variante sunt de 94 de grame pe kilometru. Motorizarea aspirată cu trei cilindri în linie a modelului german dezvoltă tot 75 CP, cum este cazul versiunii standard, dar versiunea ecoFLEX are în dotare și sistem Start-Stop.

Opel Karl: imagini și detalii oficiale cu înlocuitorul lui Agila, așteptat să coste sub 10.000 de euro (update foto, info)

Varianta ecoFLEX a lui Opel Karl este optimizată aerodinamic cu ajutorului unui spoiler spate. În afară de acest element, varianta ecoFLEX a lui Karl nu prezintă nicio modificare față de suratele sale. Karl are o lungime de 3.68 metri și este oferit doar cu o caroserie cu cinci uși. Modelul german cu cinci locuri are o masă de 939 de kilograme și se mândrește cu un portbagaj al cărui volum de încărcare urcă până la 1.013 litri odată ce a fost pliată bancheta spate.

Așa arată spoilerul spate al lui Opel Karl ecoFLEX.
gama Opel Astra, care va primi o nouă generație la Salonul Auto de la Frankfurt.

Via Opel

  • Andy, miercuri, 19.08.2015 12:25

    4.1 mixt e enorm pentru o buburuza usoara cu motor de 75 cp. Sunt compacte de 100-120 cp care au consum mixt sub 4...

  • Pai da..., miercuri, 19.08.2015 12:56

    Andy, da exemple de motoare aspirate pe benzina de 100CP (caci opelul asta are motor pe benzina) cu un consum mixt sub 4l...

  • S, miercuri, 19.08.2015 13:09

    Andy e pe langa subiect. Masinile astea le recomand pentru cei care se plimba singuri, consuma foarte putin, se misca binisor, intretinere ieftina, taxe foarte mici, fiabile, fara probleme la injectoare, egr, turbo, filtru de particule, pompa de ulei, volanta, etc (cum au dieselele).