Opel a prezentat Vivaro E-Concept, un vehicul comercial electric
Opel a dezvăluit astăzi la Salonul de la Hanovra o versiune concept a modelului Vivaro. Botezată Vivaro E-Concept, premiera Opel este pusă în mişcare de un motor electric.
Salonul Auto de la Paris, aşteptat să-şi deschidă porţile în 30 septembrie, va fi asaltat de vehicule electrice, aflate în stadiu de concept sau chiar de serie. Un fenomen similar este semnalat zilele acestea şi la Hanovra, acolo unde are loc ediţia cu numărul 63 a salonului dedicat vehiculelor comerciale.
După ce Renault a prezentat publicului primul său Kangoo electric de serie, Opel a expus o versiune concept similară a modelului Vivaro. Constructorul din Russelsheim îşi reafirmă interesul pentru segmentul vehiculelor cu zero emisii, de această dată cu un vehicul comercial.
Vivaro E-Concept adoptă un propulsor electric, capabil să livreze 150 de cai putere şi un cuplu generos, de 370 Nm. Unitatea este ţinută în viaţă de un set de baterii litiu-ion, ce asigură o autonomie de 100 de kilometri. Inginerii Opel şi-au dorit însă ceva mai mult de atât şi au anexat trenului de propulsie electric un motor convenţional, capabil să adauge încă 300 de kilometri în dreptul autonomiei.
Pentru a nu compromite echilibrul dinamic al vehiculului şi pentru a nu compromite suprafaţa de încărcare, Opel a instalat pachetul de baterii sub podea. Astfel, vehiculul comercial german va putea oferi o capacitate de încărcare de 5 metri cubi sau 750 de kilograme.
Potrivit oficialilor Opel, soluţia propusă de noul Vivaro E-Concept este cea mai potrivită pentru segmentul vehiculelor comerciale, asigurând o autonomie sufiecientă, în ciuda capacitatăţilor limitate ale acumulatorilor. Germanii au recunoscut că momentan tehnologia este în fază de dezvoltare, fiind necesară perfecţionarea ei pentru a îndeplini cerinţele lumii reale.