OFICIAL: Renault a dezvăluit versiunea electrică de serie Kangoo ZE
Renault a dezvăluit la Salonul Auto de la Hanovra primul membru al familiei de vehicule electrice de serie ZE. Este vorba despre vehiculul comercial Kangoo, care a devenit acum ecologic.
Cu ocazia Salonului Auto de la Hanovra, dedicat vehiculelor comerciale, Renault inaugurează linia sa de modele electrice de serie. Francezii sparg gheaţa cu alternativa fără emisii a modelului Kangoo, care a primit indicativul ZE, ca semn al trenului de propulsie electric, ascuns sub caroserie.
Aşteptat să completeze gama actuală la mijlocul lui 2011, Kangoo Express ZE păstrează designul original, dar şi dimensiunile versiunii cu propulsie termală. Poziţionarea pachetului de baterii sub podea nu alterează capacitatea de încărcare de 3.5 metri cubi, 650 de kilograme, şi nici lungimea totală de 4.21 metri, dintre care 2.5 metri destinaţi mărfurilor.
Sub capotă se află un motor electric, ce poate fi încărcat de la o priză normală de 220 volţi. Pachetul de baterii asigură astfel o autonomie totală de 160 de kilometri. Şoferul va fi informat în permanenţă despre nivelul de încărcare, despre kilometrii pe care îi mai poate parcurge şi despre nivelul de încărcare al bateriei, toate aceste date fiind afişate pe un instrument de bord special.
Lista de accesorii este şi ea destul de bogată pentru un vehicul din acest segment, şoferul având la dispoziţie climatizare manuală şi sistem audio cu conexiune Bluetooth.
Pentru piaţa din Franţa, Renault a anunţat un preţ de pornire de 20.000 de euro pentru noul Kango Express ZE. Scutirea vehiculelor cu zero emisii de o serie de taxe va duce însă preţul vehiculului comercial la doar 15.000 de euro, o valoare apropiată de cea a versiunilor cu motor convenţional.
via | Renault