Mini va prezenta trei scutere electrice la Paris
Mini va prezenta trei versiuni diferite ale noului său scuter electric. Modelul se numeşte Mini Scooter E Concept şi va debuta la Paris.
Englezii de la Mini au prezentat primele imagini ale scuterului electric pe care îl vor prezenta la Salonul Auto de la Paris. Contrar primelor zvonuri, marca din Oxford a venit nu cu unul, ci cu trei scutere electrice, toate fiind realizate în stilul retro al mărcii. Denumirea scuterului este Mini Scooter E Concept şi cele trei întruchipări ale acestuia sunt vopsite în trei stiluri diferite: "Mini E", "British Racing Green" şi "un look inspirat din era Mod".
Scuterele sunt alimentate de baterii Litiu-ion şi sunt propulsate de un motor amplasat în interiorul roţii spate. Pentru moment, britanicii nu au specificat autonomia şi performanţele scuterului respectiv, dar acesta poate fi încărcat de la o banală priză de 220v prin intermediul ştecherului retractabil amplasat în carena spate a acestuia. Printre alte elemente, modelul preia conceptul vitezometrului de dimensiuni mari şi montat central, dar şi a blocului optic faţă, inspirat puternic din aspectul celorlaltor modele Mini.
Noul scuter de la Mini integrează un smartphone, care poate fi folosit atât pe post de cheie, cât şi pe post de afişaj pentru sistemul electric şi GPS. Potrivit englezilor, noul sistem de integrare va permite integrarea unor funcţii noi, toate fiind interactive. Aparent, unul dintre acestea ar fi conectarea cu posesorii de scutere Mini din vecinătate şi invitarea acestora la o plimbare împreună.
Via | Autocar
mai faine astea ca alea de la Smart :))