Noul One-77 face istorie si devine cel mai rapid Aston Martin: 355 km/h!
Testele de pre-productie ale supercarului Aston Martin One-77 au dezvaluit viteza maxima atinsa de modelul britanic pe circuit: 354.86 km/h!
Aston Martin a anuntat oficial ca noul sau supercar, One-77, a reusit sa bata recordul de viteza maxima detinut de modelele marcii britanice, atingand 354.86 de kilometri pe ora in cadrul unui test privat realizat saptamana trecuta. Modelul britanic se afla inca in faza de testare pre-lansare, inginerii pregatind modelul care va iesi pe piata in 2010 pe un circuit de teste al carui nume este tinut secret aflat in sudul Europei.
Performanta este cu atat mai meritorie cu cat informatiile preliminare publicate de Aston Martin pana in acest moment aratau ca modelul va atinge o viteza maxima de "doar" 320 km/h. Performanta atinsa de supercarul Aston Martin a fost atinsa pe asfalt uscat, dar in conditii de vant foarte puternic. Testele dinamice ale modelului continua pana in ajunul Anului Nou, nefiind exclus ca echipa de ingineri a britanicilor sa publice alte rezultate de top ale modelului.
Aston Martin One-77 are sub capota un motor V12 de 7.3 litri aspirat normal care dezvolta peste 700 CP, urmand sa fie produs - asa cum ii spune numele - in doar 77 de exemplare. Desi lansarea sa era programata in toamna anului in curs, modelul va putea fi admirat pe sosele incepand cu a doua jumatate a anului viitor. Pretul final al modelului nu a fost inca dezvaluit, cifrele avansate de presa internationala variind intre 1.2 si 1.8 milioane de euro.
via | Aston Martin
ce ziceti de "cea mai ridicata" sau "cea mai mare viteza"? huh? nu-i asa ca suna mai bine? nu de alta dar vreau sa aflu care-i "cea mai scunda viteza" pe autostrada