Noul Mercedes-AMG GLC 53: motor cu 6 cilindri și 449 de cai putere
Mercedes-AMG GLC 53 și GLC 53 Coupe renunță la motorul cu patru cilindri în favoarea unui propulsor cu 6 cilindri, revizuit, care oferă 449 de cai putere. O premieră pentru un SUV din gama AMG este modul Drift.
Prezența unui motor cu patru cilindri pe modelele Mercedes-AMG entry-level de clasă medie a fost dezbătută pe larg. Unii au apreciat performanțele unității de 2.0 litri, dar majoritatea au contestat-o. Pentru aceștia din urmă, constructorul german vine acum cu vești bune.
Faceți cunoștință cu noul Mercedes-AMG GLC 53 4Matic+, disponibil atât în variantă normală cât și Coupe. Marea noutate? Prezența unui motor cu 6 cilindri sub capotă.

ADIO 4 CILINDRI. BINE AI VENIT 6 CILINDRI
De fapt, lucrurile nu sunt atât de simple. Vorbim despre un propulsor de 3.0 litri turbo, cu 6 cilindri în linie, și un compresor electric auxiliar MHEV. Motorul a fost revizuit complet și are o chiulasă nouă, sistem de admisie revizuit și intercooler mai mare. Turbina lucrează la o presiuned e 1.5 bar, iar compresorul electric oferă 7.5 kW, cu 2.5 kW mai mult decât înainte.
Astfel, noul Mercedes-AMG GLC 53 oferă 449 de cai putere și 600 Nm cuplu. Funcția Overboost crește valoarea cuplului la 640 Nm pentru maxim 10 secunde. Starter generatorul integrat în sistemul mild-hybrid la 48V suplimentează cu 17 kW și 205 Nm.

Noul SUV al germanilor sprintează până la 100 de km/h în 4.2 secunde, iar viteza maximă este limitată la 250 km/h. Pachetul AMG Driver crește această valoare la 270 km/h.
Sistemul de evacuare a fost și el revizuit. Opțional poate fi bifat și sistemul AMG Real Performance Sound.

Unitatea cu șase cilindri în linie lucrează alături de o transmisie automată AMG Speedshift TCT 9G și de o tracțiune integrală variabilă AMG Performance 4Matic+. Puterea de tractare a crescut de la 1.800 la 2.400 de kilograme.
Cel de la volan are la dispoziție mai multe moduri de rulare, inclusiv Slippery, Comfort, Sport, Sport+ și Individual.
MOD DRIFT, ÎN PREMIERĂ PE UN SUV AMG
Pachetul opțional AMG Dynamic Plus mai aduce modul de rulare Race, dar și un diferențial spate cu alunecare limitată, controlat electronic, cu mod Drift. O premieră pentru un SUV din gama AMG.

Acest pachet mai include un volan AMG Performance îmbrăcat în microfibră, dar și etriere de frână vopsite în roșu și inscripționate cu logo-ul diviziei de performanță.
Pe puntea față, discurile de frână măsoară 390 mm, iar cele de pe puntea spate 360 de milimetri. Puntea spate viratoare este standard.

Pentru o perioadă de un an, de la momentul debutului, va fi disponibil pachetul Golden Accents. Culorile exterioare Negru Obsidian Mettalic și Gri Graphite Magno sunt combinate cu accente în nuanța Techgold. Jantele AMG de 21 de inch sunt finisate în negru mat, iar etrierele în negru lucios.
O serie de accente Techgold pot fi regăsite și la interior, pe lângă scaunele sport îmbrăcate în piele neagră, cu o serie de cusături contrastante, și ornamentele din fibră de carbon.
via Mercedes-AMG





Olé ! Pardon. Ola. Ola vroiam să zic de prima oară. Ola pare că-și revine. E chiar obligat să-și revină, asta deoarece cu cât boala e mai lungă -BEV-, cu atât dispariția este mai sigură.