Mercedes SLS AMG electric vine in 2012

Publicat marţi, 10.11.2009 10:29 de Sebastian Toma

Rivalul lui Audi e-Tron va debuta la sfarsitul anului 2012 si va oferi performante superioare contra unei autonomii mai scazute. Mercedes SLS AMG eDrive ofera performante la un nivel similar cu versiunea pe benzina a acestui supercar.

Volker Mornhinweg, seful diviziei AMG, a anuntat ca versiunea electrica a lui Mercedes-Benz SLS AMG va fi lansata la sfarsitul anului 2012 sau, cel tarziu la inceputul anului 2013. Mercedes SLS eDrive va fi echipat cu patru motoare electrice, care sunt integrate in roti si furnizeaza un total de 533 CP si 880 Nm. Versiunea electrica a supercar-ului de la Mercedes-Benz va putea sa accelereze de la 0 la 100 km/h in mai putin de patru secunde, iar viteza maxima va depasi pragul de 200 km/h.

Cei de la Mercedes au deja un rival in segmentul supercar-urilor electrice, in persoana lui Audi e-Tron. Versiunea electrica a lui Audi R8 va fi lansata in aceeasi perioada cu SLS AMG eDrive si va dezvolta 313 CP si un cuplu motor de 4.500 Nm, tot prin intermediul a patru motoare electrice. Audi e-Tron accelereaza de la 0 la 100 km/h in 4.8 secunde, iar sprint-ul de la 60 la 120 km/h este realizat in 4.1 secunde. Spre deosebire de SLS AMG eDrive, Audi e-Tron are o autonomie declarata de 250 kilometri, pe cand versiunea electrica a supercar-ului SLS AMG este de 150 sau 180 kilometri.

Anuntul datei de lansare pe piata a versiunii electrice a lui SLS AMG a avut loc la debutul pe piata americana a versiunii "standard" a noului supercar de la Mercedes-Benz. Modelul este echipat cu un motor V8 de 6.3 litri, care dezvolta 571 CP si ofera un cuplu motor de 650 Nm. Masa acestui model este de 1.620 de kilograme si greutatea este repartizata intre punti cu raportul 47 la 53 fata/spate. Mercedes-Benz SLS AMG poate sa accelereze de la 0 la 100 km/h in doar 3.8 secunde, iar viteza maxima este limitata electronic la 317 km/h.

Via | 4wheelsnews

  • Castravetele, marţi, 10.11.2009 12:06
    wow...

    unele cifre ma dau gata.... 4500Nm???? WOW....