Mercedes şi Qualcomm vor dezvolta împreună o soluţie de încărcare wireless a maşinilor electrice
Mercedes caută soluţii tot mai simple pentru încărcarea maşinilor sale electrice şi hibride. Alături de Qualcomm, constructorul german va dezvolta un sistem wireless de încărcare a bateriilor.
Mercedes a anunţat recent un parteneriat cu Qualcomm, o companie americană înfiinţată în anul 1985, care s-a specializat în comunicaţiile fără fir şi este responsabilă pentru o serie de componente din interiorul telefoanelor cu sistem de operare Android.
Constructorul german şi Qualcomm îşi vor da mâna pentru a crea o tehnologie revoluţionară de încărcare wireless a maşinilor electrice, construite de Mercedes. Proiectul se numeşte Wireless Power Transfer 2.0 şi le va permite clienţilor să scape de grija cablurilor de încărcare. Tehnologia va fi disponibilă şi pentru maşinile electrice, dar şi pentru cele hibride.
Pe lângă parteneriatul care vizează soluţii de încărcare wireless, Qualcomm va ajuta Mercedes să dezvolte şi partea de conectivitate 3G şi 4G în interiorul maşinilor germane. Audi este deja cu un pas înainte în acest sens, mai multe modele din Ingolstadt fiind echipate cu această tehnologie, dintre care cel mai nou este Q7.
Expertiza celor de la Qualcomm ar urma să îi ajute pe cei de la Mercedes să echipeze în viitorul foarte apropiat toate modelele existente în prezent în gamă cu o conexiune rapidă la internet.
si daca vor reusi sa introduca aceste statii de-a lungul autostrazilor si peste tot in orase, autonomia masinilor electrice ar putea fi practic "nelimitata". dar mai este mult pana departe