Mercedes-Benz Clasa C L: versiune cu ampatament mărit, disponibilă doar pe piața din China
Constructorul german de automobile a lansat, cu ocazia Salonului Auto de la Shanghai, versiunea cu ampatament mărit a noii Clase C. Sedanul este destinat doar pieței din China.
China este o piață foarte curtată de marii producători de automobile, aceștia oferind aici modele dezvoltate special pentru nevoile clienților din țara asiatică.
Mercedes-Benz este prezent la Salonul Auto de la Shanghai, acolo unde tocmai a lansat oficial noul Clasa C L: versiunea cu ampatament mărit a sedanului, disponibilă doar în China. Aici se luptă cu BMW Seria 3 și Audi A4, mai lungi la rândul lor comparativ cu modelele vândute în Europa.
Pe lângă portierele de dimensiuni mai mari, noul Mercedes-Benz Clasa C L propune o grilă frontală "clasică", iar pe capotă tronează emblema constructorului german de automobile.
Dimensiunile rămân momentan un mister, dar potrivit publicațiilor locale, noul Clasa C L ar măsura 4.882 milimetri în lungime (+131 mm). În dreptul ampatamentului sunt trecuți 2.954 de milimetri, cu 89 mm mai mult decât în cazul versiunii europene.
Pasagerii vor regăsi la interior display-uri generoase pentru sistemul multimedia și instrumentarul de bord digital. Scaunele spate sunt despărțite de o cotieră mai lată și care încorporează suporturi pentru pahare și port-uri USB.
În plus, interiorul este mai bine antifonat, iar suspensia a fost recalibrată pentru un plus de confort.
via Mercedes-Benz