Mercedes ar putea diferenția consumul și emisiile modelelor în funcție de stilul de condus: "Vrem să oferim date mai realiste"
Mercedes analizează varianta de a prezenta mai multe valori pentru consum și emisii în funcție de stilul de condus adoptat, întrucât testul oficial WLTP nu ia în calcul astfel de parametri.
Standardul NEDC pentru măsurarea consumului și a emisiilor mașinilor este înlocuit începând din toamna anului trecut de noul test Worldwide Harmonized Light Vehicles Test Procedure (WLTP), la care se adaugă și testul în regim real de condus Real Driving Emissions (RDE).
Datele oficiale vor fi astfel mai aproape de cele reale, întrucât testele au un grad mai mare de precizie, însă pe de altă parte Mercedes a identificat deja o problemă. La fel ca și în cazul NEDC, nici testele WLTP nu iau în calcul stilul de condus al șoferului.
Din acest motiv, oficialii constructorului german se gândesc să dezvăluie mai multe valori pentru consumul și emisiile modelelor, în funcție de stilul de condus adoptat. "Datele (n.r - testelor WLTP) nu sunt complete, pentru că nu iau în calcul și stilul de condus. Prin urmare, la nivel intern, analizăm posibilitatea de a oferi, de exemplu, diverse valori care să ofere informații mai realiste despre modul în care stilul de condus afectează consumul de carburant și emisiile", a explicat Dieter Zetsche, CEO-ul Mercedes, cu ocazia lansării noii generații Clasa A (foto).
Pe de altă parte, Zetsche a refuzat să facă orice fel de comentariu cu privire la scandalul testelor desfășurate pe maimuțe și oameni de către un grup de cercetători care a fost finanțat de Mercedes, Volkswagen și BMW. "Nu pot să spun nimic care să ajute", a adăugat el.
Via Autocar
nu vreti voi... va forteaza WLTP si cautati metode sa aratati ca masina poate consuma chiar mai putin decat spune noul test... insa daca erati asa corecti de ce nu ati dat mai multe consumuri, in fc de stilul de condus, atunci când era NEDC?!