Maserati va oferi tracţiune integrală şi un sistem stop-start pe viitorul Quattroporte
Viitoarea generaţie a lui Maserati Quattroporte va fi echipată cu un sistem Stop-Start şi va consuma cu aproximativ 25% mai puţin decât actualul model, iar unele versiuni ar putea avea tracţiune integrală.
Italienii de la Maserati vor oferi tehnologia Stop-Start şi tracţiune integrală pentru viitorul Quattroporte. Masa modelului va fi redusă cu 15 procente în comparaţie cu cea a generaţiei actuale, iar Quattroporte va primi şi transmisia automată cu opt trepte a celor de la ZF. Există posibilitatea ca sistemul de tracţiune integrală să nu echipeze toate versiunile lui Quattroporte, ci doar acelea comparabile cu rivalii de la Audi, BMW şi Mercedes-Benz. Astfel, cei de la Maserati vor oferi un element tehnic la acelaşi nivel cu cel al rivalilor din acest segment pentru a alinia modelul Quattroporte la A8, Seria 7 şi S-Klasse. În timp ce A8 este primul model din acest segment care a primit tracţiune integrală, BMW Seria 7 este ultimul dintre cele trei mai sus menţionate care beneficiază şi de un sistem de tracţiune integrală opţional.
Cei de la Maserati au anunţat că vor să reducă consumul de carburant al lui Quattroporte cu circa 25% pentru noua generaţie. Actuala generaţie a lui Maserati Quattroporte este echipată cu un motor V8 de 4.7 litri care dezvolta 430 CP la 7.000 rpm şi este cuplat unei transmisii semi-automate cu şase trepte. Acest model are un consum mediu de 15.7 litri la sută şi emite 365 de grame de CO2 per kilometru. Quattroporte S are o viteză maximă de 280 km/h şi poate accelera de la 0 la 100 km/h în 5.4 secunde. Versiunea standard a lui Quattroporte S are un pret de 127.330 de euro în România cu toate taxele incluse. Există şi o versiune de 4.244 cmc a lui Quattroporte, care dezvoltă 400 CP la 7.000 rpm şi are un preţ de pornire de 118.405 euro cu toate taxele incluse.
Viitorul Quattroporte este aşteptat să debuteze pe piaţă în 2011. Acesta ar trebui să fie cu 15% mai uşor decât generaţia actuală, care are o masă de 2.065 kilograme. Harald J Wester, şeful Maserati din august 2008 până în prezent, a declarat că vânzările mărcii la nivel global sunt cu 15% mai ridicate decât anul trecut, când Maserati a vândut 4.489 unităţi. În 2008, Maserati a vândut cu 49% mai multe unităţi decât în 2009, ceea ce înseamnă că previziunile pentru 2010 sunt optimiste dar italienii nu se aşteaptă să revină la valorile din 2008.
Via | AutomotiveNews (înreg.)
Toate bune si frumoase pana la provenienta platformei noului Quattroporte ce va fi derivata din cea a noului Chrysler 300 C . Noul 300C ce va fi vandut in Europa ( mai putin Marea Britanie si Irlanda ) sub sigla Lancia va avea o platforma revizuita a actualului model ce se bazeaza pe platforma lui Mercedes E-Klasse W210 (1995-2002) . Potrivit presei italiene, versiunea de baza Quattroporte va fi echipata cu un motor turbo V6 Chrysler ( din noua generatie Pentastar ) .