Citroen C-Crosser este maşina oficială a Raliului Sibiului

Publicat marţi, 29.06.2010 15:55 de Sebastian Toma

Citroen C-Crosser va deschide pentru al treilea an consecutiv probele celei mai dure şi spectaculoase etape de macadam din Campionatul Naţional de Raliuri.

Citroen România va fi şi în 2010 unul dintre partenerii principali ai Raliului Sibiului. Reprezentanţii din România ai producătorului francez de automobile vor pune la dispoziţia organizatorilor o flotă de maşini, care include şi modelul C-Crosser. Pentru al treilea an consecutiv, C-Crosser va deschide probele din Raliul Sibiului, modelul fiind maşina oficială a competiţiei. Raliul Sibiului este programat în perioada 15-18 iulie şi este inclusă şi anul acesta şi în calendarul etapelor eveniment din Intercontinental Rally Challenge.

Parteneriatul cu organizatorii Raliului Sibiului este doar unul dintre modurile în care francezii de la Citroen susţin motorsportul din România. Începând cu anul 2009, în ţara noastră este organizat Citroen Racing Trophy, o competiţie dedicată piloţilor ce concurează cu modele C2 R2 şi C2 R2 Max. Raliul Sibiului este inclus şi el în acest trofeu, iar Citroen Racing Trophy oferă şi cele mai mari premii în bani din cadrul competiţiei interne.

"Implicarea noastră în ediţiile din 2008 şi 2009 ale etapei de la Sibiu s-a dovedit a fi un adevărat succes şi suntem încântaţi că putem susţine echipa de organizare şi anul acesta. La nivel mondial, Citroën este un jucător foarte important în lumea sporturilor cu motor, dovada fiind şi cele şase titluri la piloţi şi cinci titluri la constructori câştigate în WRC," a declarat Didier Gerard, directorul Citroën Romania.

Cele patru exemplare Citroen C-Crosser care vor fi folosite de echipa de organizare şi de directorul cursei vor fi echipate cu pneuri BF Goodrich All Terrain. Aceste anvelope sunt concepute pentru a rula atât pe asfalt cât şi în off-road şi se vor adapta perfect solicitărilor la care le vor supune oficialii acestui raliu. Cele patru maşini vor parcurge în total circa 428.4 kilometri, dintre care 150 km constau în cel mai dur macadam din Campionatul Naţional de Raliuri.

Via | Citroen

  • .........., miercuri, 30.06.2010 13:23
    ............

    sunt masini foarte bune