Lovitură de teatru: autorităţile europene spun că traseul autostrăzii Sibiu - Piteşti nu este fezabil din punct de vedere tehnic
Consultantul european Jaspers susţine că traseul autostrăzii Sibiu - Piteşti are două zone care nu sunt fezabile din punct de vedere tehnic, întrucât se suprapun peste un drum naţional şi, respectiv, un drum judeţean.
La începutul acestei săptămâni, autorităţile au anunţat traseul final pentru autostrada Sibiu - Piteşti, care ar trebui inaugurată în 2021 sau 2022, însă soluţia adoptată a primit deja critici.
Consultantul european Jaspers, care oferă asistenţă în cazul lucrărilor de infrastructură cofinanţate de Uniunea Europeană, susţine că există două zone care nu sunt fezabile din punct de vedere tehnic, din cauza faptului că traseul se suprapune peste un drum naţional şi, respectiv, un drum judeţean.
"Soluţiile par să nu fie fezabile, întrucât ignoră existenţa DJ 703M între km 49+850 şi km 50+350 între râul Băiaşi şi versantul vestic al văii. Acest lucru înseamnă că sprijinul podului este amplasat direct pe şoseaua existentă. Această soluţie nu este fezabilă din punct de vedere al construcţiei viitoare, operării şi accesibilităţi. Similar, soluţia transversală pentru km 54+300 ignoră prezenţa DN 7D, ducând la aceleaşi probleme", spun oficialii Jaspers într-un document care a fost obţinut de postul de televiziune Digi24.
De asemenea, Jaspers menţionează că, într-un alt punct al autostrăzii, piciorul unui pod ar trebui amplasat în albia râului Băiaşi, în condiţiile în care râul este predispus la inundaţii.
Nu în ultimul rând, Jaspers recomandă şi realizarea unui studiu mai amănunţit cu privire la impactul traficului pe anumite porţiuni ale autostrăzii. "Raportul nu reuşeşte să ofere clarificări privind impactul vitezelor diferite de circulaţie pe secţiunile comune ale celor două variante (n.r - de traseu propuse)", mai precizează Jaspers.
Acest document a fost prezentat de Jaspers celor de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în urmă cu două săptămâni, înainte ca traseul final al autostrăzii să fie anunţat oficial. Cu alte cuvinte, autorităţile ştiau că ar putea exista unele probleme în cadrul proiectului, însă au ales să anunţe traseul final chiar şi în aceste condiţii.
Via Digi24
Atata timp cat la noi studiile de fezabilitate si proiectarea se face din birou e logic sa se intample asa.