Jante din carbon. In serie!
Americanii fac un pas foarte important in dezvoltarea jantelor. O companie americana a dezvoltat primele jante din fibra de carbon care vor echipa un model de serie.
Casa americana Mosler a anuntat ieri faptul ca viitorul sau model, denumit MT900S, va deveni prima masina de serie echipat din fabrica cu jante construite din fibra de carbon.
Acestea sunt opera unor specialisti in acest domeniu, Dymag, si vor fi disponibile in doua variante: 18 si 20 de inch. Dymag nu se afla la prima incercare de acest gen, furnizand jante din carbon pentru motociclete pana acum. Insa aceasta este prima data cand jantele superusoare de acest gen apar pe o masina de serie.
Iar cand spunem “superusoare” nu ne jucam cu expresiile. Cele care echipeaza rotile din fata cantaresc doar 6.35 kilograme, iar cele de pe rotile din spate 8 kilograme. Diferenta fata de jantele de aluminiu furnizate de OZ, de exemplu, este imensa: aproape cinci kilograme pentru fiecare. Iar daca adaugam la aceste cifre si masa totala a modelului Mosler (1100 kilograme sau chiar 900 de kilograme in versiunea “Photon”), beneficiile sunt, evident, de ordin dinamic, in aproape fiecare aspect al performantelor pe sosea.