Interviu cu Allan McNish, câştigătorul Le Mans 24 de ore: „Goodwood reaprinde în mine scânteia copilăriei”

Allan McNish mi-a strâns mâna la standul Michelin. Câştigătorul de anul acesta al Cursei de 24 de ore de la Le Mans a povestit despre emoţia motorsportului în anii copilăriei şi despre fascinaţia Goodwood-ului.

În biografia sa, Allan McNish este descris ca un copil pasionat de fotbal şi un fan devotat al echipei Notthingham Forest. Abia apoi şi-a descoperit pasiunea pentru karturi şi a început ascensiunea către cariera de pilot. Când l-am zărit prima dată, printre oamenii adunaţi la standul Michelin, McNish avea alura unui fotbalist. Ai fi zis că e Michael Owen, aterizat din greşeală în decorul ornat cu pneuri Michelin şi celebra mascotă Bibendum.

Un accent scoţian inconfundabil, copiat parcă după cel al lui Sean Connery, şi un zâmbet ştrengăresc sparg uşor gheaţa şi orice bariere lingvistice. Allan e foarte volubil şi zâmbeşte tot timpul. E relaxarea unui om care a văzut aproape orice competiţie de motorsport importantă.

Prieten cu David Coulthard şi coleg de cameră cu Mika Hakkinen

Coleg şi prieten cu David Coulthard la începutul carierei, McNish a început mai întâi cu Campionatul Britanic de Formula 3. Aici a avut ocazia să locuiască împreună cu Mika Hakkinen, pe care l-a reîntâlnit după mulţi ani ca adversar în Campionatul German de Turisme (DTM).

Deşi a testat pentru McLaren şi Benetton, McNish s-a resemnat cu gândul că nu va ajunge în Formula 1. Şi-a concentrat atenţia către alte competiţii cu motor şi eforturile sale au dat roade. Talentul i-a adus prima victorie în Cursa de 24 de ore de la Le Mans alături de Porsche şi revoluţionarul 911 GT1.

Eşec în Formula 1, triumf în Le Mans

După acest succes, poarta către Formula 1 s-a deschis mai uşor. În 2001, McNish devenea pilotul nou înfiinţatei echipe Toyota F1. Alături de Mika Salo, scoţianul a alergat pentru japonezi un întreg sezon. A suferit chiar şi un accident serios la Suzuka, accident ce a dus la reconfigurarea unui viraj.

A urmat apoi o revenire în Cursa de 24 de ore de la Le Mans alături de Audi. McNish a dovedit că încă păstrează apetitul pentru succes şi a reuşit să îşi treacă în palmares o nouă victorie în 2008. Au urmat mai multe accidente spectaculoase în 2011 şi 2012, pentru ca anul acesta Allan să guste din nou din cupa învingătorului. La volanul unui Audi R18, echipat cu pneuri Michelin, Allan McNish şi ceilalţi doi piloţi, Tom Kristensen şi Loic Duval, au reuşit să câştige la mustaţă în faţa celor de la Toyota.

Acum, omul care s-a zbătut în noapte la sute de kilometri pe oră, stă alături de mine pe canapeaua de la standul Michelin. Este o surpriză pe care francezii au rezervat-o celor prezenţi la Festivalul Vitezei de la Goodwood. Aici, McNish a urcat celebrul deal la volanul unui Audi şi a făcut băi de mulţime printre fanii care îl asaltau cu autografe.

„Sunt 185.000 de vizitatori, iar eu încasez banii”

Ce înseamnă Goodwood pentru fiecare om care calcă pe iarba lordului March?
Acest loc este plin de semnificaţie. Îţi permite ţie, ca fan, să fii teleportat în tinereţe, printre emoţii şi pasiuni care te fac să înţelegi de ce te-ai îndrăgostit de acest sport. De asemenea, el permite trăirea acestor sentimente şi pentru viitoarele generaţii de fani. Va fi întotdeauna un copil care va umbla pe aici şi mă va vedea pe mine sau pe alţi piloţi celebri conducând maşini de legendă pe deal. Va fi o amintire vie chiar şi peste 20 de ani. Toţi avem nevoie de această scânteie în inimă. Sincer, acesta e lucrul cel mai important pentru mine. Nu este vorba doar despre a vinde maşini sau pneuri, ci despre a alimenta bucuria fanilor şi a-i trimite înapoi în copilărie.

Sunt atât de mulţi oameni la Goodwood care se hrănesc cu pasiunea pentru motorsport. Te-ai fi aşteptat să vezi atâtea râuri de fani în acest weekend?
Gradul de participare de anul acesta este grozav. Sunt 185.000 de persoane în doar trei zile. Foarte mulţi oameni. Iar eu încasez banii, glumeşte McNish. Asta pentru că sunt scoţian şi ştiu să fac bani mai bine decât englezii (râde zgomotos). Am venit aici pentru prima dată în 1998 (redevine serios). Totul era mult mai mic decât ceea ce vedeţi voi acum. Sunteţi pentru prima dată aici, mă întreabă McNish?
Uşor stânjenit, recunosc că este prima dată când calc pe acest tărâm britanic al viselor.
Allan revine: Dacă l-aţi fi văzut atunci şi aţi fi putut compara cu ce este astăzi... Este un şoc. Ce mă bucură foarte tare este că atmosfera a rămas aceeaşi. Încă îl mai vezi pe Lordul March plimbându-se printre oameni, întrebându-i dacă totul este în ordine şi dacă se simt bine. Asta face ca evenimentul să semene cu o petrecere în grădina sa. Nu este un eveniment. Este o petrecere. Şi eu am avut şansa să mă întâlnesc cu el deseori.

Copilăria lui McNish, marcată de o poză care se află încă în dormitor

A reaprins vreun pilot prezent la Goodwood scânteia copilăriei în inima lui Allan McNish?
Ceea ce e fantastic la Goodwood este că reuşeşti să dai nas în nas cu oameni pe care nu credeai că o să-i vezi vreodată. Spre exemplu, pentru mine, asta s-a întâmplat vineri noaptea (a doua zi a Festivalului de la Goodowood). Eram la hotel, la cină, şi lângă mine, la o masă, stătea nimeni altul decât Kenny Roberts (motociclist celebru, de origine americană, de trei ori campion mondial în Moto GP, cu 24 de victorii la activ). Când aveam zece ani am reuşit să fac o poză alături de Kenny Roberts la o cursă din Daytona. Fotografia este şi astăzi în dormitorul din casa părinţilor mei, în Scoţia. A fost amintirea copilăriei mele. Iar acum mă aflam chiar lângă el şi schimbam idei. Un moment magic. Tocmai aceste momente te duc înapoi în vreme copilăriei. De fiecare dată când vezi o maşină, o motocicletă, ori un pilot. Pe mine mă aduc înapoi la vârsta când aveam 10 ani şi participam la evenimente de motorsport alături de tatăl meu.

Relaxarea de la Goodwood, concentrarea de la Le Mans

Care este diferenţa dintre o cursă la Goodwood şi una la Le Mans?
Un alt lucru bun la Goodwood este faptul că nu există competiţie. Toată lumea este relaxată. Nu e ca şi cum am fi la locul nostru de muncă. La muncă trebuie să fii în picioare la ora 7, iei micul dejun apoi intri în şedinţe. După aceea eşti complet concentrat la cursă. Chiar dacă participi la activităţi cu presa, eşti mereu concentrat la cursă.

Te-ai aşteptat să fii atât de rapid la Le Mans?
Atunci când ne-am urcat în maşină ştiam că trebuie să fim cu 1.5 secunde mai rapizi decât cei de la Toyota pentru că monopostul lor avea o autonomie mai mare. Nu ne-am aşteptat însă să avem un asemenea avantaj. Sincer, ei nu cred că s-au aşteptat să fie atât de lenţi. Toate datele pe care le obţinusem la Spa sugerau că vor avea aceeaşi viteză medie ca şi noi. Cred, totuşi, că pentru noi maşina a fost perfectă. Nu a existat nici cea mai mică problemă. A fost un echilibru perfect şi o atmosferă de excepţie. Testele m-au ajutat să intru mai bine în atmosfera cursei şi să ştiu cât mai bine ce pneuri folosim, când le folosim. Michelin ne-a ajutat mult când a venit vorba de expertiză, având în vedere tradiţia lor în motorsport. Putem spune că noi am maximizat fiecare avantaj şi ei nu.