Încă puţin şi vine: versiunea de producţie a lui Alpine Vision va apărea până la finalul anului şi ar putea costa 50.000 de euro
Renault va lansa versiunea de producţie a conceptului Alpine Vision cel târziu în decembrie. Aceasta va avea un motor turbo cu 4 cilindri de 1.8 litri şi 300 de cai putere şi ar putea costa circa 50.000 de euro.
La începutul acestui an, Renault a relansat brandul Alpine prin intermediul unui concept spectaculos numit Alpine Vision, care împrumuta o mare parte dintre caracteristicile de design ale clasicului A110 modelul care a adus toată gloria Alpine.
Constructorul francez este acum pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru lansarea unei versiuni de serie, care va fi prezentată presei în cadrul unui eveniment special până la sfârşitul acestui an.
Pentru moment nu se cunosc detalii semnificative despre versiunea de producţie, însă Renault afirmă că aceasta va avea o utilitate mai mare în utilizarea de zi cu zi comparativ cu unii rivali din segment, precum Alfa Romeo 4C sau Lotus Elise. Cel mai probabil, versiunea de producţie va păstra motorul turbo cu 4 cilindri de 1.8 litri de pe conceptul Vision, despre care se afirmă că va genera circa 300 de cai putere.
Oficialii Renault nu au anunţat încă numele modelului de serie sau preţurile de comercializare ale acestuia, însă presa franceză susţine că aceasta va costa puţin peste 50.000 de euro.
Renault îşi propune să vândă cel puţin 3.000 de unităţi ale modelului de serie, iar dacă obiectivul va fi îndeplinit este posibil ca în viitor francezii să extindă gama Alpine şi cu alte modele, iar printre acestea s-ar putea număra inclusiv SUV-uri şi modele hibride. "Măsuram succesul în funcţie de cum este văzut brandul şi dacă ne atingem sau depăşim obiectivele de vânzări. Până la urmă, totul ţine de reacţia publicului la maşină", explică Michael van der Sande, şeful brandului Alpine.
Via Automotive News