500 CP și 3.8 secunde pentru 0-100 km/h: BMW M4 DTM Champion Edition celebrează al doilea titlu al lui Marco Wittmann în DTM
BMW a dezvoltat o ediție specială a lui M4 pentru a sărbători victoria de sezon a lui Marco Wittmann în Campionatul German de Turisme (DTM). Modelul va fi disponibil în doar 200 de exemplare.
Săptămâna care tocmai s-a încheiat a fost una fructuoasă pentru BMW, care și-a adăugat în vistierie un nou titlu de campion DTM la piloți. Marco Wittmann a reușit să termine pe locul al patrulea în cursa de ieri de la Hockenheim, îndeajuns pentru ca germanul să-și adjudece al doilea titlu de campion în DTM după cel câștigat în 2014.
La nici câteva ore distanță de triumful pilotului echipei BMW de uzină, constructorul german a anunțat oficial debutul unei ediții speciale limitate a modelului de serie M4. Denumită oficial BMW M4 DTM Champion Edition, aceasta este dedicată triumfului lui Wittmann și oferă cifre excepționale pentru una dintre cele mai apreciate sportive medii de pe planetă.
500 de cai putere
Noul model are doar două locuri și va fi construit în 200 de exemplare, preia performanțele versiunii M4 GTS și oferă îmbunătățiri estetice, tehnice și dinamice notabile. Astfel, M4 DTM Champion Edition vine cu 500 de cai putere și 600 Nm (cu 69 CP, respectiv 50 Nm în plus față de varianta M4 de serie).
Performanțele se îmbunătățesc și ele: accelerația 0-100 km/h trece de la 4.3 la 3.8 secunde, iar viteza maximă pe care o poate atinge modelul german este limitată electronic la 305 km/h.
Exterior special, interior cu două locuri
Disponibilă exclusiv în nuanța exterioară Alpine White, mașina vine în plus cu apendice aerodinamice împrumutate din lumea motorsportului. Construite din fibră de carbon, acestea acoperă elemente precum splitter-ul față, capacele oglinzilor, difuzorul spate, aripioarele aerodinamice de pe pasajele frontale și eleronul de dimensiuni mari lipit de capacul portbagajului. În plus, stopurile trec la tehnologia OLED, ceea ce le oferă designerilor libertatea de a se "juca" cu liniile din interiorul blocului optic.
De altfel, fibra de carbon este utilizată extensiv pe această mașină, fiind regăsită în compoziția unor elemente de caroserie precum capota sau plafonul.
Deși noul model dispune de două scaune și de un rollbar alb care-și propune să aducă atmosfera din DTM într-o mașină de serie, M4 DTM Champion Edition este departe de a fi un automobil dedicat pur circuitului. Astfel, ambianța este îmbunătățită cu piele Alcantara care tapițează între interiorul, implicit volanul M Sport cu marcaj în partea superioară. Scaunele de tip scoică dedicate sunt și ele acoperite cu o combinație de Alcantara și piele Merino.
Noul BMW M4 Champion Edition este încălțat cu anvelope Michelin Pilot Sport Cup 2, care vine cu jante de 19 inch pe față (265/35) și 20 de inch pe spate (285/30). Acestea sunt vopsite în nuanța mată Orbit Grey.
Disponibil și în România
Deși nu există încă prețuri oficiale pentru noul M4 DTM Champion Edition, BMW a confirmat faptul că ediția limitată la doar 200 de exemplare va putea fi comandată și în România la dealerii dedicați ai mărcii germane.
Pe locul 4 a terminat Marco.