Îmblânzirea electronilor: o zi pe circuit cu primul Mini electric de curse din lume
Românii au, în general, o dorință de-a dreptul sadică, ascunsă undeva adânc în subconștientul lor, de a se flagela neîncetat. De câte ori nu ați auzit „La noi nu se poate” sau „Nu mai avem nicio speranță”? Eu unul mă simt acum cu musca pe căciulă, știind că am spus aceste lucruri de cel puțin câteva ori. Și totuși, din când în când, undeva în depărtare, se vede câte o scânteie, câte un foc mocnit într-o dimineață rece, cu brumă și un pic de ploaie mocănească. O scânteie care, în cazul de față, este electrică.
Scânteia se numește MIMI și este dovada vie că în România încă mai există ambiție și proiecte nebunești. MIMI este o mașină de curse, dar nu este orice fel de mașină de curse, ci un fel de proto-model, un premergător care a pornit la drum înaintea altora, încercând de la început să se diferențieze de restul lumii. Asta pentru că MIMI este prima mașină de curse construită pe scheletul unui Mini electric. Da, suntem primii care am încercat așa ceva și, deși drumul nu a fost ușor, se văd deja primele rezultate încurajatoare.
Îmi aduc aminte că, undeva la începutul anului trecut, am făcut pentru prima oară cunoștință cu Racing MIMI, așa cum e ea alintată de prieteni și fani. Era o domnișoară tânără, la început de drum, care abia începea să testeze marea cu degetul în concursurile de viteză de pe meleaguri românești. Pe vremea aia, scria istorie, lucru pe care nu i-l va putea răpi nimeni de-a lungul timpului, oricât de mult ar încerca. De altfel, eforturile nebune ale celor implicați în acest proiect au făcut și alți concurenți din anumite competiții să încerce propulsia electrică.
Dar, așa cum spuneam, timpul a trecut, iar de la prima întâlnire cu MIMI, multe s-au schimbat. Mai puțin locul în care i-am testat abilitățile, pentru că, în 2020, tot pe circuitul de la AMC Kart am fost invitat să văd câtă aderență au cu adevărat cauciucurile Michelin montate pe o mașină de curse electrică. De ce e important acest aspect? Pentru că, spre deosebire de mașinile convenționale, o mașină de curse electrică are cuplu instant. Iar pentru a te asigura că nu pierzi milisecunde prețioase pe traseu, sistemele electronice de siguranță și control al tracțiunii trebuie dezactivate. Pe cale de consecință, în cazul Racing MIMI, te bazezi mai mult pe elemente de mecanică pură și pe anvelope, acestea jucând un rol esențial în comportamentul mașinii pe probele speciale.
CUM FACI DINTR-O ELECTRICĂ BANALĂ, O MAȘINĂ DE CURSE
Dar MIMI este mai mult decât atât. În ultimul an, mașina de curse a primit o serie de îmbunătățiri importante, toate menite să o ajute pe ea și pe cei de la volan. De la o dietă sănătoasă, ce a redus greutatea totală cu aproximativ 150 de kilograme, până la un roll-cage omologat FIA, două scaune sport Sparco și o suspensie KW V3 reglată cu măiestrie de către cei de la Engage Engineering, multe lucruri nu mai sunt așa cum erau atunci când MIMI era o domnișoară timidă, undeva prin mulțimea de golani experimentați, ce concurau prin toată România în 2020.
Acum MIMI e o războinică agilă, cu cicatrici în zonele esențiale și cu câteva piese împrumutate de la fratele BMW i3S, cu scopul declarat de a îmbunătăți accelerația, chiar dacă asta înseamnă o scădere a vitezei maxime. Cei de la Vitesco Tehnologies s-au asigurat că softul și partea de management al bateriei sunt în cea mai bună formă (MIMI încă rulează cu bateriile din fabrică), Renovatio a oferit curentul necesar pentru curse, în timp ce BCR s-a ocupat de „machiaj”, transformând acoperișul într-o adevărată operă de artă în mișcare. „Cea mai rapidă pictură din lume”, așa cum le place celor de la BMW România să o alinte în glumă.
Toate aceste piese și toate aceste modificări sună foarte bine pe hârtie, dar adevărul este că, la finalul zilei, doar montarea lor pe o mașină nu ar face-o din start un model pregătit de curse. Exact la fel ca atunci când ai cei mai buni instrumentiști într-o orchestră. Dacă nu ai și un dirijor pe măsură, e foarte posibil ca rezultatul final să fie sub așteptări. Aici a venit, de altfel, și mișcarea cea mai inspirată a oamenilor din spatele proiectului. Anul acesta, au reușit să îl aducă în echipă pe omul din spatele Engage Engineering, Horia Platona. Este inginerul de curse care s-a aflat în spatele mașinii câștigătoare în Campionatul Național de Viteză în Coastă.
CE SENZAȚII EXPERIMENTEZI CU O ELECTRICĂ PE CIRCUIT
Trezirea în zori de zi, prezența mea pe circuitul de la AMC Kart, vântul rece de toamnă târzie, toate astea le-am îndurat, drept să vă zic, nu pentru niște specificații tehnice. Am mers acolo să supun celor mai riguroase teste munca lui Horia, deși asfaltul rece și umed nu îmi făcea neapărat cu ochiul.
Orice brumă de încredere aș fi avut a dispărut în momentul în care m-am așezat la volan și am aflat că mașina nu mai are ABS, pentru că mai mult încurca piloții în diverse competiții. Cu o înghițitură în sec, îmi fac curaj să mă pun la drum și apăs pe buton de start, numai pentru a fi întâmpinat de un scurt bip și un zumzăit ce se simțea incredibil de straniu. Da, eram într-o mașină de curse ciudată.
Primele tururi au fost, așa cum s-ar aștepta oricine, de recunoaștere, un fel de prime întâlniri cu MIMI pentru a ne cunoaște mai bine. După al treilea tur am decis că e momentul să fiu mai îndrăzneț și să văd cum reacționează și partenera mea de dans. Nu mică mi-a fost mirarea să văd cât de multe a învățat în anul cât am fost despărțiți. Parcă aveam de-a face cu o mașină complet diferită.
UN TEMPERAMENT VULCANIC
MIMI este acum incredibil de agilă. Reacționează instantaneu la orice comandă, fie ea accelerație, schimbare de direcție sau frână. Lipsită fiind de modulul ABS, frânarea regenerativă, obișnuită în cazul mașinilor electrice, a dispărut, iar cea mai mică atingere a pedalei se traduce într-un răspuns imediat. Mai mult, așa cum mi-a arătat un viraj în care am intrat cu prea multă viteză, ai nevoie de o dozare extrem de atentă a forței în pedală, pentru a te asigura că nu ajungi în decor.
Pedala de lângă s-a transformat și ea într-un adevărat ciob de sticlă, pe care ți-e teamă să calci cu toată forța. Cei 184 CP și 270 Nm sunt legați telepatic de intențiile tale și, chiar și cea mai mică apăsare a accelerației se transformă într-o lovitură de cap în tetieră. Având în vedere că sistemul de control al tracțiunii a fost eliminat, această aderență neașteptată se datorează unei setări de precizie japoneză a geometriei roților din față, care a reușit și să reducă fenomenul de torque-steer.
Sentimentul de încredere de la volan se acutizează, iar MIMI parcă cere mai mult cu fiecare viraj. Temperatura anvelopelor a crescut, iar acum mașina se simte lipită de asfalt, chiar și în cel mai strâns viraj de pe acest circuit de karting. Iar faptul că MIMI se simte ca acasă aici, fiind copia cea mai fidelă a unui kart cu care am avut eu ocazia să merg, spune multe despre ce poate și cât de hotărâtă e să facă față concurenței.
Dar MIMI a scris deja istorie, și nu a facut-o doar în România. MIMI este și va rămâne întotdeauna primul MINI electric de curse făcut vreodată. Iar asta ne arată că românii pot fi și primii, pot da exemple lumii întregi și pot da tonul pe o nișă neexplorată, dar care va deveni, cu siguranță, o cărare extrem de bătătorită și asfaltată în viitorul apropiat
O zi sau o ora?