GM nu va lansa un Corvette cu motor central
Oficialii General Motors au infirmat zvonurile conform cărora vor produce un Corvette cu motor poziționat central, însă iau un calcul o versiune hibridă a acestuia.
Weekendul trecut vă anunţam că GM doreşte ca cea de-a opta generaţie a lui Corvette să dispună de un propulsor V6 care va fi montat central. Karl-Friedrich Stracke, vicepreşedintele GM, a infirmat aceste zvonuri şi a declarat că ideea producerii unei versiuni hibride a lui Corvette sună mult mai interesant. "Nu ştiu cine a făcut publice aceste afirmaţii. Cred că este un lucru greşit", a declarat oficialul General Motors.
De asemenea, un purtător de cuvant al americanilor a completat afirmaţiile făcute de Karl-Friedrich Stracke. "Zvonurile şi speculaţiile făcute la aderesa lui Corvette vor rămâne doar nişte vorbe. Nu avem în vedere fabricarea unui astfel de model cu motorul poziţionat central", a completat purtătorul de cuvant GM. Totodată, acesta a infirmat şi zvonurile conform cărora constructorul american a dezvoltat o transmisie cu dublu-ambreiaj.
În ceea ce priveşte o versiune hibridă a lui Corvette, Karl-Friedrich Stracke crede că prin această metodă puterea şi consumul de carburant pot fi îmbunătăţite. "Clienţii îşi vor dori întodeauna putere. Ca şi producător poţi păstra întrun procent mic o configuraţie clasică a maşinilor, iar 80 sau 90% din automobilele produse să fie tranformate în hibrizi", a declarat vicepreşedintele GM.
Via | Autocar