Ford va cumpăra "credite de emisii" de la Volvo: americanii vor evita amenzile pentru nerespectarea normelor de poluare
Ford va cumpăra "credite de emisii" de la Volvo pentru a evita plata unor amenzi pentru nerespectarea normelor de poluare în Europa, după ce americanii au fost nevoiți să întrerupă vânzările lui Kuga PHEV.
Ford a anunțat la jumătatea lunii octombrie că nu poate respecta "pe cont propriu" normele de poluare care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie în Uniunea Europeană.
Potrivit normelor europene, un constructor trebuie să aibă emisii medii de 95 grame de dioxid de carbon pe kilometru pentru mașinile vândute într-un anumit interval de timp.
Ford urma să respecte aceste reglementări datorită variantei plug-in hybrid a lui Kuga, care se vinde foarte bine în Europa și care emite doar 26 de grame de dioxid de carbon pe kilometru.
Cu toate acestea, Ford a anunțat în luna august că întrerupe temporar vânzarea versiunii plug-in hybrid a SUV-ului Kuga, din cauza faptului că există posibilitatea ca bateria să se supraîncălzească și să conducă la apariția unui incendiu.
Astfel, producătorul american a ajuns în situația de a nu putea respecta noile norme de poluare. Teoretic, acest lucru are ca efect aplicarea unor amenzi drastice din partea Uniunii Europene.
Alternativa este o reglementare a Uniunii Europene care permite unui constructor să-și pună în comun vânzările cu un alt producător care le respectă, pentru ca în medie ambii constructori să respectele normele de poluare.
Ford s-a aliat în acest sens cu Volvo, potrivit unui anunț făcut de constructorul suedez. "Volvo a intrat într-un acord cu Ford prin care oferă surplusul de emisii de dioxid de carbon și posibil și altor constructori, conform reglementarilor Comisiei Europene", menționează Volvo într-un comunicat de presă.
Volvo nu a dezvăluit care este suma de bani pe care o va primi pentru acest acord cu Ford, însă a precizat că veniturile vor fi investite în proiecte cu tehnologii "verzi".
Renault a anunțat recent ca va vinde "credite de emisii". O astfel de soluție a fost adoptată încă de anul trecut de Fiat-Chrysler, care a inițiat un parteneriat cu Tesla pentru a evita plata unor amenzi estimate la un miliard de euro. Până acum, în acest an, Tesla a obținut 1.18 miliarde de dolari din vânzarea de credite de emisii.
Via Automotive News
Ce s-o mai umple dacia de bani din vanzarea de emisii dupa urma lui spring