FEATURE: Suspendări în Formula 1 pentru incidente de cursă
Michael Schumacher, Nigel Mansell şi Mika Hakkinen se numără printre piloţii care au primit interdicţia de a concura în unele Mari Premii din cauza unor incidente de cursă.
Romain Grosjean nu va putea concura în Marele Premiu al Italiei de la sfârşitul acestei săptămâni după ce a fost suspendat pentru o cursă în urma incidentului provocat în startul etapei de duminică de la Spa-Francorchamps.
Decizia dură a comisarilor de cursă din Belgia a reprezentat însă doar apogeul unui sezon plin de incidente pentru francezul în vârstă de 26 de ani, care şi-a câştigat reputaţia de pilot care năruieşte speranţele rivalilor la performanţă. Aflat sub presiunea de a obţine rezultate după ce Lotus i-a oferit a doua şansă în Formula 1, Grosjean a demonstrat deseori că este un pilot rapid, însă în acelaşi timp a dat dovadă de lipsa de viziune şi maturitate.
După un accident cu Pastor Maldonado chiar în cursa de debut a sezonului de la Melbourne, au urmat incidente cu Michael Schumacher în Malaysia şi Monaco, cu Sergio Perez şi Bruno Senna în Spania, cu Fernando Alonso la Monaco, cu Paul di Resta la Silverstone, cu Felipe Massa şi din nou Senna la Hockenheim şi, în fine, cu Lewis Hamilton, Alonso şi Perez la Spa-Francorchamps. La acestea se adaugă şi un incident cu Jenson Button tot în Belgia în sezonul 2009, atunci când concura pentru Renault alături de Alonso.
Suspendarea lui Grosjean pentru o cursă este cea mai dură decizie luată împotriva unui pilot în ultimii 17 ani, însă istoria Formulei 1 este plină de astfel de pedepse. Pe lângă faptul că pe lista suspendaţilor s-au regăsit, de-a lungul timpului, şi exemple celebre precum Michael Schumacher sau Mika Hakkinen, faptele unora dintre aceşti piloţi au fost chiar mai grave decât cele comise de Grosjean la Spa-Francorchamps.
1989 - NIGEL MANSELL: ACCIDENT CU AYRTON SENNA DEŞI PRIMISE STEAG NEGRU!
Cu greu se poate găsi o încălcare mai flagrantă a regulamentului sportiv decât ceea ce a făcut Nigel Mansell în Marele Premiu al Portugaliei din 1989. Cu trei ani înainte de a deveni campion mondial cu Williams, britanicul lupta pentru victorie la Estoril în momentul în care a intrat la boxe pentru un banal schimb de pneuri.
Pilotul Scuderiei Ferrari a ratat însă cu câţiva metri poziţia în pitlane şi, deşi mecanicii au vrut să se repoziţioneze pentru a efectua schimbul de pneuri, el a decis să dea înapoi cu monopostul pentru a staţiona în poziţia atribuită. Regulamentul interzice însă piloţilor să dea înapoi cu monopostul în pitlane, motiv pentru care lui Mansell i-a fost fluturat steagul negru la scurt timp după ce a revenit pe circuit, astfel că pilotul avea obligaţia să se retragă din cursă.
De aici începe adevăratul spectacol: Mansell a igonorat steagul negru şi a afirmat ulterior că nu l-a văzut, iar în turul 48 a încercat să-l depăşească pe Ayrton Senna în lupta pentru locul trei. Cei doi s-au acroşat şi au fost nevoiţi să abandoneze, iar FIA l-a suspendat pe Mansell din Marele Premiu al Spaniei de la Jerez în semn de pedeapsă pentru nerespectarea steagului negru, dar şi pentru incidentul cu Senna.
La vremea respectivă, Ferrari a decis să nu-l înlocuiască pe Mansell la Jerez şi să concureze cu un singur monopost, însă cel mai afectat de incident a fost Senna: abandonul i-a diminuat radical şansele la titlul mondial din acel sezon, care în cele din urmă avea să fie câştigat de marele său rival, Alain Prost.
SUSPENDĂRI CU... SUSPENDARE
Moda suspendărilor pentru piloţi din cauza unor incidente de cursa a apus după 1994, însă acestea au revenit într-o altă formă la finalul anilor 2000.
Mai întâi, British American Racing (BAR) a fost suspendată două curse după ce FIA a descoperit că echipa a utilizat la Imola un monopost cu o greutate mai mică decât cea prevăzută de regulament. A existat însă şi o pedepasa suplimentară care avea să devină o regulă în verdictele FIA: suspendare de şase luni din Formula 1 cu... suspendare, ceea ce înseamnă că pedeapsa se activează doar în cazul în care echipa comite o infracţiune similară într-un anumit interval de timp.
A urmat celebrul scandal de spionaj Spygate din 2007, în care McLaren a fost suspendată cu suspendare timp de doi ani după ce a intrat în posesia unui dosar de 780 de pagini cu designul monopostului Ferrari. Doi ani mai târziu, tot McLaren a primit o suspendare de trei curse cu suspendare pentru inducerea în eroare a comisarilor de cursă cu privire la modul în care Lewis Hamilton l-a depăşit pe Jarno Trulli sub Safety Car în finalul cursei de la Melbourne.
În iulie 2009, Renault a fost suspendată o cursă după ce unul dintre pneurile lui Fernando Alonso s-a detaşat de pe monopost în timpul cursei de la Hungaroring pentru că nu a prins corespunzător, însă echipa a scăpat ulterior de pedeapsă la apel. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul celebrului scandal Crashgate, când Renault a primit o suspendare de doi ani cu suspendare după ce Nelson Piquet Jr. a produs intenţionat un accident în cursa de la Singapore pentru a facilita victoria coechipierului său Alonso.