Audi prezintă grafica primului său monopost de Formula 1

Publicat joi, 13.11.2025 10:31 de Tiberiu Safta

Audi a dezvăluit oficial grafica primului său monopost de Formula 1. Noul monopost al mărcii germane va purta numele R26 și va fi pilotat de Nico Hulkenberg și Gabriel Bortoleto în sezonul 2026.

Începând cu sezonul viitor, Formula 1 va avea două echipe noi. Una dintre acestea este Audi, care va participa pentru prima dată în istorie, atât ca echipă, cât și ca furnizor de motoare. Până la startul viitorului sezon de competiție, Audi tocmai a dezvăluit grafica oficială a primului său monopost de Formula 1. De notat că la acest eveniment a fost prezentată doar grafica pe un monopost generic. Monopostul real va fi prezentat în iarna lui 2026.

Astfel, monopostul Audi R26, așa cum se va numi primul monopost de Formula 1 al germanilor, va avea o grafică simplă, cu 3 culori. Aripa din față, cockpit-ul și jumătatea frontală a sidepod-urilor vor fi vopsite într-o nuanță care imită titanul, în timp ce partea din spate a monopostului este vopsită în negru aflat în combinație cu roșu. De aici nu lipsesc inelele Audi, care sunt prezente pe vârful aripii din față, pe capotă și pe suprafețele eleronului.

Noul monopost Audi R26 va avea un motor propriu și va fi pilotat în sezonul 2026 de către Nico Hulkenberg și Gabriel Bortoleto, actuali piloți la echipa Kick Sauber. În cadrul evenimentului de prezentare a noii grafici, Audi a precizat că va avea o abordare pragmatică în primele sezoane. Echipa germană își dorește să devină campioană în 2030.

via Audi

  • Bixente, joi, 13.11.2025 12:06

    Bunul gust si echilibrul cromatic sunt trasaturile dominante, deci nimic surprinzator pentru un brand precum Audi.

  • Breaking news !, vineri, 14.11.2025 18:33

    Bomba anului în Formula 1! Audi vrea să-l aducă pe Max Verstappen Șeful echipei Audi, Jonathan Wheatley, care a lucrat cu Max Verstappen la Red Bull înainte de a pleca, a declarat că este interesat să-l aducă pe pilotul olandez în echipă. "Da, vreau ca Max Verstappen să piloteze mașina noastră. Ce fel de șef de echipă aș fi dacă nu aș vrea asta? Am norocul să fiu prieten cu Max de mult timp, dar și cu tatăl său, Jos, precum și cu managerul său, Raymond. Iar o astfel de prietenie se dezvoltă atunci când ești sincer și nu trădezi niciodată încrederea pe care am construit-o. Dar, sincer să fiu, nu cred că asta este suficient pentru a-l aduce pe Verstappen la Audi." - Șeful echipei Audi, Jonathan Wheatley

  • Breaking news !, vineri, 21.11.2025 09:55

    George Kurtz, 55 de ani, CEO și cofondator al companiei de securitate cibernetică CrowdStrike, a devenit acționar al echipei de Formula 1 Mercedes. Kurtz a achiziționat 15% din compania Motorsport Investment Limited, cea prin care Toto Wolff, CEO și team principal la Mercedes, își deținea propriul procent de 33% dintre acțiunile echipei. Cele 15 procente în compania lui Toto Wolff sunt echivalentul a 5% dintre acțiunile totale Mercedes F1, conform The Athletic. Sursa citată a prezentat și detaliile financiare ale afacerii: Kurtz a plătit 300 de milioane de dolari pentru 5%, ceea ce înseamnă că valoarea totală a echipei de Formula 1 este estimată la 6 miliarde! Toto Wolff va rămâne CEO și team principal Mercedes. Odată cu parafarea acestei afaceri, George Kurtz a fost numit în funcția de consilier în tehnologie.

  • Las Vegas Grand Prix, vineri, 21.11.2025 09:56

    Free Practice 1 results 1. Charles Leclerc, Ferrari, 1:34.802 2. Alex Albon, Williams, 1:34.968 (+ 0.166) 3. Yuki Tsunoda, Red Bull, 1:35.071 (+ 0.269) 4. Max Verstappen, Red Bull, 1:35.109 (+ 0.307) 5. Carlos Sainz, Williams, 1:35.179 (+ 0.377) 6. Lando Norris, McLaren, 1:35.258 (+ 0.456) 7. Isack Hadjar, Racing Bulls, 1:35.299 (+ 0.497) 8. Oscar Piastri, McLaren, 1:35.450 (+ 0.648) 9. George Russell, Mercedes, 1:35.534 (+ 0.732) 10. Kimi Antonelli, Mercedes, 1:35.538 (+ 0.736) 11. Lewis Hamilton, Ferrari, 1:35.561 (+ 0.759) 12. Pierre Gasly, Alpine, 1:35.589 (+ 0.787) 13. Liam Lawson, Racing Bulls, 1:35.709 (+ 0.907) 14. Fernando Alonso, Aston Martin, 1:35.746 (+ 0.944) 15. Lance Stroll, Aston Martin, 1:35.894 (+ 1.092) 16. Oliver Bearman, Haas, 1:35.990 (+ 1.188) 17. Esteban Ocon, Haas, 1:36.123 (+ 1.321) 18. Nico Hulkenberg, Sauber, 1:36.170 (+ 1.368) 19. Gabriel Bortoleto, Sauber, 1:36.398 (+ 1.596) 20. Franco Colapinto, Alpine, 1:36.758 (+ 1.956)

  • Las Vegas Grand Prix, vineri, 21.11.2025 09:59

    Second practice (FP2) F1 results 1 Lando Norris McLaren 1:33.602 2 Andrea Kimi Antonelli Mercedes +0.029 3 Charles Leclerc Ferrari +0.161 4 Nico Hulkenberg Sauber +0.277 5 Isack Hadjar Racing Bulls +0.291 6 Liam Lawson Racing Bulls +0.299 7 George Russell Mercedes +0.435 8 Alexander Albon Williams +0.465 9 Max Verstappen Red Bull +0.503 10 Lewis Hamilton Ferrari +0.525 11 Lance Stroll Aston Martin +0.589 12 Pierre Gasly Alpine +0.771 13 Carlos Sainz Williams +0.833 14 Oscar Piastri McLaren +0.891 15 Yuki Tsunoda Red Bull +1.090 16 Franco Colapinto Alpine +1.222 17 Oliver Bearman Haas +1.384 18 Fernando Alonso Aston Martin +1.410 19 Esteban Ocon Haas +1.626 20 Gabriel Bortoleto Sauber +1.897

  • Las Vegas Grand Prix, sâmbătă, 22.11.2025 12:24

    Qualifying results 1 Lando Norris McLaren 1:47.934 2 Max Verstappen Red Bull Racing +0.323 3 Carlos Sainz Williams +0.362 4 George Russell Mercedes +0.869 5 Oscar Piastri McLaren +1.027 6 Liam Lawson Racing Bulls +1.128 7 Fernando Alonso Aston Martin +1.532 8 Isack Hadjar Racing Bulls +1.620 9 Charles Leclerc Ferrari +1.938 10 Pierre Gasly Alpine +3.606 11 Nico Hulkenberg Kick Sauber 12 Lance StrollAston Martin 13 Esteban Ocon Haas F1 Team 14 Oliver Bearman Haas F1 Team 15 Franco Colapinto Alpine 16 Alexander Albon Williams 17 Kimi Antonelli Mercedes 18 Gabriel Bortoleto Kick Sauber 19 Yuki TsunodaRed Bull Racing 20 Lewis Hamilton Ferrari

  • BBC Sport, sâmbătă, 22.11.2025 16:36

    Lewis Hamilton a trăit una dintre cele mai complicate zile din cariera sa în Formula 1 la Marele Premiu din Las Vegas: a început cu o amendă pentru depășirea vitezei în linia boxelor și a încheiat cu cea mai slabă clasare în calificări din carieră! Rezultatul: ultimul loc în calificări, prima situație de acest fel în cariera sa fără accident sau problemă tehnică. Precedentul caz similar a fost în 2017, în Brazilia, când abandonase turul rapid după o lovitură în zid.

  • Nica, duminică, 23.11.2025 13:47

    Verstapen câștigă iar piloții ML descalificați. Finalul devine interesant