FEATURE: Performanţele lui Schumacher la Spa-Francorchamps

Publicat miercuri, 29.08.2012 12:55 de Daniel Popescu

Michael Schumacher aniversează 300 de curse în Formula 1 pe circuitul pe care a debutat, a obţinut prima victorie şi a devenit matematic campion mondial în 2004.

Suntem în 24 august 1991. Calificările pentru Marele Premiu al Belgiei de pe circuitul de la Spa-Francorchamps tocmai s-au încheiat sub dominaţia lui Ayrton Senna, mai rapid cu peste o secundă la volanul unui McLaren decât rivalul său tradiţional Alain Prost, care concurează pentru Ferrari.

Şi totuşi, Adam Cooper, unul dintre jurnaliştii veterani ai Formulei 1, alege să culeagă primele impresii din partea unui debutant absolut al Formulei 1. Pe baza principiului că oricine ajunge în Formula 1 îşi propune ca obiectiv să atingă performanţa supremă, întrebarea vine de la sine.

"Ambiţia ta trebuie să fie titlul mondial. Te gândeşti la asta?" Răspunsul germanului în vârstă de numai 22 ani este pe cât de simplu, pe atât de concis şi surprinzător. "Obiectivul este să fiu în Formula 1. Nimic mai mult."

Nu poţi să nu schiţezi măcar un zâmbet în colţul gurii când ştii că acel banal "nimic mai mult" a venit din partea lui Michael Schumacher, cel care 21 de ani mai târziu se poate mândri, printre altele, cu 7 titluri mondiale, 91 de victorii, 155 de podiumuri şi 68 de pole position-uri.

Iar Marele Premiu al Belgiei de la sfârşitul acestei săptămâni reprezintă un nou motiv de sărbătoare, pentru că Schumacher aniversează 300 de curse în Formula 1 chiar pe circuitul pe care a cunoscut unele dintre cele mai mari performanţe: pe lângă debut, Spa-Francorchamps este circuitul unde a obţinut prima victorie, unde a devenit matematic campion mondial în 2004, unde a obţinut în total nu mai puţin de şase victorii, dar şi locul unde a avut un incident neplăcut cu David Coulthard pe vremea când lupta pentru titlul mondial în 1998.

Salut. Numele meu este Michael Schumacher, am 22 de ani si nu vreau decat sa concurez in Formula 1. Nimic mai mult.

DEBUTUL ÎN FORMULA 1: NOROC, MINCIUNI ŞI BANI

Ar fi frumos să spunem că Schumacher a ajuns în Formula 1 exclusiv pe baza meritelor sale, însă nu am face altceva decât să ne amăgim. Adevărul este că Formula 1 este o afacere, iar debutul germanului a fost mai degrabă o combinaţie de noroc, minciuni şi bani.

Cum altfel am putea cataloga întâmplarea prin care Bertrand Gachot, unul dintre piloţii echipei Jordan, este arestat în urma unei altercaţii cu un şofer de taxi în Londra? Şi cum altfel am putea descrie afirmaţia managerului său Willi Weber potrivit căreia Schumacher cunoştea circuitul de la Spa-Francorchamps, deşi acest lucru nu era adevărat? Dar mai presus de toate a contat aspectul financiar. Sprijinit de Mercedes şi Peter Sauber, la vremea respectivă şeful echipei de sportcar pentru care concura germanul, Schumacher obţine postul de pilot la Jordan pentru Marele Premiu al Belgiei.

Faptul că a abandonat în primul tur al cursei din cauza unor defecţiuni la ambreiaj a contat prea puţin: germanul impresionase deja în calificări prin locul şapte obţinut pe grilă şi a lăsat o impresie bună inclusiv la start, reuşind să urce pe locul cinci după depăşirea lui Jean Aleşi (Ferrari) şi Nelson Piquet (Benetton) înainte de a opri monopostul pe marginea pistei după trecerea prin celebrul viraj Eau Rouge.

A fost ultima performanţă majoră a lui Schumacher la Spa-Francorchamps. A urmat un abandon în 2005, iar după revenirea în Formula 1 a obţinut locurile 7 şi 5 în 2010 şi 2011, însă germanul are o nouă şansă în 2012: ce oportunitate mai bună să obţină un nou rezultat bun la Spa-Francorchamps decât în cursa cu numărul 300 a carierei?

  • valy, miercuri, 29.08.2012 14:27

    ce frumoasa ar fi o victorie aici

  • Dan, miercuri, 29.08.2012 14:35

    foarte bun material!bravo!

  • (^_^), miercuri, 29.08.2012 14:57

    iaka e ok... dar nu inteleg cateva momente din articol: "DEBUTUL ÎN FORMULA 1: NOROC, MINCIUNI ŞI BANI", "...întâmplarea prin care Bertrand Gachot, unul dintre piloţii echipei Jordan...", "...afirmaţia managerului său Willi Weber potrivit căreia Schumacher cunoştea circuitul de la Spa-Francorchamps, deşi acest lucru nu era adevărat?"... n-am inteles legatura cu persoana si articolul dat???

  • Radu, miercuri, 29.08.2012 15:32

    Nu a fost nicio minciuna cu Jordan, acesta l-a intrebat (conform propriilor declaratii) "Have you been to Spa before"? Schumacher a raspuns "da". Desi este evident ca intrebarea reala a lui Jordan era "Have you RACED at Spa before?", nu cred ca raspunsul se poate clasifica ca o minciuna. In plus, din mix-ul vostru (noroc, minciuni si bani) cred ca ati omis talentul. Mercedes nu l-ar fi sustinut financiar daca nu ar fi vazut ceva special in el si nici Benetton nu l-ar fi recrutat in '92 daca n-ar fi impresionat la Spa in '91. In rest f bun articolul, felicitari.

  • Bogdan, miercuri, 29.08.2012 19:29

    Vai ... cata nostalgie. Foarta frumoasa povestea. Si rascolitoare filmele. Pacat ca acum este departe de postura de atunci.

  • dany, miercuri, 29.08.2012 19:55

    in 1992 scumacher nu a plecat din pole ci de pe locul 3 avandu-i in fata pe mansell si senna

  • ENEA, miercuri, 29.08.2012 20:06

    Sa avem pardon domnule Daniel Popescu dar Schumi nu a castigat in 2000 ultima victorie la Spa dateaza din 2002

  • hellboy, joi, 30.08.2012 23:28

    Sa nu ne mintim... are nevoie de foarte mult noroc sa castige in fata ''lupilor tineri'', dar oricum, sper sa aiba parte de cat mai multe curse de acum incolo. F1 parca nu e la fel fara el... Please vote down now :)