FEATURE: Drumul de la karting la Formula 1

Publicat miercuri, 29.02.2012 13:29 de Daniel Popescu

Automarket vă prezintă principalele competiţii de monoposturi pe care trebuie să le parcurgă un pilot pentru a ajunge să concureze în Formula 1.

Formula 1 este cea mai importantă competiţie de monoposturi din lume şi obiectivul major al fiecărui pilot care activează în sporturile cu motor. Totuşi, drumul pe care trebuie să-l parcurgă aceştia pentru a ajunge în Formula 1 este unul întortocheat şi complicat de numeroasele competiţii adiacente care trebuie parcurse.

Chiar dacă ignorăm aspectul financiar, unul foarte important mai ales pentru piloţii din sud-estul Europei, numărul ridicat de competiţii şi lipsa unei ierarhii clare a acestora complică identificarea acelor competiţii cu cel mai ridicat potenţial pentru a reprezenta ultima cheie necesară pentru a deschide porţile Formulei 1.

În ultimii ani, acest lucru este evidenţiat inclusiv de piloţii români: puţinii reprezentanţi ai României încearcă să-şi asigure o prezenţă cât mai consistentă în sporturile cu motor, însă deciziile lor se bazează în primul rând pe sumele de bani de care au nevoie.

GP2, Formula 2 sau GP3 sunt doar trei dintre competiţiile care oferă o poartă de acces spre Formula 1, însă înainte de a ajunge aici trebuie parcurse numeroase alte etape. Care sunt acestea aflaţi din feature-ul de astăzi.

FORMULA FORD

Ford Ford este una dintre cele mai vechi şi mai simple competiţii de monoposturi din lume, fiind considerată drept primul pas după karting în lungul drum spre Formula 1. Înfiinţată încă din 1966 şi sprijinită de Ford Motorsport, această serie se desfăşoară sub forma unor campionate naţionale în numeroase ţări, printre care Australia, Canada, Danemarca, Olanda, Noua Zeelandă sau Africa de Sud, însă cel mai important este cel din Marea Britanie. De altfel, Jenson Button, Jody Scheckter  sau Emerson Fittipaldi se numără printre piloţii care şi-au început carierele în British Formula Ford.

Deşi este administrată de Ford, competiţia este deschisă oricărui constructor interesat să furnizeze şasiuri de competiţie, iar începând din sezonul 2012 noile monoposturi vor utiliza motoare EcoBoost 1600 Direct Injection Turbo de circa 125 CP şi vor avea un design schimbat radical. Buget anual necesar: aproximativ 140.000 de euro.


FORMULA RENAULT 2.0

Uşor mai pretenţioasă decât Formula Ford, Formula Renault 2.0 se adresează de asemenea tinerelor speranţe cu un buget anual de 300.000 - 350.000 de euro. Competiţia îşi are rădăcinile în anul 1971 şi utilizează motoare Renault de 2 litri în patru cilindri care oferă aproximativ 210 cai putere.

De data aceasta vorbim însă despre o competiţie europeană care se desfăşoară pe câteva circuite celebre din calendarul Formulei 1, precum Nurburgring, Spa-Francorchamps sau Monaco, iar în 2012 va ajunge în premieră în Rusia.

Cel mai cunoscut pilot care a concurat în Formula Renault 2.0 este Kimi Raikkonen, care a ajuns direct în Formula 1 în 2001 la Sauber şi a devenit campion mondial în 2007. Finlandezul are şanse mari să rămână un caz unicat în istoria competiţiei, întrucât în prezent este virtual imposibil ca un pilot din Formula Renault 2.0 să facă pasul direct în Formula 1.

FORMULA 3 EUROSERIES

Înfiinţată în 2003 prin fuziunea dintre Formula 3 Germania şi Formula 3 Franţa, Formula 3 Euroseries a devenit o competiţie europeană în care se utilizează motoare de 2 litri în patru cilindri furnizate de Mercedes şi Volkswagen. Peste jumătate dintre etape au loc în Germania, calendarul fiind completat de curse în Austria, Spania şi Olanda, iar pentru a ajunge aici piloţii trebuie să aibă un buget anual estimat la 400.000 - 500.000 de euro.

Printre piloţii de referinţă ai competiţiei se numără şi Lewis Hamilton, care a câştigat titlul în Formula 3 Euroseries în 2005, cu doi ani înainte de a debuta în Formula 1.

O serie aparte a Formulei 3 Euroseries este Formula 3 Marea Britanie, în care constructorilor Volkswagen şi Mercedes li se alătură japonezii de la Honda, iar motoarele sunt de 2 litri, însă furnizează aceeaşi putere de 210 CP. În ciuda numelui, Formula 3 Marea Britanie cuprinde şi curse în alte ţări europene, ajungând inclusiv în România în 2007 şi 2008 pe circuitul din jurul Palatului Parlamentului. Teoretic, Formula 3 Marea Britanie are o valoare uşor mai ridicată decât Formula 3 Euroseries, însă şi bugetul necesar este mai mare.

RENAULT WORLD SERIES 3.5

Cea mai puternică competiţie de monoposturi gestionata de Renault este cunoscută sub numele de World Series 3.5. În acest caz vorbim deja despre motoare puternice V6 de 3.5 litri şi 425 CP construite de Renault, în timp ce şasiurile sunt realizate de italienii de la Dallara, care pentru sezonul 2012 propune un nou design dinamic pentru monoposturi.

În ciuda numelui, competiţia se desfăşoară exclusiv pe circuite din Europa, însă sunt acoperite toate zonele geografice ale continentului, de la Barcelona şi până la Moscova.

Costurile piloţilor încep însă deja să se apropie de pragul psihologic de 1 milion de euro, întrucât bugetul anual ajunge la 750.000 - 900.000 de euro.

GP3

GP3 este cea mai nouă competiţie de monoposturi din lume şi este o serie inferioară pentru GP2. Lansată în 2010 ca replică la Formula 2, monoposturile de GP3 sunt construite de Dallara şi utilizează motoare Renault de 2 litri în patru cilindri. Bugetul variază semnificativ de la o echipă la alta, însă poate ajunge până la 600.000 - 700.000 de euro, însă marele avantaj este ca etapele se desoara în paralele cu cele europene din Formula 1.

România va fi reprezentată în sezonul 2012 al GP3 prin piteşteanul Robert Visoiu în vârstă de numai 16 ani, care va concura pentru echipa Jenzer Motorsport.


FORMULA 2

Formula 2 a fost resuscitată de FIA în 2009 ca cea mai ieftină soluţie pentru tinerii talentaţi de a ajunge în Formula 1. Costurile se ridică la numai 270.000 de euro pentru un sezon, iar monoposturile construite de Williams F1 sunt dotate cu motoare turbo Audi de 1.8 litri în patru cilindri. În 2010 şi 2011, România a fost reprezentată în Formula 2 de braşoveanul Mihai Marinescu, care a reuşit să obţină o victorie pe circuitul de la Monza în luna octombrie a anului trecut.

GP2

Fără îndoială, GP2 este competiţia care a oferit cei mai mulţi piloţi pentru Formula 1. Înfiinţată în 2005 de Bernie Ecclestone şi Flavio Briatore după desfiinţarea Formulei 3000, GP2 a devenit rapid "aspiratorul" de talente pentru Formula 1, mai ales ca toate etapele se desfăşoară în paralel cu calendarul european al Formulei 1. Monoposturile din această competiţie sunt construite de Dallara şi echipate cu motoare Mecachrome V8 de 4 litri, care oferă 612 CP.

Principalul dezavantaj al competiţiei rămâne însă bugetul substanţial solicitat de cele mai multe echipe, care de cele mai multe ori depăşeşte cu uşurinţă pragul de un miluion de euro. GP2 este şi competiţia în care speră să evolueze Marinescu în sezonul 2012, în cazul în care braşoveanul va obţine finanţarea necesară.

CONCLUZII

Acestea sunt cele mai importante competiţii din lumea monoposturilor şi, într-o anumită măsură, drumul pe care piloţii trebuie să-l parcurgă pentru a ajunge în Formula 1. Unele competiţii pot fi "sărite", în special în cazul piloţilor talentaţi şi/sau cu buget corespunzător, însă apariţia unui nou Kimi Raikkonen care să sosească în Formula 1 direct dintr-o competiţie inferioară precum Formula Renault 2.0 este aproape imposibilă.

  • Sebastian, miercuri, 29.02.2012 14:40
    Calendar 2012

    La calendarul sezonului 2012 apare peste tot pusa data de 29 februarie ... presupun ca e in lucru si de aceea, dar n-ar fi mai bine sa afisati calendarul pe site doar in momentul in care e finalizat?

  • anonim, miercuri, 29.02.2012 16:42
    XXXXX

    ROBERT VISOIU ESTE SINGURUL ROMAN CARE VA AJUNGE IN F1

  • brabus, miercuri, 29.02.2012 17:12
    principalele competiţii de monoposturi pe care trebuie să le parcurgă un pilot pentru a ajunge să concureze în Formula 1

    Nu şi dacă te cheamă Kimi Raikkonen. Nu numai că a trecut direct din formula Renault în F1 dar era şi după doar vreo 20 de curse de monopost ...