FEATURE: 5 puncte cheie ale sesiunii de teste din Formula 1 de la Jerez

Publicat miercuri, 15.02.2012 12:38 de Daniel Popescu

Automarket face o radiografie a celor mai importante evenimente evidenţiate de prima sesiune de teste de Formula 1 din această iarnă, care a avut loc pe circuitul de la Jerez.

Rubens Barrichello a stabilit cel mai bun timp în prima sesiune de teste de la Jerez din februarie 2011 înainte ca Williams să aibă parte anul trecut de cel mai slab sezon din întreaga sa istorie.

Aceasta este poate cea mai elocventă dovadă că timpii stabiliţi în teste, în special cei din prima sesiune, nu au aproape nicio relevanţă în privinţa adevăratelor performanţe pe care echipele le vor obţine în prima cursă a anului.

Totuşi, asta nu înseamnă că testele nu pot evidenţia anumite caracteristici ale monoposturilor prin prisma fiabilităţii, dar şi a declaraţiilor mai mult sau mai puţin diplomate făcute de piloţi şi ingineri.

1. PROBLEME ÎN PARADISUL FERRARI

Pentru prima oară în ultimii ani, Ferrari a renunţat la designul conservator al monopostului. În speranţa că va putea întrerupe dominaţia autoritară a celor de la Red Bull Racing, Scuderia a mizat pe un design agresiv, inclusiv pe adoptarea unor suspensii de tip pull-rod atât pe puntea spate, cât şi pe puntea faţă, dotare tehnică care nu a mai fost utilizată în Formula 1 din anii '90.

Rezultatul? În prima sesiune de teste, Ferrari a dus o muncă asiduă pentru a înţelege caracteristicile monopostului, în condiţiile în care designerul şef Nikolas Tombazis, directorul tehnic Pat Fry şi Felipe Massa au admis că lucrurile sunt departe de a fi puse la punct, în special în ceea ce priveşte performanţele din viraje.

O rază de speranţă a venit din partea lui Fernando Alonso, care a dezvăluit că problemele cu încălzirea pneurilor întâmpinate anul trecut au dispărut, cel mai probabil şi datorită cunoştinţelor lui Hirohide Hamashima, recrutat recent de la Bridgestone. Ferrari are însă resursele necesare pentru a trece peste aceste probleme, iar la testele de la Barcelona sunt aşteptate noi îmbunătăţiri ale monopostului.

 

2. A TRAS LOTUS LOZUL CÂŞTIGĂTOR?

Anul trecut, pe vremea când concura sub numele Renault, echipa de la Enstone a mizat pe o evacuare frontală care părea lozul câştigător pentru a lupta pentru podiumuri, însă inovaţia s-a dovedit ulterior un fiasco. De data aceasta, fără să impresioneze prin inovaţii, Lotus pare una dintre cele mai bine pregătite echipe pentru noul sezon, după ce monopostul E20 a fost fiabil şi rapid la Jerez.

Mai important este însă că, pentru prima oară după accidentul suferit de Robert Kubica în raliuri în februarie 2010, echipa are în sfârşit un lider în persoana lui Kimi Raikkonen. Contrar reputaţiei mai puţin favorabile câştigate la Ferrari, finlandezul se implică semnificativ în dezvoltarea monopostului prin discuţii prelungite cu inginerii despre caracteristicile monopostului E20.

În mod cert este prea devreme pentru a anticipa performanţele de care va fi capabil noul monopost, iar misiunea englezilor de a ocupa locul patru în clasamentul constructorilor va fi una dificilă, însă primele semne sunt mai mult decât încurajatoare.

3. CATERHAM: PASUL DECISIV SPRE PLUTONUL DE MIJLOC

Caterham, echipa care până anul trecut a concurat sub numele Lotus, se îndepărtează tot mai mult de colegii de la Marussia şi Hispania alături de care a debutat în Formula 1 în 2010: este singura echipă dintre cele trei care a lansat monopostul pentru sezonul 2012 şi singura care va utiliza tehnologia KERS, semn că ambiţiile patronului Tony Fernandes încep să se fructifice.

În ciuda noutăţilor de natură tehnică, noul monopost CT01 s-a dovedit fiabil în teste, chiar dacă timpii au fost departe de a impresiona. Misiunea de a lupta cu echipele din plutonul de mijloc se anunţă însă una dificilă, astfel că un obiectiv mai realist pentru Caterham pare să fie micşorarea dramatică a diferenţei prin accesul sporadic în a doua parte a calificărilor şi o detaşare completă de Marussia şi Hispania. La adăpostul unei punţi spate similare cu cea a campioanei mondiale Red Bull Racing, acest obiectiv nu ar trebui să fie prea dificil de îndeplinit.

4. SISTEMELE DE EVACUARE, NOUA REFERINŢĂ TEHNOLOGICĂ PENTRU 2012

Chiar dacă nasurile urâte ale monoposturilor au ţinut capul de afiş al lansărilor, adevărată provocare pentru ingineri a fost sistemul de evacuare. În condiţiile restricţionării dramatice a modalităţii în care gazele de eşapament pot fi evacuate pentru a elimina integral efectele aerodinamice, noua configuraţie şi poziţie a sistemului de evacuare va juca un rol esenţial pentru performanţă, iar fiecare echipă va încerca să speculeze cât mai mult litera regulamentului.

În testele de la Jerez, McLaren şi Ferrari au avut cele mai agresive soluţii din acest punct de vedere, iar acestea au fost declarate legale de către Charlie Whiting, directorul de curse al FIA. De aceea, este de aşteptat ca rivalii să încerce să copieze una dintre cele două soluţii până la următoarea sesiune de teste de la Barcelona.

Inevitabil, cea mai aşteptată soluţie este cea pe care o vor introduce cei de la Red Bull Racing, mai ales că directorul tehnic Adrian Newey a admis că are deja cel puţin o variantă de rezervă pentru evacuarea noului monopost RB8.

5. NOILE PNEURI PIRELLI PROMIT DIVERSIFICAREA STRATEGIILOR

Echipele au avut ocazia la Jerez să experimenteze pentru prima oară noile configuraţii ale pneurilor, iar primele rezultate sunt pozitive: cel puţin aparent, Pirelli a reuşit să reducă diferenţa dintre compoziţii la numai câteva zecimi de secundă, ceea ce înseamnă că piloţii vor putea alege strategii variate.

Dacă anul trecut aproape toţi piloţii optau pentru strategii cu două stinturi cu pneurile mai moi înainte de un ultim stint scurt cu pneurile mai dure, în 2012 situaţia va fi diferită, întrucât pneurile mai dure ar putea deveni mai bune pentru utilizare comparativ cu cele moi, mai ales că vor fi mai durabile. Alături de tehnologia Drag Reduction System (DRS), pneurile Pirelli au jucat un rol important în crearea spectacolului în Formula 1 în sezonul precedent.

CONCLUZII

Testele desfăşurate săptămâna trecută la Jerez au scos în evidenţă câteva particularităţi ale noilor monoposturi pentru sezonul 2012 şi câteva posibile moduri în care se vor desfăşura cursele. Este însă prematur să tragem concluzii pripite, mai ales că fiecare echipă se va prezenta cu noi update-uri pentru testele de la Barcelona, dar mai ales pentru cursa inaugurală a sezonului de la Melbourne. Principalul punct de atracţie pentru testele de la Barcelona din 21-24 februarie va fi noul monopost Mercedes AMG, mai ales că Ross Brawn ar putea pregăti câteva surprize în privinţa aspectului estetic al nasului sau al configuraţiei sistemului de evacuare.

Nu în ultimul rând, pentru a avea succes în Formula 1, dezvoltarea permanentă a monopostului este vitală, astfel că introducerea de noi update-uri pe parcursul sezonului va fi crucială pentru menţinerea unui nivel optim de competitivitate.