EuroNCAP a testat şase vehicule de transport persoane, iar rezultatele sunt slabe
Euroncap a publicat astăzi rezultatele testelor de siguranţă pentru şase vehicule destinate transportului de persoane. Dintre acestea, unul singur a obţinut cinci stele de siguranţă, celelalte având rezultate slabe.
Organismul independent EuroNCAP a testat şase modele destinate transportului de persoane. Cel mai slab clasat a fost Renault Trafic, care a obţinut două stele de siguranţă, pe când Ford Transit Custom este cel mai bine clasat, cu cinci stele de siguranţă. Patru modele tesate de EuroNCAP în această sesiune au obţinut trei stele de siguranţă, respectiv Hyundai H-1, alături de tripleta Peugeot Expert-Fiat Scudo-Citroen Jumpy.
-
Renault Trafic - 2 stele de siguranţă
Comportamentul pasagerilor a rămas stabil la impactul frontal, iar ambele manechine au înregistrat niveluri similare de protecţie, deşi pasagerul din dreapta nu avea airbag. Genunchii şi femururile celor doi pasageri au fost bine protejate, dar diferite structuri din bord ar putea prezenta un risc pentru ocupanţii de diferite mărimi şi pentru ocupanţii care s-au aşezat în diferite poziţii. Protecţia la impactul din spate a fost notată ca fiind slabă. Însă, Renault Trafic a obţinut punctajul maxim la impactul cu bariera laterală. Pentru că Renault Trafic nu are un dispozitiv de protecţie a capului, EuroNCAP nu a efectuat niciun test de impact cu stâlp.
Protecţia pietonilor este slabă pentru toate zonele barei de protecţie spate, iar capota nu a putut fi evaluată din cauza înălţimii sale. În ceea ce priveşte protecţia copiilor, modelul franţuzesc a primit punctajul maxim pentru protecţie, dar etichetarea informaţiilor privind airbag-urile faţă şi indicatorul de airbag din bord a fost neclară, ceea ce a dus la eliminarea punctelor pentru acest sistem. Renault Trafic nu are ESP în standard, aşa că nu au fost efectuate teste pentru a puncta la capitolul "Safety Assist". Există un sistem de limitare a vitezei, dar acesta nu respectă normele EuroNCAP în materie de montaj.
-
Citroen Jumpy/ Fiat Scudo/ Peugeot Expert - 3 stele siguranţă
Parteneriatul dintre Citroen, Peugeot şi Fiat a dus la dezvoltarea a trei modele cu o platformă comună, Jumpy, Expert şi Scudo. Toate trei au obţinut trei stele de siguranţă. Să vedem ce părere au avut cei de la EuroNCAP despre comportamentul modelelor în timpul unui impact.
Compartimentul pasagerilor a rămas stabil în timpul unui impact frontal. Deşi maşina testată avea doar două locuri în faţă, airbag-ul pasagerului era suficient de mare încât să protejeze şi al treilea pasager aflat pe bacheta opţională cu două locuri. Cu excepţia unei porţiuni aflate în dreptul piciorului pasagerului din dreapta, bordul oferă un nivel bun de protecţie, iar manechinele au prezentat un nivel bun de protecţie al genunchilor şi femururilor. La impactul cu o barieră, protecţia cavităţii toracice a fost considerată adecvată, pe când protecţia celorlalte regiuni ale corpului a fost bună. În cazul unui impact din spate, protecţia a fost slabă. Protecţia copiilor a obţinut punctajul maxim, dar EuroNCAP nu consideră că şoferul primeşte suficiente informaţii privind stare de activare a airbag-ului din dreapta.
Deşi sistemul ESP este disponibil opţional, acesta nu a îndeplinit normele EuroNCAP privind numărul de vehicule pe care este montat, aşa că n ua fost evaluat. Însă, sistemul de avertizare privind portul centurii de siguranţă şi sistemul de limitare a vitezei sunt standard pe mai mult dintre jumătate vehiculele vândute şi respectă normele tehnice ale EuroNCAP.
-
Ford Transit Custom - 5 stele de siguranţă
Ford Transit Custom este cel mai bine cotat model la această sesiune de teste de siguranţă. În general, modelul s-a comportat bine, dar cei de la EuroNCAP au avut câteva nemulţumiri. Mai precis, anumite zone ale bordului puteau să prezinte un risc pentru anumiţi ocupanţi, dar doar pentru anumite poziţii şi anumite înălţimi ale pagerilor. La impactul cu bariera laterală, protecţia a fost bună pentru toate regiunile, pe când impactul cu stâlpul, mai sever, protecţia cavităţii toracice şi a abdomenului a fost adecvată, iar cea a capului şi a şoldurilor a fost bună. În cazul unui impact din spate, modelul oferă un nivel de protecţie marginal.
Protecţia copiiilor a primit punctajul maxim, iar etichetarea interioară pentru airbag-uri este clară şi corectă. Protecţia pietonilor este bună la nivelul barei de protecţie în ceea ce priveşte picioarele pietonilor, pe când protecţia pentru capetele acestora este slabă sau marginală în unele zone, pe când în alte zone este bună. Ford Transit Custom are ESP în standard, la fel ca sistemul de avertizare privind portul centurii de siguranţă. Sistemul de limitare a vitezei nu este standard, dar este oferit pe mai mult de 50% dintre modelele vândute, deci a fost punctat şi acesta la categoria Safety Assist.
-
Hyundai H-1 - 3 stele de siguranţă
Compartimentul pasagerilor a rămas stabil la impactul frontal, iar manechinele au relevat un nivel bun de protecţie pentru genunchii şi femururile pasagerilor din faţă. Însă, anumite structuri ale bordului prezintă un risc pentru ocupanţii cu diferite dimensiuni şi pentru cei care stau în diferite poziţii. Protecţia cavităţii toracice la impactul lateral a fost bună, pe când celelalte zone prezintă un nivel de protecţie adecvat. Modelul nu a fost testat la impactul cu un stâlp, deoarece Hyundai H-1 nu are airbag lateral. În cazul unui impact din spate, protecţia oferită de Hyundai H-1 este slabă.
Protecţia copiilor a primit punctajul maxim, iar inscripţiile de la bord privind airbag-urile sunt clare. Airbag-ul pasagerului din dreapta nu poate fi decuplat, ceea ce înseamnă că nu poate fi montat un scaun de copil pe locul din faţă care este orientat spre spate. Bara de protecţie faţă a lui Hyundai H-1 a obţinut punctajul maxim pentru protecţia picioarelor pietonilor, pe când protecţia capului este slabă. În ceea ce priveşte Safety Assist, Hyundai H-1 are ESP în standard, dar nu prezintă un sistem de avertizare pentru portul centurii de siguranţă şi nici nu poate fi comandat cu un sistem de limitare a vitezei, de unde şi punctajul de 43% la acest capitol.
-
SAFE, miercuri, 12.12.2012 18:40
Si ce se mai lauda Renault cu siguranta masinilor sale!
-
O opinie, miercuri, 12.12.2012 22:19
La Renault Trafic punctajul de 58% pentru protectia adultilor e in media punctajelor obtinute de ceilalti. Oricum sunt masini destinate utilizatorilor profesionali care stiu ce vor, nu celor care dau nenumarate comentarii pe Automarket. Faptul ca Renault s-a mentinut atatia ani ca specialistul nr.1 la utilitatre in Europa de Vest, spune multe.
-
o alta opinie, miercuri, 12.12.2012 23:02
Prietene, las-o balta! Trafic a luat cel mai punctaj. Daca tu consideri ca utilitatea este mai importanta decat siguranta, in conditiile in care vorbim de o masina care e destinata si distantelor lungi care nu se fac cu 50 de km/h ca in oras, traiesti in lumea ta. Hai, da-ti singur mai multe "like-uri", ca daca gandesc multi ca tine e trist.
-
Giga-Motors, miercuri, 12.12.2012 23:55
@antonny are dreptate: comparatiile pe acest segment (foarte important astazi ca impact economic) nu-si au rostul fara Merz si VW. Pe mine ma deranjeaza faptul ca GM n-a indraznit sa abordeze si domeniul utilitare in Europa, unde se pare ca rivalii de la Ford au dat lovitura cu Transit si inca de foarte multi ani (chiar am condus-o de cateva ori si m-a impresionat: practica, spatioasa, rezistenta, fiabila). Opel Movano a fost doar o gluma proasta, un altfel de Renault Master. Singura speranta ar fi ca Chevrolet (tot Chevy......) sa se insinueze belicos pe piata europeana a transporturilor "upper medium size" profitand de ascensiunea formidabila pe care o traverseaza gratie autoturismelor. Oricum, este cam rusinos pentru un mastodont auto ca GM sa comita atatea greseli si sa-si oblige fanii sa traiasca mai mult cu gandul la realizarile glorioase din trecut......
-
unu din vest, miercuri, 12.12.2012 23:59
Renault este specialistul nr.1 la utilitare in Vest asa cum unele partide din Romania o sa va dea zeci de mii de euro daca ies la guvernare. Ce au in comun cele 2? Amandoua sunt vrajeli sau marketing romanesc. Intamplator am stat si am vazut majoritatea tarilor din vest iar mercedes si trio-ul fiat-psa fac legea... cel putin ca prezenta pe autostrazi, de performante si alte detalii va ma contraziceti si voi ca e tarziu acum.
-
LauCalin, joi, 13.12.2012 01:26
Giga-Motors, probabil ca motivul pentru care GM nu a intrat in Europa cu utilitare e faptul ca aici sunt cateva marci mari si tari care au majoritate pe piata, gen PSA, Fiat, Ford si Renault. Este un domeniu in care in primul rand conteaza pretul masinii si robustetea. Din cauza asta probabil ca VW si Mercedes nu au fost luat in calcul, cum spunea Antonny. Pentru faptul ca masinile testate de EuroNCAP sunt unele dntre cele mai vandute in Europa. Ideea este ca e o categorie in care nu prea se cauta dotari de top sau scumpe... un patron isi doreste sa investeasca intr-o masina cat mai ieftina, cat mai solida si cat mai fiabila. Ori prima varianta eu cred ca e Renault, in general ei au cele mai mici preturi de pornite, iar fiabilitatea e ok. Acum vreo 6 luni l-am ajutat pe un prieten sa isi care niste mobila si a venit cu un Trafic de la firma la care lucreaza. Masina avea cam 170 000 de km si fusesera ceva probleme la partea electrica la un moment dat, insa nimic grav. In rest nu a avut nimic masina, doar consumabile se schimbasera.
-
chinezu', joi, 13.12.2012 10:45
Se vede clar ca Ford a detinut Volvo si si-a luat toate datele tehnice privind siguranta si pe care le vor folosi inca multi ani . Cei de la Volvo au in standard ESP din 2004 , iar din 1998 airbag-ul cortina, care se pare ca cei de l-au Ford l-au pus si pe utilitare, foarte bine, dar nu trebuie sa te bazezi pe el tot timpul si sa mergi prin sate cu duba cu 100 si sa depasesti la mustata in general. Peste cativa ani vom vedea si masinile galbejitilor ca vor bate la siguranta si durabilitate multe alte marci, care si-au trecut testele de la EuroEncap pe luneta pt publicitate iar in cazurile reale se cam aduna....Pacat! Asa a murit si artista Laura Stoica! d-zeu s-o odihneasca! Va doresc tuturor soferilor drumuri bune si sa nu fie cazul sa vi se deschida airbagurile!
-
abcd, joi, 13.12.2012 17:41
@ o alta opinie si unu din vest: Ia verificati, cand a fost lansat Trafic si cand au fost lansate celelalte modele, in special Transit? Dupa aceea puteti sa comentati.
Citeste si
-
SIGURANTA | miercuri, 9 octombrieStatisticile dureroase ale siguranţei rutiere în România anului 2013Ştiaţi că România se află pe primele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte decesele survenite în accidente auto, deşi procentul de şoferi din totalul populaţiei este cel mai redus de pe continent? Iar veştile triste nu se opresc aici. Citeste tot
-
SIGURANTA | miercuri, 23 ianuarieEuroNCAP: Cele mai sigure maşini testate în 2012Într-o lume în care cele cinci stele EuroNCAP sunt din ce în ce mai des oferite maşinilor noi, există câteva modele care ies totuşi în evidenţă prin punctajele la fiecare categorie de testare. Care sunt cele mai sigure maşini testate de EuroNCAP în 2012? Citeste tot
-
SIGURANTA | miercuri, 28 noiembrieEuroNCAP: 14 modele au obţinut 5 stele de siguranţă, Lodgy a obţinut 3 steleBelgienii de la EuroNCAP au publicat rezultatele unei noi sesiuni de teste. Aceasta a vizat 15 modele, dintre care 14 au obţinut cinci stele de siguranţă. Citeste tot
-
SIGURANTA | joi, 22 noiembrie15 lucruri pe care nu le ştiai despre accidentele autoAutomarket publică astăzi o statistică neagră a accidentelor auto din lume şi din ţara noastră. Ele oglindesc cât de prost stă România la capitolul prevenirea tragediilor rutiere. Citeste tot
de ce nu avem mercedes????,de ce nu avem volkswagen????