Elveţienii au creat o clonă de 550.000 de euro a lui Maybach Excelero

Publicat vineri, 28.05.2010 19:01 de Sebastian Toma

O companie elveţiană a creat o copie a lui Maybach Excelero pe bază de Dodge Viper. Modelul rezultat dezvolta circa 800 CP şi costă 550.000 de euro.

Deja legendarul Maybach Excelero a fost copiat din nou, de data aceasta de o elveţienii de la Lamborghini Geneva. Copia este realizată pe platforma lui Dodge Viper şi foloseşte motorul V10 de 8.3 litri al acestuia şi un set de jante de aliaj de 23 de inch. Preţul unei replici pe site-ul de licitatii de lux Jameslist este de 550.000 de euro. Deşi sună foarte mult pentru un Dodge Viper, nu trebuie să uităm faptul ca unicul Maybach Excelro a costat circa 8 milioane de dolari în urmă cu cinci ani.

Motorul acestui model este supraalimentat cu un compresor mecanic, iar puterea dezvoltată este de 800 CP. Interiorul şi exteriorul vor fi vopsite în culorile cerute de cumpărător, semn că maşina nu a fost încă asamblată, deci clientul va avea ocazia de personalizare maximă a tuturor elementelor – aşa cum se cuvine pentru o maşină de aproape 600.000 de euro. Construcţia unui exemplar durează patru luni, cu tot cu livrarea în orice zonă de pe Glob, iar producţia şi asamblarea este realizată integral în Elveţia.

Maybach Excelero a fost prezentat în mai 2005 la Berlin. Modelul este echipat cu un motor V12 bi-turbo ce dezvoltă 700 CP şi a fost construit un singur exemplar al acestuia. În mod surprinzător, coupe-ul cu două locuri a fost cerut de compania Fulda, care avea nevoie de un vehicul extrem de rapid şi de puternic pentru a testa o nouă generaţie de anvelope late. Motorul este preluat de la Maybach 57S, iar acceleraţia de la 0 la 100 km/h este realizată în 4.4 secunde, în ciuda masei de 2.660 kilograme a acestui prototip. Anvelopele cu care este echipat acest model au dimensiunea de 315/25 ZR 23 şi se numesc Fulda Excelero.

Via | Jameslist

  • Hadouken, vineri, 28.05.2010 19:45

    sunt curios daca au clonat si interiorul. Ciudat ca masina a fost cumparata de firma care ii produce pneurile. Sunt curios si de unde diferenta de 7 mil euro intre original si clona...

  • Andrei, sâmbătă, 29.05.2010 00:44

    diferenta a fost in toate cercetarile si testele care s-au facut.din moment ce s-a produs o singura masina,nu aveau de unde sa isi scoata profit.si asa nu cred ca si-au scos inapoi mare lucru...

  • dogy, sâmbătă, 29.05.2010 16:29
    MECANICA

    si una este mecanica mercedes dezvoltata pentru Maybach si alta este viper cu al sau motor puternic dar primitiv ....de camion....

  • ufx, luni, 31.05.2010 22:30

    acu nu ziceti ca si de chinezi care copiaza?

  • A, marţi, 01.06.2010 09:54
    S

    Arata ca naiba. Botul ala tuguiat, zici ca sunt buzele unui elan. Ii mai trebuiau doar coarnele