DEKRA a testat sistemul lui BMW Seria 5 de intervenţie în caz de accident
Specialiştii de la DEKRA au testat in premieră mondială sistemul de cruise control adaptiv cu Stop&Go de la BMW într-o situaţie ce imită un accident real, iar sistemul a prezentat o îmbunătăţire semnificativă faţă de un vehicul identic care nu îl foloseşte.
Germanii de la DEKRA au testat efectele unui sistem de acţionare automată a frânelor în cazul unui accident. Testul a fost făcut în premieră mondială pe vehicule reale şi a implicat două BMW Seria 5 F10. Vehiculul portocaliu avea sistemul de intervenţie al frânelor dezactivat, pe cand vehiculul negru avea sistemul activat. Testul celor de la DEKRA a fost realizat în colaborare cu cei de la BMW şi reprezintă un prim pas în testarea în condiţii reale a unui asemenea sistem de siguranţă activa precum şi a diferitelor scenarii de dinaintea unui accident.
Noul BMW Seria 5 F10 oferă în mod opţional, la fel ca fratele său mai mare – Seria 7 F01/02, un sistem care combină pilotul automat cu avertizarea şi funcţia de frânare automată în caz de accident. Cei de la BMW au numit acest sistem Pilot automat Stop&Go. Acest sistem previne un accident cu vehiculul din faţă sau reduce semnificativ impactul şi urmările acestuia în cazul în care nu mai poate fi prevenit. Situatia imaginată de cei de la DEKRA: după un viraj apare în faţă spatele unei maşini blocate într-un ambuteiaj. Din cauza neatenţiei şoferului şi a vizibilităţii reduse, există riscul producerii unui accident rutier şi chiar a unui carambol. Circa 40% din accidentele din Germania au loc din această cauză, iar BMW doreşte să le reducă pe cât posibil prin introducerea acestui sistem.
În cazul unei potenţiale coliziuni frontale, conducătorul este avertizat printr-un indicator din bord şi pe afişajul de pe parbriz. În acelaşi timp, sistemul de frânare intră într-o fază de pregătire – procedeu similar cu Mercedes-Benz Pre-Safe – iar presiunea din sistemul de frânare creşte mult mai repede, pentru a reduce pe cât posibil timpul de răspuns al frânelor la solicitarea maximă şi distanţa de frânare. Dacă există pericolul iminent al unui impact, sistemul intra în treapta a doua de funcţionare – prin avertizarea cu un semnal sonor alaturi de avertizarea vizuală, iar daca şoferul nu reacţionează nici la aceasta şi este nevoie de o frânare de urgenţă, sistemul va aplica o procedură de frânare foarte scurta, ce durează doar 1,2 secunde, pentru a produce o deceleraţie moderată şi a reduce viteza la 40km/h. Senzorii radar ai sistemului identifică un accident iminent şi reduc viteza autoturismului pe cât posibil, pentru a preveni accidentul sau e evita un impact deosebit de grav.
Testul celor de la DEKRA a implicat accelerarea unuia dintre vehicule la 64 km/h ( la fel ca în cazul testelor EuroNCAP), in timp ce autoturismul negru a avut sistemul Active Cruise Control Stop&Go activat şi a redus automat viteza la 40 km/h. Diferenţa dintre cele două impacturi poate fi observată cu uşurinţă, iar cei de la BMW speră să imbunătăţească reacţiile acestui sistem pe viitor şi să îl ofere pe mai multe modele. În comparaţie cu o situaţie fără frânare, poziţia autoturismului la impact este diferită – maşina fiind aplecată uşor în faţă, iar toţi pasagerii vor intra în poziţia optimă pentru accident, fiind sprijiniţi de centurile de siguranţă .
Via | BMW
Pai la noi daca mergi cu el activat la cati retardati si aici vorbesc numai de conducatorii de dube care opresc ca niste prostii in curbe sau unde le este lor bine bine pe prima banda nu mai zic de care si-au loat Logan si ca sa ii vada lumea il tin pe DN ca sa moara aia care conduc BMW ce masina are el!!Cred ca acest sistem ar fi in alerta continua.