Dealerii Dacia și Renault, investigați de Consiliul Concurenței: suspiciuni pentru înțelegeri la prețurile pieselor de schimb și manoperei
Consiliul Concurenței a început o investigație împotriva dealerilor Dacia și Renault după ce a primit plângeri de la compania de asigurări Asirom că aceștia s-au înțeles pentru stabilirea unor prețuri mai mari la piesele de schimb și manopera.
Un conflict izbucnit între Asociația Concesionarilor Dacia Renault Nissan (ACODAREN) și Asirom, una dintre cele mai mari companii de asigurări RCA de pe piață, a declanșat o investigație din partea Consiliului Concurenței.
Potrivit unor informații dezvăluite de publicația Profit, Consiliul Concurenței are în plină desfășurare o anchetă cu privire la prețurile praticate de dealerii Dacia și Renault pentru piesele de schimb și manopera din service.
Astfel, Asirom a acuzat dealerii Dacia și Renault că au stabilit de comun acord prețurile pe care să le solicite clienților pentru piese de schimb și manoperă, însă cei de la ACODAREN afirmă că Asirom impune prețuri prea mici pentru astfel de servicii.
Potrivit sursei citate, ca parte a investigației, Consiliul Concurenței a ridicat deja mai multe documente și unități de stocare de la dealeri. De asemenea, autoritățile au efectuat controale și la Asirom. Oficialii ACODAREN au refuzat să comenteze informațiile cu privire la ancheta desfășurată de Consiliul Concurenței.
Potrivit unui raport publicat la jumătatea lunii martie, Asirom este una dintre companiile de asigurări care plătește cel mai târziu daunele pentru RCA. Astfel, deși termenul legal este de 10 zile, Asirom plătește daunele în medie după 40 de zile, fiind depășită la acest capitol doar de City Insurance.
Via Profit
Din ce am observat eu în ultimii 7-8 ani, firmele de asigurări impun prețuri cât mai mici la piese de schimb și manoperă și vor profituri cât mai mari. Atelierele de service nu pun piese de origine dacă plata e făcută de asigurători. De multe ori, piesele de schimb nici nu se potrivesc cu locul în care ar trebui montate (am observat asta mai ales la panourile de caroserie). Multe lucrări sunt de mântuială și dacă le ceri să remedieze problemele așa cum trebuie, devin nervoși, dau din umeri, îți zic că nu se poate etc. Vor doar să le semnezi formularele de recepție și să pleci. Am văzut prețuri de OEM pe devize iar piesele pe care le-au montat parcă erau făcute pe vapor. Iar lucrarea era o cârpeală. Unii băieți deștepți din ateliere fac înțelegeri cu agenții de asigurări și își împart ulterior profitul rezultat din învârtelile care afectează proprietarii de autovehicule. În concluzie, vinovați sunt atât asigurătorii, cât și dealerii / firmele de reparații. Dar cei mai vinovați se fac cei din instituțiile care ar trebui să supravegheze desfășurarea acestor lucruri (cum e ASF - alt cuib de mafioți). Puroiul a explodat acum. Se acuză reciproc. Punem pariu că e praf în ochi și nu se schimbă nimic? E la fel peste tot: case funerare, transporturi, sănătate, educație etc.