Cu noul Duster în creierii munților: rezumatul călătoriei de 2000 de kilometri și lista caselor de vacanță pe care le-am vizitat

După zece zile și puțin peste 2000 de kilometri, expediția noastră #CuDusterÎnCreieriiMunților a ajuns la final. Am încheiat povestea cu cea mai dificilă probă pentru Duster, cu o vizită la prietenii de la Borsec și cu o listă a celor cinci cabane pe care le-am vizitat.

Noaptea e o liniște de sfârșit de lume la Casa Răzeșului. Ciprian, care e obișnuit să doarmă în dulce cântec de tramvaie și claxoane, s-a obișnuit greu cu încă un loc în care urechile tresar la orice zgomot. Cu toate astea, e inutil să vă spun cât de adânc am dormit amândoi.

„Se circulă” . Asta e propoziția cu care ne-a întâmpinat Liviu în dimineața plecării. Cu o seară înainte ne gândeam cu groază la drumul spre casă, implicit la cei 150 de kilometri pe care trebuia să-i facem în plus, de la Vatra Dornei la Borsec. Dar Liviu ne-a dat cea mai bună veste din ultima săptămână. Drumul pe care apucasem cu o seară înainte și pe care se încăpățânaseră să ne ducă Waze și Google Maps era cel bun. E drept, bun nu prea era, fiind acoperit de un strat gros de zăpadă. Dar pădurarul zonei anunțase că se poate circula. A auzit că suntem cu un Duster, așa că ne-a încurajat să mergem.

Ne-am despărțit cu greu de Liviu și de ospitalitatea părinților lui. Adevărul este că la Casa Răzeșului ne-am îngrășat cu vreo două kilograme fiecare. Am coborât cu Hill Descent Control panta de la pensiune, am cuplat 4x4 și am apucat pe drumul care ne biruise cu o zi înainte. Nici n-am început bine să urcăm și înaintarea deja devenise greoaie. 4x4Low, am scos ESP-ul și apoi am accelerat fără să ne oprim.

Am strâns volanul cu putere și am fost atent la fiecare tentativă de a ieși de pe șleaurile de zăpadă. Recunosc că au fost situații în care am fost la un pas să ne oprim și să ne afundăm în zăpadă, dar am răzbit. Într-o curbă ușor înclinată, aproape că am ajuns în șanț. Am cuplat marșarierul și ne-am așezat mai bine pe cocoașa drumului. Am trecut și de obstacolul ăsta. După vreo trei kilometri care au părut 300, eram în vârful platoului, o pajiște alpină fără vegetație, cu o panoramă fantastică la munții din jur. Am tras aer în piept și, așa cum face orice jurnalist iubitor de frumos, am făcut un live video pe contul nostru de Facebook.

L-am urcat cu greu pe Ciprian în mașină și am luat-o la vale. Mult mai simplu. Chiar am căutat treapta a treia de viteză, iar Duster s-a prăvălit în siguranță până în Bilbor. Am speriat chiar și vreo două vulpi care zăboveau pe drum. Aparatul lui Ciprian nu le-a surprins nici măcar cozile stufoase. Din Bilbor am avut parte din nou de asfalt, așa că până la Borsec am mai avut juma de ceas.

Cum se naște apa minerală Borsec

Domnul Ștefan ne aștepta în benzinărie. „Care benzinărie?”, întreb eu. „Singura din oraș”, mi se răspunde la cealălalt fir. Ce căutam înapoi în Borsec? Păi este destul de evident: o vizită la prietenii noștri de la Borsec, cei care ne-au alimentat cu apă de-a lungul expediției. Sunt două fabrici de apă în localitate, iar noi am fost să o vedem pe cea unde nu există bule. Mai exact, în fabrica din Borsecul de Jos am primit acces în hala în care se naște apa minerală plată Borsec.

Ne-am tras pe cap ceva ce semăna cu o cască de duș, am îmbrăcat niște halate albe creponate și am văzut cum se produce sticla de plastic de doi litri. La început am făcut cunoștință cu mii de eprubete albastre. Eprubete care, încălzite bine și apoi turnate în matrițe, se transformau în sticla pe care toți o cunoaștem.

Urma apoi un proces de răcire și spălare. În cele din urmă, sticla era umplută cu apă. Apă care venea de undeva din munte, de la aproximativ trei kilometri distanță. Pentru ca sticla de plastic să nu fie prea moale și să poată fi transportată mai ușor, odată cu apa intră și puțin azot.

Sutele de sticle se înghesuie pe o bandă lungă, în așteptarea etichetei. Toate trec apoi prin cea mai nouă piesă a liniei de producție: mașinăria care aplică un sigiliu de plastic pe dop, pentru a se asigura că acesta nu a fost desfăcut. La final, toată dezordinea de pe linia de asamblare este gestionată de un robot care încolonează sticlele în baxuri de câte șase bucăți.

Ritmul de producției face ca un europalet să ia naștere în doar câteva minute. Nu e de mirare că o tură a programului de lucru (8 ore), poate produce până la 80.000 de sticle. Dacă ne gândim că fabrica funcționează non-stop, nu e greu să ne imaginăm câtă apă pleacă din Borsec în fiecare zi: 100 de camioane, mai exact.

Istoria apei minerale Borsec

În urmă cu câteva sute de ani, prin secolul al 16-lea, apa minerală izvorâtă de la Borsec era transportată de care cu boi. Mergea la principele Sigismund Bathory, în butoaie de stejar. Acesta este cel care o face celebră peste hotare, o parte din apa miraculoasă ajungând și la casa imperială din Praga. Nu trece mult și Borsecul devine un loc de pelerinaj pentru bolnavi, care se încred în proprietățile miraculoase ale apei din zonă. Localitatea era deja cunoscută ca o stațiune balneoclimaterică încă din secolul XVII.

Anul 1803 este cel care marchează însă industrializarea apei minerale. Un vienez pe nume Valentin Gunther se vindecă miraculos de o boală aici și decide să facă apa accesibilă lumii întregi. Ia terenul în arendă de la localnici, aduce un maestru sticlar și începe să vândă apa în Imperiul Austro-Ungar. Treptat, această decizie dezvoltă mult și localitatea, pentru că încep să apară o mare parte dintre drumurile de azi.

La începutul secolului XIX pentru îmbutelierea apei de la Borsec se foloseau sticle sigilate cu dop de plută și ceară. Recoltarea se făcea în special în zilele cu lună plină, când se credea că presiunea atmosferică era maximă, iar conținutul de CO2 rămânea mai bine în sticlă. În 1806, producția anuală a fost de trei milioane de litri de apă, și a ajuns în toată Europa. Borsec nu a uitat de tradiție și mai fabrică și astăzi, într-un număr mai mic ce-i drept, și apă îmbuteliată în sticle, nu în PET-uri.

Numele apei se leagă în acea perioadă de nume sonore din istoria României, cum ar fi Avram Iancu și Vasile Alecsandri, însă adevărata recunoaștere internațională vine în anul 1873, când Franz Josef, împăratul Impreiului Austro-Ungar, declară apa Borsec „Regina Apelor Minerale”. Au urmat apoi mai multe distincții la târgurile din Paris, Trieste, Veneția și alte orașe importante ale Europei. Apa miraculoasă ajunge chiar și în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, fiind utilizată în cabinete medicale din Statele Unite, China sau Egipt.

În cei peste 200 de ani de producție, apa minerală Borsec a ajuns în sticle care însumează peste 35 de miliarde de litri.

Cu cifrele astea învârtindu-se în cap, dar și cu ceva mai multă poftă de a bea apa din portbagajul Duster-ului, am pornit spre București. Au fost aproape șase ore de drum. Șase ore în care am încercat să ne amintim de fiecare loc în parte. Ni se părea că suntem plecați de mai bine de o lună de zile.

GREEN RESORT BRAN

Știu că totul a început la Bran, într-una din casele complexului Green Resort, inaugurat în 2017. Ce ne-a plăcut acolo? Designul interior, pereții din trunchiuri de copac, băile moderne și lemnul prietenos. Se simțea mâna unui arhitect încă de când intrai în curtea micuță, cu gard de lemn și gazon. Chiar dacă era foarte aproape de drumul național, nu a durat mult până când am descoperit niște drumuri forestiere greu accesibile cu ajutorul lui Duster. Citește aici povestea lui Duster la Green Resort Bran

CĂSUȚA BUNICII

A doua oprire nu a fost prea departe. Tot pe dealurile din zonă, ceva mai sus de Șimon. Acolo am descoperit o căsuță construită de o familie de meșteri tâmplari: Căsuța Bunicii. A fost, de departe, experiența cea mai plăcută ochiului din toată expediția. Modul în care a fost decorată casa, lemnul lucrat atât de frumos, sauna ascunsă într-un colț al casei și povestea construirii sale sunt doar câteva din motivele pentru care Căsuța Bunicii rămâne un loc în care vrei mereu să te întorci. Bineînțeles, și aici am găsit niște drumuri greu accesibile pentru Duster, care a urcat foarte aproape de munții din zonă. Citește povestea lui Duster la Căsuța Bunicii

THE LITTLE MOUNTAIN CABIN

Nu ne-am fi gândit că lângă Caransebeș există o cabană cu aer american. The Little Mountain Cabin este genul de lodge care te impresionează încă de când ai ajuns în curte, cu hornul său exterior, construit din piatră de râu, deservind un șemineu la care am făcut focul cu mare drag. Dincolo de aerul american există o poveste de dragoste, pe fundamentul căreia s-a construit această cabană. Am fost bucuroși că am putut cunoaște încă un american care și-a găsit fericirea în România. Peisajul din zonă nu ne-a dezamăgit și ne-a oferit prima zăpadă zdravănă pentru Duster, chiar în vârful Muntelui Mic. Citește povestea lui Duster la Cabana Muntele Mic

CARPATHIAN COTTAGE

La vreo oră distanță de orașul Deva l-am cunoscut pe Codrin. Omul cu cea mai mare dorință de a-și schimba viața din toată călătoria noastră. Fost corporatist, călător prin multe orașe mari din Europa și Orient, Codrin a dat totul pentru o viață izolată în mijlocul muntelui. A construit cu mâinile lui o casă veche, decorată cu mult bun gust și cu un aer scandinav. Și tot cu mâinile lui a creat o casă din lemn într-un copac. Carpathian Cottage te readuce în inima naturii, te rupe de lume și îți oferă provocări. A fost locul în care am ajuns doar după ce i-am montat lui Duster lanțuri, din cauza stratului de gheață depus. Citește povestea lui Duster la Carpathian Cottage

CASA RĂZEȘULUI

Amintirile de la Casa Răzeșului sunt acum cele mai proaspete. Abia am plecat și deja ne e doar de mâncarea pe care ne-o înșirau Liviu și ai lui. Bucate ca pe vremea bunicilor, gustoase, pe care le înfuleci fără a te gândi la dietă. Casa Răzeșului ne-a arătat ce înseamnă o o pensiune construită din bușteni uriași, după un model canadian, și ne-a adus mai aproape de natură și de animalele sălbatice din zonă. A fost locul în care Duster a fost la un pas să fie învins de zăpadă și de natura vitregă. Citește povestea lui Duster la Casa Răzeșului

Concluzii

Computerul de bord ne arată 2000 de kilometri fix în momentul în care Duster trece de Ploiești și intră pe ultima bucată de DN1 până la București. 2000 de kilometri, dintre care 1000 parcurși în ultimele două zile. A fost o expediție memorabilă, cu multe provocări, atât pentru noi, cât și pentru mașină. Am descoperit peisaje fantastice, am cunoscut oameni cu voință de fier și am locuit în cabane care îți oferă o experiență de neuitat.

Nu în ultimul rând, am putut să înțeleg mai bine evoluția lui Duster și să pot declara cu mâna pe inimă că noua generație este cea mai bună mașină din istoria constructorului român. Este dovada clară că la Mioveni se fabrică deja un bestseller, o mașină pe care nu ai cum să n-o iubești.

În urma celor 10 zile de expediție #CuDusterPrinCreieriiMunților, din mâinile lui Ciprian a ieșit o galerie foto fantastică, cu imagini care vor rămâne întipărite în mintea noastră și, sperăm noi, în calculatoarele voastre. Veți regăsi în galeria acestui articol cele mai bune fotografii cu Duster și locurile memorabile în care am fost. Voi reveni cu un test detaliat, în care voi încerca să cuprind tot ce mi-a plăcut la noul Duster, dar și ce ar trebui îmbunătățit.

De asemenea, vă reamintim că toate postările noastre de pe Facebook sunt reunite sub hashtag-ul #CuDusterPrinCreieriiMunților.