Cu noul Duster în creierii munților: măreția Apusenilor, un Duster cu lanțuri și metamorfoza corporatistului de la Carpathian Cottage

Este una dintre cele mai frumoase experiențe trăite #CuDusterÎnCreieriiMunților. Am urcat cu Duster în inima Apusenilor și am făcut cunoștință cu un băiat care a renunțat la banii din corporație pentru o viață tradițională într-un sat uitat de lume.

Mai știi diminețile alea de Crăciun în care te trezeai și afară ningea cu fulgi mari ca în povești? Cam așa ne-am simțit noi în ultima dimineață petrecută la The Little Mountain Cabin.

Peste noapte, norii scuturaseră vreo 10 centimetri de omăt pufos peste decorul din jur. Același loc, aceleași unghiuri, dar parcă altfel de poze. E ca și cum abia atunci ajunsesem acolo și descopeream peisajul.

Am plecat greu de cabana americanului Weston. Drumul ne-a purtat din nou pe la Caransebeș, Oțelu Roșu, Hațeg și alte localități mărunte, cu un aer ușor deprimant. În tot acest peisaj, Dusterul nostru a fost o pată de culoare. La propriu. Pentru a ajunge la următoarea destinație trebuia să urcăm iar pe autostrada A1 și să mergem până la Deva.

Am folosit din nou pilotul automat pe care l-am lăudat și în episodul trecut. Am tot oscilat între apăsarea funcției Eco. Ideea e că acest buton magic îți anesteziază serios Duster-ul și simți că din 110 cai ai rămas doar cu vreo 80. Așa că atunci când simțeam nevoia unei depășiri dezactivam funcția Eco, căutam o treaptă inferioară și Dusterul nu se dădea înapoi de la acte de curaj. Cu funcția Eco, depășirile sunt ceva mai greu de realizat. Și țineți cont că în mașină suntem doar noi doi, adică un total de maxim 110 kilograme. Plus bagaje și apa prietenilor de la Borsec.

După ultimele zile, în condițiile în care am tot folosit funcția Eco, dar am rulat o perioadă și prin teren accidentat, consumul nostru după 800 de kilometri este de 6.5 litri/100 de kilometri. Pentru amatorii de statistici, țin să amintesc valoarea oficială pentru consumul extraurban anunțată de Dacia: 4.7 litri/100 de kilometri.

În Brad, acolo unde aveam să găsim ultima urmă de civilizație, am făcut plinul și ne-am pregătit sufletește pentru ce urma să vină. Apoi ne-am avântat prin pădurea ninsă proaspăt către a doua cea mai mare comună din România. Ca suprafață. Pentru că locuitorii îi numeri pe degete. Sunt doar 271 de suflete într-o comună uriașă, densitatea fiind de numai 3 oameni pe kilometru pătrat. La recensământul din 2002, dar de atunci și până acum...

La intersecția către satul Păulești, care înseamnă doar vreo opt case case răsfirate, la mare distanță una de cealaltă, ne întâlnim cu Codrin. Are și el un Duster de generație veche și ne-a urmărit expediția prin țară, nerăbdător să ne arate și colțul lui de rai, vizavi de deja celebrul Muntele Găina.

Vești proaste: nu putem urca fără lanțuri cei doi kilometri până la casa lui. Duster-ul lui Codrin stă parcat pe marginea drumului, proprietarul nostru folosindu-se de un Mitsubishi L200, aproape de o vârstă cu mine, echipat, bineînțeles, tot cu lanțuri. Din fericire, Codrin s-a gândit la tot. A venit cu un set de lanțuri care s-au potrivit cât de cât pe Duster-ul nostru. Noi nu reușisem să găsim nimic potrivit pentru anvelopele noastre pretențioase (215/60 R17) în benzinăria din Brad. L-am încălțat și apoi am început urcarea.

L200 în față, câinii lui Codrin imediat după, și noi în închiderea coloanei. Urcarea a fost destul de dificilă. Peste plăcile de beton se așternuse gheață și apoi zăpadă. Panta a fost destul de accentuată, iar Duster-ul a patinat uneori greoi. Fără lanțuri nu am fi reușit. După vreo doi kilometri în care am chinuit mașina doar în treapta întâi, am ajuns într-o poiană albă ca laptele. Aici e casa lui Codrin.

Noi însă mai mergem 150 de metri, printr-o pădurice, până la Carpathian Cottage. Până și drumul ăsta prin livadă este ușor dificil, mai ales pentru Ciprian, care se încăpățânează să țină ghetele în geantă. Căsuța veche este învăluită în ceață și în albul peisajului hibernal.

Cine e Codrin?

Cine e Codrin? Păi e unul din oamenii ăia despre care citești în ziare sau auzi la televizor. N-au inventat apa caldă, dar au făcut ceva mult mai nebunesc de atât. Au renunțat la un loc de muncă bine plătit, într-o multinațională, „pentru a deveni... nici eu nu știu cum să mă numesc”, recunoaște Codrin. Eu i-am zis Ranger.

Gazda noastră a avut o traiectorie obișnuită pentru un tânăr care învață bine și muncește mult. E originar din Focșani, a făcut facultatea la Cluj și apoi a ajuns pentru un master în Franța, la Dijon. Acolo a fost recrutat de o companie specializată în producția de instalații electrice și rețele informatice: Legrand.

A muncit aproximativ cinci ani pentru francezi, schimbând mai multe orașe. A locuit doi ani în Annecy, un orășel cochet din Franța. Este același oraș în care noi, jurnaliștii auto, locuim vreme de două, trei zile, cât durează Salonul Auto de la Geneva. Tot ce pot să vă spun, după multe vizite acolo, este că Annecy este un colț de rai, cu munți impunători, cu un lac a cărui apă este printre cele mai limpezi din Europa și cu multe restaurante decorate cu stele Michelin. Călătoriile lui Codrin nu s-au încheiat aici. A mai fost în Dubai, în Bratislava, dar și în București. În capitala noastră a stat doar șase luni și i-a plăcut cel mai puțin.

Cum s-a născut Carpathian Cottage?

La un moment dat, focșăneanul și-a dorit să se retragă din agitația unui job pentru care mulți și-ar sacrifica viața. Așa că a căutat un loc izolat, unde să înceapă o viață nouă, despre care nu știa mare lucru. A găsit liniștea de care avea nevoie și s-a gândit să o împartă cu ceilalți. Așa s-a născut Carpathian Cottage, o casă refăcută cu mâna lui. Deși pare greu de crezut, Codrin s-a apucat să ridice singur grinzile și să renoveze casa care ne găzduiește. Corporatistul din Dubai a meșterit cam tot ce există în casă. De la scările din lemn, până la mesele create dintr-un cireș tăiat și abandonat prin curte. A muncit mult. Și chiar a dormit câteva zile în cort, când a găsit primii turiști pentru Carpathiancottage, iar casa lui actuală era doar la stadiul de proiect.

Tot ce e în casa în care locuim pentru două zile are un aer autentic românesc și este făcut cu imaginație. Se simte o notă personală peste tot. Tavanul și pereții mansardei sunt căptușiți cu saci pentru a completa aerul rustic. Bucătăria este sub casă, acolo unde odată era pivnița. Găsești orice ustensile vrei, implicit o mașină de spălat vase, dar trebuie să vii de acasă cu merindele. Și tot lângă bucătărie este o sală de mese, cu o lustră făcută din găleți micuțe. Aici stă și un telescop cu care turiștii pot vedea Calea Lactee pe timp de vară sau oricând e cer senin.

Ciprian a fost foarte încântat de faptul că în casa asta bătrânească e plin de prize și prelungitoare. Toate produse de Legrand. Ca un fel de mulțumire pe care Codrin i-o aduce companiei pentru care a muncit și mulțumită căreia a reușit să își construiască aici o viață nouă.

Bonus, lângă casă, Codrin a ridicat tot cu mâna lui o saună, în care faci tu focul și transpiri cât te duce pielea. Și nu e singurul bonus. La vreo 200 de metri de Carpathian Cottage, prin pădure, există o altă căsuță de închiriat, cu o panoramă care te lasă mut de uimire. Codrin îi spune „căsuța din copac” și este foarte mândru de ea.

A ridicat-o cu mâinile lui, numai din lemn, fără nici un fel de pregătire în tâmplărie. El, cu mâinile cu care bătea în taste, a bătut acum cuie și a tras la rindea. A investit 4500 de euro și multă muncă (a ridicat-o într-un an și jumătate) în căsuța din copac. O nimica toată pe lângă cei 25.000 de euro folosiți pentru renovarea Carpathian Cottage. Din fericire, casele sunt destul de populare, mai ales printre străinii care vor să vadă cum se trăiește autentic în mijlocul naturii. „Anul trecut am avut opt danezi care au fugit de neveste și de viața de acasă timp de două săptămâni”.

Duster nu a hibernat prea mult în parcare. A doua zi a urcat voinicește alți doi kilometri. L-am lăsat pe Codrin să conducă, pentru că voia să vadă cum e noul Duster. A rămas mut când a văzut cât de ușoară este direcția mașinii.

Cu el la volan ne-am îndreptat către un platou care ne-a oferit o priveliște fantastică asupra zonei din jur. Am avut și noroc de un cer senin. În vârful drumului am descoperit chiar și un cimitir improvizat de oamenii locului. Sunt atât de departe de unul adevărat sau de o biserică, încât preferă să își odihnească oasele acolo.

La coborâre am renunțat la unul dintre lanțuri. L-am văzut când s-a desprins cu ajutorul camerei laterale (pentru cei care nu știu, Duster-ul nostru vine cu patru camere video).

Gheața a forțat puțin limitele mașinii, motiv pentru care am coborât cu sistemul Hill Descent Control. Clar e o alegere mai inspirată în aceste situații decât frâna de motor. Chiar și în cazul lui Duster, care face o frână de motor excelentă în treapta întâi de viteză.

Seara ne-a găsit în jurul unei cine tradiționale. Carnea e de bază aici, în vârful muntelui, unde caloriile se ard mai repede decât gazul din lampă. Nu a lipsit nici mămăliga tradițională. De dormit am dormit buștean. Am visat albul feeric, șurile de paie, câinii lui Codrin și muntele.

Spre deosebire de celelalte locuri în care am poposit cu Duster, la Carpathian Cottage am găsit nu doar un loc desprins din basmele copilăriei, pictat idilic de o natură magnifică, ci și un prieten. Îndrăgostit de Duster, de oamenii locului, de natură și de tot ce iese din mâinile lui.

TRASEUL NOSTRU DE PÂNĂ ACUM:

Și de această dată a ieșit o galerie foto senzațională, pe care vă invităm să o răsfoiți. Dacă vă place o fotografie, nu ezitați să o salvați ca wallpaper. Nu uitați să ne urmăriți zilnic aventurile pe pagina noastră de Facebook sau căutând hashtag-ul expediției: #CuDusterÎnCreieriiMunților.