Citroen va lansa o suspensie revoluționară în 2017

Publicat joi, 26.11.2015 10:43 de Sebastian Toma

Citroen vrea să rupă gura târgului cu o suspensie revoluționară, pe care o va lansa în 2017. Francezii au precizat deja că nu este vorba despre o unitate hidropneumatică, dar nu au detaliat specificațiile viitorului sistem.

Citroen și celebrele sale suspensii confortabile vor reveni în atenția publicului și a presei în 2017, notează englezii de la Autocar. După renunțarea la suspensia hidropneumatică, francezii vor să nu lase gol acest punct important pentru marca lor și să lanseze o suspensie revoluționară. Aceasta din urmă nu va compromite ținuta de drum și va oferi un nivel de confort nemaiîntâlnit. Francezii se gândesc la o soluție modernă, pe care ne așteptăm să o adopte următoarea generație a lui C5. Cei de la Citroen n-au fost singuri în dezvoltarea acestei suspensii, CEO-ul companiei precizând că aceasta a fost creată cu sprijinul unui important furnizor.

Linda Jackson, CEO-ul Citroen, a declarat că dezvoltarea noului sistem de suspensie pregătit de Citroen durează de ceva vreme, dar nu a precizat detalii specifice despre acesta. Nu este clar în acest moment dacă francezii pregătesc o suspensie pneumatică pentru viitoarele lor modele și dacă aceasta va avea o funcție autonivelantă. Indiferent de tipul suspensiei folosite, aceasta va fi oferită doar în gama Citroen, nu și pentru modelele DS sau Peugeot.

Cei de la Citroen se află într-o reorganizare a gamei, fiind plănuită renunțarea la jumătate din modelele din ofertă. În prezent, Citroen are 14 modele în ofertă pe lângă C1, un produs dezvoltat la comun cu Peugeot și Toyota, iar francezii vor să reducă la jumătate numărul de mașini din gamă. Până în 2020, cei de la Citroen vor avea doar șapte modele în ofertă pe lângă C1, care ar trebui să le aducă profit și să le și crească vânzările cu 15% față de nivelul anului trecut, fiind vizată o țintă de 1.6 milioane de mașini vândute pe an. O bună parte din acest volum ar putea fi realizat pe piața din China, pentru care cei de la Citroen dezvoltă modele speciale și variante cu ampatament mărit ale mașinilor existente.

Via Autocar

  • vianu, joi, 26.11.2015 10:55

    electromagnetica...? da' poza e a unui DS... concept DS9

  • euuu..., joi, 26.11.2015 12:56

    ...ma gandeam la una tot pneumatica insa cu presiune variabila controlata electronic in functie de inclinarea masinii mai ales in curbe pt. stabilizarea caroseriei ...ceva de genul acelor celule din urechea interna care plutesc intr-un lichid....in fine nu cunosc exact mecanismul nici termenii insa principiul si scopul este acela de a asigura echilibrul; corpului in anumite situatii de dezechilibru si mentinere a centrului de greutate ....stiti voi...