Dacia, la fel de populară ca "fish and chips" în Marea Britanie
Dacia se bucură de un succes deosebit pe piața din Marea Britanie. Britanicii îndrăgesc cel mai mult un model extrem de popular și în restul Europei.
După ce cucerea destul de ușor două dintre cele mai importante piețe ale Europei, Germania și Franța, Dacia își propunea în urmă cu aproape trei ani să ia cu asalt și Marea Britanie. Regatul Unit a fost recunoscut din totdeauna ca o piață pretențioasă, pe care nu te afirmi ușor.
Cu toate acestea, din ianuarie 2013 și până în prezent, Dacia a jucat bine pe piața engleză. Ba mai mult, chiar a reușit să vândă cu câteva luni în urmă exemplarul cu numărul 50.000. Era vorba despre un Dacia Duster, în echiparea Laureate, care ajungea la un client, fost deținător de Dacia. Englezul era printre primii care a cumpărat un Duster în Marea Britanie. A decis însă că are nevoie de o versiune nouă și îmbunătățită, motiv pentru care a dat la schimb vechiul Duster pe unul complet nou.
Cel mai popular model Dacia vândut în Marea Britanie rămâne însă hatchback-ul Sandero Stepway, care a reușit să convingă 16.834 de englezi. Foarte aproape de acesta se situează Duster, cu numai câteva sute de mașini în minus (16.541). Podiumul este încheiat de Dacia Sandero, cea mai ieftină mașină vândută în Marea Britanie, responsabilă pentru atragerea a 12.432 de clienți. La polul opus, cel mai puțin popular model Dacia în Regat a fost Logan MCV, cu 4.193 de unități comercializate.
Andy Heiron, brand manager Dacia în Marea Britanie, susține că ”marca românească și-a câștigat o reputație foarte bună, într-un timp extrem de scurt. Asta face ca mai mulți clienți persoane fizice să revină pentru a cumpăra chiar al doilea sau al treilea exemplar Dacia din familie.”
sigur poza nu-i photoshopata adica ...sigur se comercializeaza cu sigla dacia?mai multe nu zic...