Chevrolet Spark va costa 6999 de euro in Romania
Cea mai noua generatie a lui Chevrolet Spark are un pret de pornire de 6999 de euro cu TVA. Modelul va veni in showroom-uri in luna martie 2010.
Noul Chevrolet Spark, prezentat de divizia europeana a constructorului american in cadrul Salonului Auto de la Frankfurt din acest an, va avea un pret de pornire de 6999 de euro cu TVA inclus.
Noul Spark vine cu doua motoare Euro 5 pe benzina de 1.0 si 1.2 litri de 68, respectiv 81 de cai putere, ambele cuplate la o transmisie manuala cu cinci rapoarte. Printre dotarile versiunii de baza a noului model, denumita Spark, se evidentiaza cele sase airbag-uri, scaunul de sofer reglabil pe doua directii, geamurile fumurii, servodirectia si bancheta spate rabatabila 60/40. Cei interesati de un nivel de echipare ceva mai bogat pot sa opteze pentru versiunea Spark+, care contine geamuri electrice fata, aer conditionat, radio CD cu MP3 Player si inchidere centralizata fara telecomanda.
Celelalte doua versiuni de echipare, LS si LT, imbogatesc zestrea de dotari standard ale modelului. Cea mai inalta varianta de echipare, LT, dispune - printre altele - de volan reglabil pe inaltime si adancime, proiectoare de ceata, inchidere centralizata cu telecomanda, control audio pe volan, geamuri si oglinzi electrice, computer de bord, aer conditionat automat, senzori de parcare si jante de 14 inch din aluminiu. Preturile acestor versiuni nu au fost inca publicate de Chevrolet.
IN SEC.21 MASINA DE SERIE FARA AC IN STANDARD? SI 7000 DE COCO. DA-O DRACULUI DE TREABA! ARE VOLAN ,IN STANDARD?