Cele mai "verzi" mărci din Europa: Renault are cele mai mici emisii, Dacia e pe nouă, iar România stă în a doua jumătate a clasamentului pe ţări
Emisiile de CO2 ale automobilelor vândute în Europa scad de la an la an, iar Renault şi-a atribuit în 2013 coroana pentru constructorul cu cele mai scăzute emisii poluante.
Emisiile de dioxid de carbon ale automobilelor noi sunt unul dintre principalii factori de poluare în Europa iar constructorii încearcă de la an la an să reducă aceste emisii folosind tehnologii moderne şi motoare mai bune şi mai eficiente. Tot în fiecare an, JATO Dynamics, un organism independent, studiază cifrele raportate de constructorii auto şi întocmeşte un top al emisiilor de CO2. Pentru a face acest lucru, JATO monitorizează 23 de pieţe europene, iar pentru anul 2013 nivelul mediu al emisiilor de CO2 a coborât la 126.8 grame/km, o scădere de 5.5 g/km faţă de anul 2012. Dintre cei 20 de producători monitorizaţi, 18 au reuşit să raporteze cifre mai mici ca în 2012, iar 15 din cei 20 au emisii medii care se situează sub 130 g/km.
Renault e lider, Dacia vine pe un onorant loc 9
Conform raportului JATO, constructorul francez Renault este liderul emisiilor scăzute de CO2, media modelelor vândute de constructorul francez fiind de 110.1 grame CO2/kilometru. Pentru marca din Hexagon, acest lucru se traduce printr-o îmbunătăţire cu 11.2 g/km faţă de anul 2012. Deşi un aport important la această cifră îl au şi cele 9.000 de automobile electrice marca Renault ce au fost înmatriculate în 2013, performanţa a fost obţinută cu ajutorul modelelor de volum. Noile modele Clio şi Captur formează 45% din volumele mărcii şi au înregistrat medii de 103.9 şi respectiv 105.6 g/km.
Peugeot se menţine pe locul al doilea în topul celor mai eficienţi constructori la capitolul emisii CO2. Media obţinută de francezi a fost de 114.9 g/km, cifra fiind atinsă datorită modelelor 208 şi 2008, cele care formează grosul vânzărilor pentru brandul din Sochaux.
Toyota completează podiumul, cu 115.9 grame/km, datorită noilor modele Auris şi RAV4, dar şi mulţumită vânzărilor crescute de automobile cu propulsie hibridă din gama Auris şi Yaris. Citroen s-a clasat pe locul al patrulea, cu o medie de 116.2 g/km, cifra fiind obţinută datorită introducerii propulsorului cu trei cilindri pentru modelul C3.
După ce şase ani consecutivi a deţinut titlul pentru marca cu cele mai mici emisii CO2, Fiat a anunţat pentru anul 2013 o cifră de 118.1 g/km ceea ce înseamnă locul al cincilea în clasamentul pe 2013. Cele mai eficiente modele din portofoliul Fiat sunt Panda şi 500.
Dacia a înregistrat un 2013 bun din acest punct de vedere, modelele româneşti clasându-se pe locul al nouălea, cu o medie de 127.1 g/km. Media emisiilor de CO2 a scăzut cu 10.8 g/km. În anul anterior Dacia s-a clasat pe locul al 15-lea cu o medie a emisiilor poluante de 137.9 g/km.
Mărcile premium au de tras
Deşi se laudă cu modele care reuşesc performanţe excepţionale la nivel de emisii, mărcile premium ale Europei ocupă in corpore ultimele poziţii ale acestui clasament. Explicaţia stă în faptul că aceste branduri vând foarte multe maşini de segmente superioare, cu motoare mari, media fiind astfel trasă în sus. Explozia segmentelor inferioare şi creşterea vânzărilor în aceste zone vor influenţa însă pozitiv în următorii ani evoluţia acestor branduri, care îşi vor baza cercetarea şi dezvoltarea pe motoare evoluate care-şi vor face loc pe cele mai mici modele din gamă.
Pos | Marcă | Medie emisii CO2 2013 (g/km) | Medie emisii CO2 2012 (g/km) | Diferenţă | Poziţie 2012 |
1 | Renault | 110.1 | 121.3 | -11.2 | 3 |
2 | Peugeot | 114.9 | 121.1 | -6.2 | 2 |
3 | Toyota | 115.9 | 121.7 | -5.8 | 4 |
4 | Citroen | 116.2 | 122.0 | -5.8 | 5 |
5 | Fiat | 118.1 | 119.5 | -1.4 | 1 |
6 | Seat | 118.9 | 124.0 | -5.1 | 6 |
7 | Ford | 122.1 | 129.3 | -7.1 | 9 |
8 | Skoda | 125.3 | 132.6 | -7.3 | 11 |
9 | DACIA | 127.1 | 137.9 | -10.8 | 15 |
10 | Suzuki | 127.3 | 130.5 | -3.3 | - |
11 | Volkswagen | 127.8 | 133.5 | -5.6 | 13 |
12 | Nissan | 129.3 | 136.4 | -7.2 | 14 |
13 | Mini | 129.5 | 128.6 | 0.9 | 7 |
14 | Kia | 129.5 | 128.9 | 0.6 | 8 |
15 | Hyundai | 129.7 | 132.3 | -2.6 | 10 |
16 | Opel | 132.0 | 132.8 | -0.8 | 12 |
17 | Volvo | 132.1 | 143.3 | -11.1 | 19 |
18 | Audi | 135.0 | 139.3 | -4.3 | 16 |
19 | BMW | 135.7 | 140.8 | -5.1 | 17 |
20 | Mercedes-Benz | 139.5 | 147.6 | -8.1 | 20 |
Emisii per segment
Toate clasele auto au înregistrat scăderi ale emisiilor CO2 în 2013. Cea mai mare scădere a fost înregistrată în segmentul C, dedicat modelelor compacte: 7.4 g/km, pentru o medie totală de 118.2 g/km. Principalele modele care au contribuit la această scădere sunt noile versiuni ale compactelor din Grupul VW: Golf, A3, Octavia şi Leon. Noul Golf, de exemplu, a înregistrat o medie de 112.8 g/km, cu 14.2 grame mai puţin faţă de anul 2012.
Segmentul SUV a înregistrat o scădere de 7.2 g/km pentru o medie totală de 158.6 g/km. Scăderea a fost impulsionată de creşterea vânzărilor unor modele SUV de dimensiuni mici, precum Opel Mokka, introducerea unor versiuni mai eficiente pentru modelele Ford Kuga şi Toyota RAV4, precum şi adoptarea unui motor diesel de 1.6 litri pentru Honda CR-V.
România, în a doua jumătate a clasamentului
JATO Dynamics monitorizează emisiile de CO2 din 23 ţări din Uniunea Europeană. În toate aceste ţări emisiile au scăzut faţă de 2012. Recordul absolut este deţinut însă de Olanda, Ţara Lalelelor având cea mai mică medie a emisiilor de CO2, cu 109 g/km. Faţă de 2012, scăderea a fost de 9.7 g/km, această cifră fiind susţinută de introducerea unui sistem de taxare ce încurajează achiziţionarea de maşini cu emisii scăzute de CO2. Portugalia a deţinut prima poziţie în 2012, dar acum a căzut pe locul al treilea, cu o medie de 111.3 g/km. Pe doi se menţine Grecia, cu 111.3 g/km. De altfel, Grecia trece prin schimbări în ceea ce priveşte parcul auto, maşinile diesel câştigând teren pe o piaţă dominată multă vreme de motorizările pe benzină.
România se află la acest capitol în a doua jumătate a clasamentului, cu o medie de 129.2 grame CO2/km.
Ţara | Medie emisii CO2 2013 (g/km) | Medie emisii CO2 2012 (g/km) | Diferenţă |
Olanda | 109.0 | 118.7 | -9.7 |
Grecia | 111.3 | 120.1 | -8.9 |
Portugalia | 111.6 | 117.1 | -5.5 |
Danemarca | 113.5 | 117.4 | -4.0 |
Franţa | 117.0 | 124.0 | -7.0 |
Irlanda | 120.4 | 124.8 | -4.4 |
Italia | 120.7 | 126.1 | -5.4 |
Spania | 122.4 | 128.3 | -5.8 |
Norvegia | 123.3 | 130.5 | -7.2 |
Belgia | 123.7 | 127.6 | -4.0 |
Slovenia | 125.3 | 132.7 | -7.4 |
Croaţia | 125.4 | 132.9 | -7.5 |
MEDIE | 126.8 | 132.3 | -5.5 |
Marea Britanie | 128.2 | 132.8 | -4.6 |
ROMÂNIA | 129.2 | 137.5 | -8.3 |
Austria | 130.5 | 134.7 | -4.1 |
Finlanda | 132.9 | 139.8 | -6.9 |
Slovacia | 133.4 | 139.0 | -5.7 |
Ungaria | 133.8 | 138.5 | -4.8 |
Suedia | 135.2 | 137.3 | -2.1 |
Cehia | 135.4 | 140.6 | -5.2 |
Germania | 135.9 | 141.1 | -5.2 |
Polonia | 136.2 | 141.1 | -5.0 |
Elveţia | 144.7 | 151.3 | -6.6 |
Ce prostie de clasament! Normal ca marcile premium au modele cu motoare mai mari si performante si atunci si emisiile de Co2 sunt mai mari. Ma mir ca nu nu sunt incluse in clasamente si marcile de nisa- Bugatti, Lamborghini, Ferrari sa vedeti acolo medii de emisii.