Cel mai tare 500 Abarth (180 CP) poate fi comandat acum şi în galben
Abarth 695 Tributo Ferrari poate fi cumpărat şi în galben, nuanţă care completează oferta de până acum a italenilor.
Cea mai puternică versiune 500 Abarth de stradă produsă de divizia sportivă a celor de la Fiat, Abarth 695 Tributo Ferrari, va fi disponibilă începând cu acest final de an într-o nouă nuanţă de caroserie: Giallo Modena. Până acum, clienţii care-şi doreau un exemplar de 180 de cai putere din gama italienilor erau nevoiţi să se mulţumească cu o singură culoare exterioară: Rosso Maranello.
Celelalte date tehnice şi finisări disponibile pe versiunea roşie rămân în picioare şi în varianta galbenă. Astfel, scaunele Abarth Corsa by Sabelt, volanul cu padele, motorul 1.4 T-Jet de 180 CP şi 230 Nm, jantele Record Monza de 18 inch şi pachetul de discuri de frână mărite fac parte din arsenalul pe care îl aruncă în joc versiunea ultrasportivă a modelului italian de oraş. Abarth 695 Tributo Ferrari ajunge în 6.9 secunde de la 0 la 100 km/h şi atinge o viteză maximă de 225 km/h.
Noua culoare disponibilă pe Abarth 695 Tributo Ferrari va sta în mijlocul standului mărcii sportive italiene în cadrul Salonului Auto de la Bologna, care îşi deschide porţile în 2 decembrie.
via | Fiat/Abarth
De ce stergeti posturile ???? Intrati pe pagina oficiala Abarth 695 Tributo Ferrari si o sa vedeti 4 nuante disponibile