Cadillac CTS - informaţii şi imagini oficiale ale noii generaţii
Cadillac a publicat un set de informaţii şi imagini complete ale noului CTS. Modelul a ajuns la a treia generaţie şi promite multă tehnologie, completată de un motor de 420 de cai putere.
După o serie de imagini care au trădat designul general al modelului, Cadillac a dezvăluit în prima zi de presă a Salonului de la New York un set complet de informaţii despre noua generaţie CTS, a treia la număr. Pentru prima dată în istoria gamei, noul CTS este acum mai lung, mai uşor decât predecesorii, mai spaţios şi orientat fix către rivali europeni ca Audi A5, BMW Seria 5, Mercedes E-Klasse şi Jaguar XF.
Lungime de aproape 5 metri
Comparativ cu vechiul model, noul CTS a crescut cu 127 mm în lungime, măsurând acum 4966 mm. Ampatamentul a crescut şi el cu 30 de mm, însă linia plafonului şi implicit înălţimea au scăzut pentru a accentua spiritul agresiv.
Noile LED-uri gândite de designerii Cadillac vor pleca din blocurile optice faţă şi vor coborî până la nivelul spoilerului, încercând astfel să ofere o notă individuală modelului american premium. Grila proeminentă şi capota cu linii ceva mai pronunţate completează designul general, definit de filosofia Art & Science. În partea posterioară, blocurile optice păstrează o formă verticală şi se echipează cu lumini LED.
Ecran tactil de 12.3 inch şi 10 airbaguri
La interior, aşa cum vă anunţam şi în trecut, modelul preia linia de design a fratelui mai mic ATS, plusând însă cu materiale noi (aluminiu, carbon, lemn, piele de înaltă calitate), unele dintre ele executate manual. Spiritul tehnologic nu este uitat, fiind subliniat cu succes de noul sistem de navigaţie CUE, proiectat pe un ecran de 8 inch sau pe unul de 12.3 inch. Ambele au înaltă rezoluţie şi funcţie tactilă.
De asemenea, interiorul va mai beneficia de scaune ajustabile pe 20 de direcţii, suport de pahare electric pe consola centrală, scaune faţă încălzite şi ventilate, volan încălzit, torpedou cu închidere electronică, frână de mână electrică, sistem audio Bose cu 11 difuzoare în standard sau sistem audio Bose Centerpoint Surround cu 13 difuzoare.
Lista sistemelor de siguranţă include 10 airbaguri în standard, sistem automat de frânare faţă şi spate, precum şi un pachet de atenţionare a şoferului care se bazează pe mai multe radare.
CTS, mai uşor cu 90 de kg decât BMW 528i
Deşi este mai lungă decât vechiul CTS, noua generaţie a scăzut în greutate mulţumită utilizării unor materiale extrem de uşoare. Comparativ cu BMW 528i, Cadillac CTS este mai uşor cu 90 de kilograme. Mai mult decât atât, masa totală este distribuită uniform pe cele două axe, cu un raport apropiat de idealul 50/50.
Noua generaţie vine în standard şi cu sistemul Magnetic Ride Control, care ajustează ţinuta de drum în funcţie de suprafaţa de rulare. De asemenea, pe versiunile de top, Cadillac va oferi şi o grilă acţionată electronic, care se închide la viteze mari pentru a favoriza aerodinamica.
Motor de 420 de cai putere
În momentul lansării, Cadillac CTS va dispune de trei motorizări. Cea de bază va fi un agregat cu patru cilindri, de 2.0 litri, capabil să ofere 272 de cai putere alături de o cutie automată cu şase rapoarte. Urmează vechiul motor V6 de 3.6 litri, dispus să ofere punţii spate 321 de cai putere, administraţi de o cutie cu opt trepte.
Versiunea de top se va folosi însă de serviciile unui motor V6 supraalimentat, de 3.6 litri, capabil să ofere 420 de cai putere şi 583 de Nm. Un pachet de resurse îndestulător care va propulsa modelul de la 0 la 100 de km/h în doar 4.6 secunde alături de o transmisie cu 8 trepte. Viteza maximă va ajunge la 274 km/h.
Superb l-as alege in fata oricerei japoneze preudo - premium ca nu pot trece se pare de trio german